martedĂŹ, 17 gennaio 2006
TRADUZIONE
IL FIDANZATO DELLA MOGLIE
DI
ALPHONSE DORIA

ATTO UNICO

Personaggi
(in ordine di comparsa)

Carmine marito
Donna con lo scialle nero ?
Jessica figlia (età 10 anni)
Teresa figlia fidanzata
Pasquale fidanzato di Teresa
Salvatore fidanzato della moglie
Angelina la moglie
Prete (età 50 anni circa)
Chierichetto …
Barbiere (età 20 anni circa)
Corpo morto di Carmine

AMBIENTE
Una stanza con pochi mobili, una porta, una bacinella con il piede in ferro battuto, un letto con il Crocifisso per capezzale, quadro sedie ed un comò.

EPOCA
Moderna


Scena 1
(Carmine e la donna con lo scialle nero)
Carmine, rintanato sotto le coperte se ne stava con i suoi dolori, sia nel corpo che nel suo spirito. Seduta in una sedia ai piedi del letto una donna con lo scialle nero gli faceva compagnia.

Carmine: “Cara sorella mia, per fortuna che sei venuta a trovarmi, mi sei rimasta solo tu, a darmi un po’ d’attenzione. Lo vedi come corrono? Tre donne per la casa e non hanno un briciolo di tempo per me! Vengono, mi fanno la faccia di convenienza, qualche apprensione, alla sbrigativa da quella falsa di mia moglie, e fuggono da questa stanza, come se vedessero la morte in persona!”

La donna acconsentiva con la testa: “Carmini, considerale, hanno da fare!”

Carmine: “Qui dentro l’unico interesse dovrei essere io. E ne ho zappate zolle! E me ne sono caricate blocchi di tufo sulle spalle! A questa signora me la sono sposata senza dote, senza il corredo, senza niente e quella mia cara mamma, Buonanima! Le ha fatto tutto, perfino l’abito bianco, che piaceva a lei, le comprò il finimento d’oro da sembrare una Madonna. La dovevi sentire che parole dolci, come era cortese. Quando poi la vecchietta si ammalò e aveva bisogno un po’ d’aiuto suo, le ha fatto tante di quelle malefatte che a quella poveretta il letto le sembrava una braciere acceso. Eppure, la Buonanima aveva sempre buone parole per lei, mi diceva: -Angelina, mi aiuta, fa quello che può. Deve badare alle due bambine, alla casa, a te deve darti la giusta attenzione… Se qualche volta mi manca di rispetto è perché è cresciuta orfana di madre.- Donna di pace, mia madre!”

La donna acconsentiva con la testa: “Assennata, fino all’ultimo sospiro!”

Carmine: “Alla signora non le piaceva che io facevo il contadino, e con le sue maniere, un po’ con il broncio e un po’ con i baci, che mi convinse ad andarmi a cercare il lavoro nell’edilizia. E d’allora incominciai a morire. La terra, di quel Buonanima di mio padre, di fronte il mare, dove sono cresciuto, quella terra che per me era una seconda madre! Quando il giorno impastavo sabbia e cemento, cemento e bricioli, pensavo ai miei amati alberi che non mi vedevano arrivare e piangevano. La sera come finivo di lavorare, correvo come il vento, mi girava tutta la terra e poi distrutto dalla fatica mi sedevo nel sedile di pietra davanti la casa e piangevo mentre il sole tramontava sul mare, pensando che il mio lavoro era in campagna, ma per amore suo, ho abbandonato la terra e mi sentiva un traditore. Io contadino non le piacevo e ora? Con un pecoraio è intima! E certe volte la puzza delle pecore lei la porta con se!”

La donna acconsentiva con la testa: “Che vuoi farci Carmine…”

Carmine: “Che devo farci? Niente! A questo punto ho solo di vedere tutte le cose come uno che le sta lasciando. E in un certo senso ho la rabbia, che questo tizio mi ha perso di rispetto e nell’altro senso so che è una buona persona e posso affidargli la mia famiglia. Ora il mondo, sorella mia, lo vedo con i tuoi occhi ed è più bello, perfino quest’aria che respiro mi sembra dolce! E le persone finalmente le vedo senza maschera ma lo stesso non provo rancore.”

La donna acconsentiva: “Bravo, fratello mio! Sei pronto per andartene in pace con tutti e questa è il migliore distacco! Il distacco di questo presente, ma nessuno ti butta fuori dall’eternità, dal Tempo.”


Scena 2
(Detti e Jessica)
Nello stesso momento entra di corsa Jessica, la figlia di nove anni e si lancia sul letto: “E’ arrivato il fidanzato della mamma! Papà! Il fidanzato della mamma è arrivato! Guarda cosa mi ha portato…” E gli mostro un uccellino di primo volo che teneva nel pugno.

Carmine: “La senti? Jessica… Si è messa a cercare un nome nuovo e bello fin quando la chiamo come una porno star delle video cassette. Quella Buonanima di mia madre non la sapeva chiamare e sbagliava. Come ti chiamava tua nonna?”

Jessica ridendo: “Persica! (pesca)”

Carmine: “Persica, e la signora incominciò da questo ad odiarla.”

Jessica, prese l’uccellino e lo poggiò sul letto e lo spingeva con la mano: “Cammina, cammina!”

La donna: “Guada che bello! (facendogli una carezza. L’uccellino morì sul colpo.) Ha smesso di soffrire…”

Jessica lo prese in mano e piangendo fuggì via: “E’ morto l’uccellino! Mamma! Mamma! Mi è morto l’uccellino!”



Scena 3
(Detti meno Jessica)

Carmine: “E corrono come il vento… Sai che da quando mi sei venuta a trovare mi sento meglio? Quasi quasi mi alzo. (Così scende dal letto, si mette la coperta sopra le spalle.) Questo è il miglioramento della morte!”

La donna: “Non darti pensiero fratello mio!”

Carmine: “Non ci penso? Quando uno deve partire non sa stare più, si guarda intorno e si vede in più. Io ho cercato di nasconderlo questo male. Anzi, prima non ci credevo nemmeno io, ma il dolore era sempre più forte. Poi ho visto il medico che ha fatto una brutta espressione, sono andato a ricoverarmi in ospedale e più delle volte la signora mi lasciava da solo, tanto che quando i professori sono stati certi del male che ho, lei non c’era, ho messo firma e me ne sono tornato in paese. Questo male è come un cane che mi azzanna le ossa e me li rosica, senza tregua! Ora la tua presenza sorella mia mi conforta!”

La donna: “Grazie per queste parole, ed io non ti lascerò più fratello mio… per sempre!”

Carmine: “Chissà come sarà l’altra sponda? Lo zio Vincenzo, che è rinvenuto da dopo morto, era morto, sistemato in mezzo alla stanza e poi ad un tratto ha aperto gli occhi e ci ha chiesto: -Cosa fate tutti qui?- si alzò dal letto e ha voluto dell’acqua ed ha bevuto a sazietà. Ci ha raccontato che ha sognato, o vissuto, che camminava come in un deserto, poi incontrò un vecchio con una lunga barba bianca seduto sotto arbusti di tamerici e gli ha dato un bummuliddu (sorta di recipiente a bottiglia in terracotta), chiedendogli di andarglielo a riempire d’acqua e tornare, però non doveva bere, né alla fontana né dal recipiente. Lo zio Vincenzo, prese quel bummuliddu e cammina cammina, dopo tanto tempo, da lontano avvistò una fontana. Il caldo, la fatica gli mettevano una arsura che per la sete stava impazzendo. Arrivato che fu alla fontana, proprio sopra c’era seduto un bambino che rideva e gli diceva: -Bevi, babbeo, guarda quanta acqua, bevi! Così tu morirai di sete per portare l’acqua ad un vecchio che se ne sta all’ombra. Bevi scemo! Tanto non ti vede!”- E rideva! Lo zio Vincenzo riempì il bummuliddu d’acqua, ingoiando saliva, aveva le labbra secche e spaccate, la bocca impastata. Non si è voluto bagnare neanche le mani e neanche rinfrescarsi il viso per paura che con il solo toccare l’acqua gli faceva dimenticare la promessa e così incominciava a bere. E quel bambino sporco e cattivo incominciò a bere quell’acqua facendogli dispetti: -Ah! Come è fresca! Come è dolce!- E quell’acqua che scrosciava e specchiava alla luce. Ma più quel bambino beveva più gli sviluppavano i canini e gli raggrinziva la pelle del viso. Lo zio Vincenzo preso dal terrore per quel mutamento che ha fatto si girò e alla svelta incominciò a camminare. Mentre tornava incontro il suo padrino: -Padrino Michele pure voi siete qui?-
-Tu caro figlioccio stai tornando, ma io non tornerò più!-
-Sono andato a riempire l’acqua al vecchio che sta sotto gli arbusti di gruki ed ho una sete enorme-
-A me mi ha dato già da bere ed ho bevuto abbastanza, tu vai a bere a casa!- E fu così che lo zio Vincenzo si svegliò, quando si è rimesso ha chiesto per il suo padrino Michele, così seppe che era morto, di subito, un paio di ore prima. Questa morte è un mistero!”

La donna, muoveva leggermente la testa da sinistra a destra: “Fratello mio, il mistero è questa vita!”

Carmine: “Io ho pensato che quella è la sete dell’acqua del Signore per la vita eterna e ogni anima la vuole bere!”

La donna: “Carmine, non ti guastare la testa con queste cose!”

Scena 4
(Detti e Teresa)
Teresa si affaccia davanti la porta: “Papino ti sei alzato? Allora stai meglio? O che gioia!”

Carmine: “Entra Teresa. Teresa Entra.”

Teresa: “C’è Pasquale invitato a pranzo!”

Carmine: “Dimmi c’è pure il fidanzato di tua madre?”

Teresa: “Salvatore?”

Carmine: “Salvatore, Salvatore! Perché ha forse qualche altro fidanzato?”

Teresa, imbarazzata: “No! E’ solo un amico!”

Carmine: “E di chi? Mio sicuramente no. Amico di tua madre! La mia signora… insomma, è invitato pure lui si o no?”

Teresa: “Si, ha portato un agnellino e lo stiamo cucinando a forno con due patate e cipolle.”

Carmine, rivolgendosi alla donna: “Caino era contadino, come lo sono io, e Abele era pecoraio come a Salvatore, e sembra che questa colta è Abele che sta ammazzando a Caino! E il Signore? Guarda da un’altra parte!”

La donna: “Carmine, sei stato così bravo… Finiscila di guastarti la testa con queste cose, che ora, proprio adesso, fanno più male che bene!”

Carmine: “Basta! Teresa parla un po’ con me. Pasquale lavora? Incomincia a parlare di matrimonio?”
Teresa: “Fa il cameriere, qualche servizio di matrimonio, quando gli capita. Lui vuole andare a lavorare in continente, ma io non voglio!”

Carmine: “Come non vuoi? E come vi dovete sposare senza soldi?”

Teresa: “E se mi va a finire come la signora Mummedda? Dovrà venirci un po’ di fortuna!”

Carmine: “C’è tanta terra non coltivata, perché non si sbraccia e lavora? Chiamalo, non viene più neanche a salutare?”

Teresa: “E’ qui dietro la porta. (urla) Pasquale!”

Scena 5
(Detti e Pasquale)
Pasquale: “Come sta?”

Carmine: “Meglio, meglio! Ascolta Pasquale, tu cerchi di lavorare, farti una posizione vero? C’è tanta terra abbandonata, perché non specoli a farci qualche cosa, farci, ad esempio, pomodoro e vendere quello che puoi vendere, quello che rimane, curarlo essiccandolo al sole e venderlo sott’olio nei barattoli di vetro. Questa è una idea, ma una delle tante da speculare con la campagna… (così incomincia a piangere) Ormai il mio tempo è finito, ti avessi aiutato io!”

Pasquale: “Non faccia così! Non si preoccupi che prima o poi una soluzione la trovo. La terra non fa per me. Spero che mi accettino la domanda di guardia carceriera e così mi impiego. Ne avevo fatto un’altra per carabiniere e non mi hanno preso, mi hanno risposto che non fo svolto il tema bene. Tema: -Come passi la domenica-. Ed io gli ho scritto mi sono elaborato la vespa e che andavo correndo per le vie del paese sopra una ruota e la vespa senza filtro nella marmitta. Il capitano mi disse che con questo tema l’unica cosa che poteva fare ritirarmi la patente di guida e lo dovevo ringraziare, che non mi arrestava. Il maresciallo in paese mi ha chiesto perché avevo scritto tutte quelle fesserie e gli ho spiegato che era un modo per fargli capire che sapevo guidare le moto e che sapevo anche correre, così mi prendevano per la stradale. Questi sbirri non c’è come capirli! Ora ho cercato la via giusta: una raccomandazione! Di un pezzo grosso e c’è una buona possibilità che mi accettano come guardia carceriera.”

Carmine: “Ormai i giovani cercano di entrare tutti in carcere, in un modo o nell’altro, o come carcerieri, oppure, se va male, come carcerati!”

Teresa: “Papà coricati, così ti affatichi! Il dottore ha comandato riposo assoluto!”

Carmine: “Il dottore ormai si deve occupare dei fatti suoi, perché l’ho licenziato… o è stato lui a licenziare me? Non ha alcuna importanza il risultato è lo stesso!”

Teresa prende la mano di Pasquale e si accinge ad uscire: “Andiamo, torneremo più tardi!”

Carmine: “Dove vai (gli viene un violento attacco di tosse) Teresa! Teresa!”

Teresa: “Vado ad aiutare la mamma…” Continuando ad uscire.

Carmine con la voce strozzata: “Ti ho detto entra Teresa! Vai a riferirci a Salvatore che voglio parlarci. Tu Pasquale mi devi fare una ultima cortesia, mi devi andare a chiamare il barbiere per farmi questa barba, voglio che nel giorno più importante della mia vita mi devo mostrare bene.”

La donna, acconsentiva con la testa: “Bravo, fratello mio, ci vuole dignità e rispetto per la santa morte!” Così Teresa e Pasquale vanno via.


Scena 6
(detti meno Teresa e Pasquale)
Carmine: “Cara sorella mia, ci vuole forza e coraggio per fare quello che sto per fare io. Chiunque pensa in paese che sono cornuto compiacente (battendo i due indici delle mani in fronte). Quando ancora camminavo per le strade del paese e già i due innamorati avevano incominciato a darsi da fare (battendo di nuovo i due indici nella fronte), mi accorgevo che non mi salutava più nessuno, mi guardavano e si dimenticavano di salutarmi. La gente saluta a chiunque: ladri, assassini, maniaci e traditori, ma ai cornuti no! Io purtroppo non sapevo niente, tornavo a casa amareggiato, il tumore che peggiorava e il vedermi perso di rispetto mi incupivano. Lei tutta premurosa e affettuosa. Io pensavo che forse aveva intuito la mia tragedia. Ma quella puzza di pecorone aumentava, e non solo, ma pasta con la ricotta, polpette di ricotta, pane e formaggio, formaggio e pane, formaggio fresco, raveggiolo e formaggio stagionato, latte a volontà. Sembravamo alla Parmalat! Poi per l’aggravare della malattia non riuscii più ad uscire, inchiodato sul letto prendendo medicine contro il dolore, ascoltavo rumori, sospiri. Pensavo per teresa. Quando una sera ho ascoltato Jessica che è andata ad aprire la porta e incominciò ad urlare: -C’è il fidanzato della mamma! C’è il fidanzato della mamma!- Così comprese il formaggio e latticini vari e derivati, la mancanza di rispetto dei paesani e tutto il resto…”.

La donna acconsentiva con la testa: “Lo so, fratello mio, so tutto!”

Carmine: “Io sto parlando per sfogarmi… Così la ho chiamata e le ho detto: -Ti faccio sapere che ne ho poco, portami un briciolo di rispetto, che poco ci vuole e levo l’incomodo. Ho capito tutto. Fai con discrezione, per le tue figliole che sono femminucce!- Lei diventò un fuoco, non mi ha saputo rispondere, si allontanò e scappò via. Come se non fosse successo niente, la stessa sera venne a coricarsi nello stesso letto. Da quando peggiorai ancor più sono venuto a coricarmi in questa stanza da solo. L’assistenza la ho avuta e con affetto. Però d’allora quel discorso è rimasto nell’aria. Ora devo parlare con lui, devo vedere fin quanto è uomo!”.

Scena 7
(detti e Salvatore)
Qualcuno bussa. Salvatore apre la porta e s’affaccia: “Permesso?”

Carmine: “Avanti!”

Salvatore, dopo qualche minuto di silenzio: “Carminù, ti sono vento a trovare…”

Carmine: “Mi sei venuto a trovare? Siediti… (gli fa segno con la mano nella sedia)”

Salvatore: “Ti vedo bene. Come ti senti?”

Carmine: “Non ti preoccupare Salvatore, che questo è il miglioramento della morte!”

Salvatore: “Ma che dici?!”
Carmine: “Ho le mie ultime forze, ma mi bastano per poterti parlare da uomo a uomo! Sono un ignorante ma non uno scemo! Pensi che sono un broccolo?”

Salvatore: “Non lo pensa nessuno!”

Carmine: “Fammi capire, come hai potuto mancare di rispetto ad uno come me, lavoratore onesto, che non mai importunato nessuno, e se una donna mi avesse guardato avrei abbassato gli occhi?”

Salvatore si alza e si avvicina a Carmini: “Non pensare questo, che io t’abbia voluto mancare di rispetto, né dal primo momento né dopo. Io sono scapolo e una donna non si mai messa con me se e solo dopo pagamento…”

Carmine: “E cosa vuoi dirmi che mia moglie con te è stata una puttana?” Incomincia a venirgli meno la respirazione e cade a terra perdendo i sensi. La donna si alza dalla sedia e va a guardare dopo un po’ si va a sedere di nuovo.

Salvatore, urla: “Angelina! Angelina! Corri!”

Scena 8
(Detti e Angelina, Teresa, Pasquale e Jessica)

Entrano di corsa Angelina, Teresa, Pasquale e Jessica.
Angelina, con le mani ai capelli e urlando: “E’ morto! Carminù! Carminù!”

Teresa e Jessica, piangendo e urlando: “Papino! Papà! Papà!”

Pasquale: “Che brutta fine che ha fatto quel agnello…”

Salvatore: “Un po’ di rispetto!”

Pasquale: “Ma io non dicevo per lui, ma per quello dentro il forno, che dovevamo mangiarci con le patate e le cipolle!”

Angelina: “Sistemiamolo sul letto! (Salvatore e Pasquale lo sollevano da terra chi da una parte chi dall’altra e lo coricano) Pasquale vai a chiamare il prete! (Pasquale esce di corsa)”.

Scena 9
(Detti meno Pasquale)

Angelina: “Salvatore vattene!”

Mentre Salvatore si sente afferrare il braccio da Carmine che apre gli occhi.

Carmine: “Dove vai? Dobbiamo parlare! Prima che muoio devo avere dei chiarimenti!”

Salvatore: “Sono qui, non me ne vado! A tua disposizione!”

Teresa: “E’ rinvenuto, Pasquale si è ripreso, torna! (Va a vedere dalla porta e ritorna) Quello corre come il vento! Ha sempre fretta!”

Carmine, si rivolge sempre a Salvatore: “Fai uscire a tutti, quello che ci dobbiamo dire deve rimanere tra noi due soli.”

Salvatore: “Angelina, vai via con i tuoi figlui, poi ti chiamo. Facciamo come dice lui!”

Angelina: “Carmini, marito caro, non ti voglio lasciare così in questi momenti!”

Carmine: “Vattene tranquilla che ancora ho tempo pure per parlare con te! E’ vero sorella cara?”

La donna acconsente con la testa. Intanto escono la madre e le figlie.

Scena 10
(detti meno Angelina, Teresa e Jessica)

Salvatore: “Poco fa, non ci siamo capiti! Volevo dire che non ho mai avuto una donna. E Angelina è stata la prima ad avvicinarmi, e poi una parola dopo l’altra, una risata, uno sguardo e cosa vuoi, poi la natura fa il suo corso e alla natura non ci importa della società degli uomini!”

Carmine: “Quando l’ho scoperto mi sono trovato davanti ad un bivio. Prendere il coltello e scannarvi a tutte e due, prima a te e poi a lei, così mia moglie prendeva coscienza delle sue colpe. E ci ho riflettuto e pensato molto, tanto! Ero pronto a farlo. Ma questi dolori nelle ossa, che mi fanno ragliare come un asino, mi hanno fatto capire che il nostro modo di vivere è da scemi. Ci sono valori più importanti dell’onore, del rispetto sociale, delle ricchezze, c’è l’amore. Ed io ho amato mia moglie più di me stesso e le mie figlie ancor più di lei. Allora mi sono detto: il destino ha voluto così. Ho riflettuto: Salvatore lo conosco, è una persona buona e lavoratore e sicuro che alla mia famiglia non gli farà mancare niente. Così mi stetti zitto, mi otturai, orecchi, occhi, naso e bocca! Ora mi devi dire se ad Angelina le vuoi veramente bene.”

Salvatore: “Si! Che le voglio bene, a lei e pure alle tue figlie!”

Carmine, alzandosi a mezzo letto e avvicinandosi faccia a faccia: “Mi devi giurare che quando sarò morto, devi badare alla mia famiglia come marito e come padre!”

Salvatore: “Lo giuro! Lo giuro!”

Carmine: “Io non lo so cosa ci sia dopo questo trapasso. Ma sei fai uno sgarro alla mia famiglia, ti vengo a trovo dovunque sei e ti dannerò l’anima per eterno!”

Salvatore: “Te lo giuro davanti il Crocifisso! (E bacia la croce che c’è come capezzale) Stai tranquillo Carmini! Te lo giuro!”

Carmine si lascia andare sul letto stremato, e si odono tocchi di campana a morte: “Chi sa chi mi ha preceduto?”


Scena 11
(Detti e Teresa)
Si affaccia alla porta Teresa.

Carmine: “Entra Teresa, Teresa entra!”

Teresa, si avvicina e lo bacia: “Ti sei ripreso papà mio. Poco fa ci hai fatto spaventare! La senti questa campana a morto? Suona per te!”

Carmine: “Come per me?”

Teresa: “Pasquale è andato a chiamare il prete e il sacrestano ha suonato la campana a morte. A chi incontrava che lo vedevano correre e gli domandavano rispondeva dando la notizia della tua morte. E tanti già si sono presentati per venirti a dare l’ultimo saluto. Quel Pasquale è sempre frettoloso nelle sue cose!”

Carmine: “Figlia mia, non ti vedo tranquilla sembri sopra le spine, se mi devi dire qualcosa sbrigati, perché il tempo rimasto è poco!”

Teresa (da un’occhiata a Salvatore che intuisce e si allontana): “Papà, io non so come fare.”

Carmine: “Che succede piccola? Non ti preoccupare che solo per la morte non vi è soluzione!”

Teresa: “Sono in attesa… Sono incinta!”

Carmine: “Questo ragazzo è veramente frettoloso! Allora si metterà fretta a sposarti!”

Teresa incomincia a piangere: “Lui ancora non lo sa! Ed ho paura che mi lascia. Ho paura che mi dice di abortire e io non voglio! Ho paura!”

Carmine: “Ora che arriva glielo dici alla mia presenza! Questa mia casa è diventato un bordello! Anche tu, un po’ di rispetto per te stessa, per tuo padre!”

Teresa: “Papà ti chiedo perdono, perdonami, ma si è messo come la tentazione…”

Carmine: “E tua madre lo sa?”

Teresa: “’Nztù!(No!) Non sa niente!”

Carmine: “Certo, quella ha avuto i suoi impegni…”

Scena 12
(Detti e Pasquale)

Pasquale, entrando: “Si è ripreso! Come facciamo? Ho chiamato già il prete, a mastro Saro per la bara, l’ ho detto alle persone che mi chiedevano…”

Carmine: “Pasquale, non ti preoccupare, mi uccidete con la croce. Così tu non fai questa magra figura! Vieni, avvicinati, ti devo parlare! Teresa diglielo davanti a me!”

Pasquale: “Che mi devi dire? (Teresa se ne stava muta) Parla non mi fare stare sulle spine!”

Teresa piangendo: “Sono rimasta incinta, Pasquà!”

Pasquale: “Incinta? (Imbianca sul volto ed indietreggia) Incinta? E quando è stato?”

Carmine: “Tu! Stai attento! Non mettere in dubbio la sincerità della mia figliola!”

Pasquale: “Lei si stia zitto!”

Teresa, piangendo e alzando la voce: “Lo sapevo, lo sapevo!”

Pasquale: “Non sono solo io ad entrare e uscire da questa casa!”

Salvatore: “Stai mettendo in dubbio la mia serietà!”

Pasquale: “E di quale serietà stai parlando? E secondo te mi ha fatto piacere la tua frequenza qui dentro questa casa!”

Salvatore e Pasquale vengono alle mani e Teresa li divide mettendosi tra di loro.

Teresa: “E tu, allora ti sei solo divertito con me! Perché non mi hai lasciato prima? Invece mi hai messa nei guai! Ora cerchi scuse… Io ti giuro che questo qui dentro è tuo, perché io ho conosciuto solo te. E Salvatore ha trattato tutti con il massimo rispetto e tu lo sai!” Pasquale la guarda e va via. Teresa si butta a capofitto sul letto.

Scena 13
(detti meno Pasquale)


Carmine: “Sto morendo dannato. Non vi è più rispetto per niente e per nessuno.”
Teresa, piangendo: “Dove è andato? Pasquale bufera! Mi ha lasciato! Ora non lo voglio più io se torna… Non torna più! Non torna più!”

Salvatore: “Lo vado a cercare io! Vedete che torna. Non è cattivo è confuso!”

Scena 14
(Detti meno Salvatore)

Carmine: “Portami con te Sorella mia, andiamocene! Come si fa così? Dispiaceri e dolori, dolori e dispiaceri!”

La donna: “Fratello mio, io sono qui, per te!”

Teresa: “Mi uccido! Mi uccido!” Così fugge via!”


Scena 15
(Detti meno Teresa)

Carmine: “Si ammazza! L’hai sentita? Si ammazza!”

La donna: “Non si uccide… Ha troppo amore in serbo che la tiene legata a questa vita!”

Carmine: “Sto sulle spine! (Cerca di urlare) Angelina! Angelina! (Si abbandona sul letto) Non ce la faccio! Sto perdendo le mie forze!”

La donna: “Si avvicina la tua ora, Carminù!”

Carmine: “Non posso andarmene così e lasciare tutto sospeso. (Alza un po’ la voce) Angelina, Angelina! Non mi sente! Quanti giorni ho trascorso su questo letto… Aspettando una sua parola, anche una bugia, io lo so che mi ha detto più falsità che verità, ma mi sono accontentato. Il nostro matrimonio, non è stata una questione di scelta, d’innamoramento, ma di meno peggio, una rattoppata. Come la maggioranza dei matrimoni. Vorrei vedere quante storie d’amore sono finite con il matrimonio, ce ne saranno pure… Ma se era il marito innamorato non era la moglie e viceversa!”.

La donna: “Questa vita èp troppo strana!”

Carmine: “Inchiodato come un Cristo dai miei dolori sul questo letto, guardo questo fazzoletto di cielo che si vede da qui, mentre fa giorno e poi sera, si annuvola e rispunta il sole e vorrei volare come un uccellino, farmi trascinare dal vento, invece sento il mio corpo pesante come piombo, infossato in questo materasso e tormentato. Quando qualcuno di loro viene allora, mi dimentico di guardare il cielo e i dolori sono più leggeri. Una loro parola, falsa o vera, è come una goccia di speranza, ed io voglio questo! E di questo ho di bisogno! (Alza un po’ la voce) Angelina! Angelina!”

Scena 16
(Detti e Angelina)


Angelina, entrando: Carmini, non sono potuta venire! C’è stato una via vai. Persone che sono venute per le condoglianze, i vicini che a tutti costi volevano entrare. Poi ho visto Pasquale che usciva in fretta e furia, gli ho chiesto e non mi ha dato risposta, lo ho chiamato e correva ancora più forte. Io ero alle prese con mastro Saro, arrivato con la bara dentro il carro funebre e non voleva andarsene. Gli spiegavo che ti eri ripreso, che ci fu un malinteso e lui niente. Mi disse che se aspettavamo fino a domani per prendere la pensione fingendo che eri ancora vivo lui aveva il frigorifero e manteneva il segreto. Insomma voleva vederti con i suoi occhi, perché si preoccupava di perdere l’affare dando il funerale alla concorrenza. E risoluto, ormai la cassa l’aveva portata e la lasciava. Io gli dissi se era divenuto pazzo. Lui insisteva ancora dicendo che ce la potevamo mettere sopra l’armadio, ed io a dirgli che era pazzo! Dopo tanto si è convinto e andò via con tutta la bara. Di uomo insistente! Proprio in questa disputa vedo uscire a Salvatore, lo ho chiamato e mi ha risposta che tornava fra un po’. Lascio le persone e vengo da te, quando mi scontro con Teresa che piangeva e mi spiegò tutto. La ho calmata ed ora è dentro con i vicini. Poco fa telefonò Salvatore e mi disse che era con Pasquale. Che confusione! Che confusione!”

Carmine: “Angelina, moglie mia, il corso delle cose è stato così, ma questi miei ultimi momenti, voglio che tra noi due ci sia un po’ di rispetto e sincerità!”

Angelina: “Forse ti riprenderai e torni come eri prima!”

Carmine: “Con questo male non c’è speranza ed io non ho nemmeno più la voglia, sembra ormai che sia di disturbo in questa casa!”

Angelina: “Ma cosa dici?”

Carmine: “E tu immaginati se io tornassi a star bene… Come faresti con Salvatore?”

Angelina: “Il rimedio si troverebbe!”

Carmine: “Il rimedio non c’è solo per la morte…”

Angelina: “Carmine, prima di tutti a gli altri lo deve dire a te, ancor prima di Salvatore, voglio che tu lo sappia. Perché se tu non vuoi, faccio come dici tu e te lo giuro su i nostri figli che lo faccio.”

Carmine: “Angela se mi devi dare qualche altra pugnalata, dai, forza! Subito! Non mi fare aspettare!”

Angelina, gli prende la mano: “Sono incinta di Salvatore! Ma se tu non vuoi che porto aventi questa gravidanza vado ad abortire. Perché senza il tuo consenso non lo voglio!”

Carmine: “Non solo mi hai tradito, ora hai un figlio suo dentro la pancia e vuoi pure il mio consenso… Roba da matti!”

La donna: “Si vuole scaricare la responsabilità di abortire e così di uccidere un innocente, attento fratello mio!”

Carmine: “Fallo vivere e se è un maschio mettici il mio nome. Ma la verità è che tu ti vuoi scaricare la responsabilità, ti vuoi scaricare la colpa di ammazzare questo innocente!”

Angelina: “No! Carminù, non è così. Io ho capito tutto da quando sei tornato dall’ospedale. Ed ho compreso che ci voleva poco e diventava vedova. Allora prima mi è venuta pena per te ed ho pianto, poi ho pensato alle nostre figlie e mi sono disperata. Quando ho visto come mi guardava Salvatore, ho capito che una donna è più attraente quando è la donna di un altro e così gli ho filato la lana. E quando ho visto come ti sei comportato tu, ho provato rispetto, per quel grande amore che avevi per la famiglia!”

Carmine: “Il rispetto per un marito, o per chiunque, si mostra momento per momento. E tu questo rispetto non l’hai avuto mai. Io guardavo quella Buonanima di mia madre, che quando mio padre tornava dalla campagna gli apriva la porta, l’aspettava. Io quando sono tornato di lavorare, non ti ho trovata mai ad aspettarmi e qualche volta che ho dimenticato le chiavi di casa sono rimasto pure fuori! Nel rispetto non c’è spazio per gli errori! Potevi pensare a l’onestà, come tutte le altre donne che sono rimaste vedove! Tu ti sei fasciata la testa prima di rompertela! Ma Salvatore ti piace, e quando una cosa piace si trova lo scopo!”.

Angelina: “Forse è vero pure questo, ma i fatti ormai sono questi! Io forse non sono stata forte, forse non è stato forte il nostro matrimonio. Forse, forse, forse… Ha acciuffato la vita per i capelli ed ora non risposte giuste al tuo rancore! Ma tu, un po’ di gelosia, mai un no, mai un rimprovero, mi hai lasciato come una bestia libera ed io avevo bisogno di un freno.”

Carmine: “Non ho niente di confessarti, forse dovevo fare più l’uomo duro con te, ma non è mio carattere, io so solo ingoiare il veleno e restare muto. Forse per mancanza di coraggio o per troppo amore. Ma tutto questo rancore che scende giù come un fuoco sicuro che va ad infettare e fa ammalare un corpo. Forse era meglio parlare, chiarirci…”

Angelina: “Carmine, quando devono venire i malanni vengono e non si sa come vengono. Giungono dall’aria!”

Scena 17
(Detti, Jessica, il prete e un chierichetto)


Entrano Jessica con il prete e un chierichetto, parati per l’ultima unzione.

Jessica: “E’ arrivato il prete!”

Prete: “Ho saputo che ti sei ripreso, sono contento! Allora vado!”

Angelina: “Come: -vado-? Neanche una parola di conforto a mio marito? Doveva essere morto per un po’ di acqua benedetta?”

Prete: “Angelina, non devi provare risentimento, perché la chiesa è aperta, ma sembra che tu ti sia dimenticato la via, e non solo, l’hai fatta dimentica pure ai tuoi figli!”

Angelina: “Padre… come cavolo si chiama, le sto chiedendo un poco di conforto per questo uomo qua, principe dell’onestà!” Ed esce fuori insieme a Jessica che la trascina con se per la mano.

Scena 18
(Detti meno Angelina e Jessica)

Il prete esprimendo dissenso con la testa: “Donna di temperamento, è stata sempre la stessa da bambina. Carmine come ti senti?”

Carmine: “Si segga! Salute non c’è n’è più, ora sta morendo anche l’anima!”

Il prete: “Carmine lo capisco! Ma io ho un appuntamento e sono pure in ritardo, me ne devo andare.”

Carmine: “Sempre di corsa, e padre? Con quell’auto… che ha sempre la stessa oppure l’ha cambiata?”

Il prete, infastidito per la domanda strana: “Incominciava a fare qualche marachella e la ho cambiata, viaggiando ci vuole sicurezza.”

Carmine: “Lei poco fa ha detto a mia moglie che si è dimenticata la strada della chiesa. E lei la ha saputo mai la mia casa? Eppure una sua parola, una sua visita, nel momento giusto avrebbe fatto bene. Per me sarebbe stato un conforto!”

Il prete: “Io vado dove sono richiesto, dove la mia visita è bene accetta, dove già mi aspettano! Qui avrei potuto essere di disturbo! Se ne dicono cose in giro di qui dentro…”

Carmine: “So tutto! Comunque lei si sta lontano di chi ha bisogno. Di un malato su un letto e della sua famiglia che è in rovina, che facendo una sintesi in una sola parola possiamo dire che se ne sta lontano dalle vergogne! Tutto per bene! Tutto patinato! Io sono ignorante, ma il pensiero della morte mi ha reso libera la mente, e rinchiuso qui dentro, ho pensato e pensato. In questi momenti si pensa spesso a Dio, così mi sono tornati alla mente le sue prediche, ho capito che voi preti dite le cose a metà, l’altra metà non si sa che fine fa. (Il prete fa segni di impazienza) Abbi pazienza ancora un po che arrivo subito al dunque. Ad esempio sulla predica del Figlio Prodigo, voi parlate di un padre che perdona e il fratello che deve accettare il perdono. Bella questa parabola, no? Però non dite chi deve essere il fratello a perdonare, perché il padre è Dio e quello perdona tutti, ma il fratello sono tutte quelle persone che lei si tiene seduti in prima fila a chiesa, sono quelli che devono sapere perdonare chi ha sbagliato. Invece no! se uno si siede nei loro posti e non è gente per bene, come dicono di essere loro, si scostano. O se lo trovano lì, no si ci siede nessuno, perché hanno paura di essere infettati. Lei poi a quella persona nemmeno lo degna ne di un saluto ne di uno sguardo. Il difficile nella fede in Cristo è proprio questo: il perdono! Se non sa perdonare per lo meno ci provi.”

Il prete: “Carmine, ora me la fai tu la predica? La gente dice che tu sei stato d’accordo all’infedeltà di tua moglie! E che la tua casa è frequentata di uomini anche per tua figlia! Io che ci posso fare? Ho le mie responsabilità! Ho la mia posizione da non compromettere!”

Carmine: “Lei prete, ha un difetto che quando manda qualcuno a quel paese incomincia a parlare italiano!”

Il prete: “Ti vuoi confessare?”

Carmine: “Torni quando sono morto a fare il so mestiere!”

Il prete fa una benedizione farfuglia qualche preghiera e va via con il chierichetto.


Scena 19
(Detti e barbiere meno prete e chierichetto)

Il barbiere con la borsetta dei ferri del mestiere, entra con circospezione: “Posso entrare? Se disturbo torno più tardi!”

Carmine: “Entra Ninì, che più tardi forse non mi trovi!”

Barbiere: “Don Carmine, la facciamo allora questa barba?”

Carmine: “Il don tenetelo per chi sai tu. Visto che si dà ai mafiosi oppure ai cornuti, ed io mafioso non ci sono, se mi devi dire cornuto dimmelo in faccia. Mi hai capito Ninì?”

Barbiere: “Mi scusi, ma questo non lo sapevo. Si può sedere a mezzo letto? (Mentre Carmine si va per alzarsi il barbiere l’aiuta) Aspetti che l’aiuto.”

Carmine: “Grazie!”

Scena 20
(Detti e Angelina)

Entra Angelina, portando una bacinella d’acqua calda e una tovaglia: “La metto qui! (E l’appoggia in una sedia vicino al letto) Come ti senti Carmini? (Carmine fa cenno di si con la testa) Vado via (si rivolge al barbiere) Se ha di bisogno, si affacci dalla porta e mi chiami!”

Barbiere: “Certo!”

Carmine: “C’è ancora confusione?”

Angelina se ne va gesticolando con la mano a significare che ancora non cessa.


Scena 21
(Detti meno Angelina)

Barbiere, gli sistema la tovaglia, ed incomincia ad insaponare: “Certo che le persone del paese sono terribili. Avevano detto che era già morto. Tanto che mi ero detto: -Guarda un po’ gli dovevo fare la barba!- Abbiamo sentito pure la campana a morto. Poi un cliente mi disse che non era vero. Mi sono detto: -Ad ogni modo, io ci vado, in caso contrario me ne torno-. Quando ho visto la porta chiusa allora mi sono detto: -allora non è vero!-, e sua figlia mi ha fatto entrare ed incontro il prete con il chierichetto parati, ho pensato: -e allora? Ad ogni modo entro…- e mi compiaccio che questa barba la possiamo fare! Certo che le persone in questo paese ne dicono tante di minchiate, non c’è di dare ascolto a nessuno!”

Carmine: “Assai ne dicono cose le persone, eh Ninì?”

Barbiere: “Uuu! Di tutto e di più! Quante ne ho ascoltate dentro la bottega, ma io ormai, ad ogni modo, non credo più a niente! Tirando le somme con quello che dicono donne oneste non ce n’è più, perfino le madri, le sorelle e le mogli di quelli che parlano sono puttane!”

Carmine: “Certo, le corna sono sempre un discorso preferito dalle persone! Oppure le disgrazie degli altri, aggiungendo un –poveretto- oppure un –mi dispiace- mentre ci godono, ci provano un piacere così grande che loro stessi hanno paura di quanto sono cattivi!”

Barbiere: “Vero! E’ vero! Quando prese fuoco la casa e il fienile a Niocchèmannò, dentro la bottega, tutti dicevano: -poverino si è rovinato!- Dopo un po’ è andata a finire con una risata per quelle pezze di formaggio che rotolavano per la strada in discesa, perché la moglie si era messa in mezzo per pararli!”

Carmine: “L’uomo, infondo è cattivo e non ha pietà per nessuno, talaltro quando arriva l’ultimo giorno della sua vita non ha pietà neanche per se stesso! L’uomo vive la sua vita come se quel giorno non dovesse arrivare mai. Ma quel giorno quando arriva fa sembrare la vita vissuta un solo attimo!”

La donna acconsente con la testa.

Barbiere: “Secondo me l’uomo fa bene a vivere pensando alla vita e non alla morte. Quando arriva la morte, arriva e tutto finisce! La vita è qui giorno per giorno, secondo per secondo!”

Carmine: “Ma io non ti sto parlando della morte ma delle ultime gocce di vita prima della morte, quelli sono eterni, quelli non finiscono mai! Ma giustamente tu Ninì sei troppo giovane per potere capire questo discorso!”

Barbiere: “Ma io non ho voluto studiare dui proposito per non capire cose complicate. Per me leggere un libro è semplicemente tempo perso. I giornali che tengo alla bottega, e lei lo sa, trattano solo di nudo di donne e auto. Tanto la gente gira gira e tutti i discorsi vanno a finire a donne e auto, quelli acculturati parlano di pallone! (Finisce di fare la barba, gli asciuga la faccia con la tovaglia, gli da una pettinata, prende lo spruzzino con il dopo barba e lo profuma, infine si da due spruzzate pure lui) Apposto, servito a dovere!”

Carmine: “Grazie, fatti pagare da mia moglie!”

Barbiere: “Non ci pensi, pensi alla sua salute… Sembra un altro, ci vediamo alla bottega. Sua figlia è ancora fidanzata con Pasquale?”

Carmine: “Si, perché?”

Barbiere: “Pasquale è il mio migliore amico! Un giovane veramente d’oro! Poco fa l’ho visto al circolo”.

Carmine: “Hai se era in compagnia?”

Barbiere: “Con quel suo parente Salvatore!”

Carmine: “Non è mio parente.”

Barbiere: “No? Avrei giurato che era suo parente. Pensavo che questa parentela le sarebbe entrata da parte di sua moglie… Buona giornata!” E va via.

Scena 22
(Detti meno il barbiere)

Carmine: “Ninì me l’hai data l’ultima forbiciata, ora si che sono servito a dovere! Quel povero Pasquale… Questo non ritorna più!”

Scena 23
(Detti, Pasquale, Teresa e Salvatore)

Pasquale entra con Teresa presi per le mano: “Possiamo entrare? Mi deve scusare per le parole di pocanzi…”

Carmine: “Che gioia grande mi stai regalando, Pasquale! Me lo sentivo che tornavi, perché tu sei un giovane con la testa veramente apposto!”

Pasquale: “Se i miei non vogliono convincersi li metto di fronte al fatto compiuto e poi si vede!”

Carmine: “Non perdere mai di rispetto a tuo e a tua madre, ma fatti la tua vita lo stesso, la vita è tua!”

Salvatore: “Siamo una grande famiglia!”

Carmine: “Troppo grande… Salvatore, più grande di quanto tu immagini! Oggi ho avuto tanto movimento in questa stanza più di tutto il tempo che ci sono stato! Pasquale penso che quello agnello è ancora buono, andate a mangiarvelo… Ormai si è fatto tardi per pranzare!”

Salvatore: “Un po’ se lo può mangiare pure lei?”

Carmine: “Quando Angelina ha un po’ di tempo libero mi porta quella pastina con un filo d’olio e sono apposto1”

Teresa: “Tutti i vicini hanno detto la loro: -Cosa è questo buon odore! Questo è agnello!- I cari vicini sono venuti tutti.”

Carmine: “Bravi sono loro, i cari vicini… Andate a mangiare così io mi riposo un po’!”

Teresa: “Riposati caro papà!”

Pasquale: “Lasciamolo riposare che stato troppo molestato oggi!”

Salvatore: “Riposati Carmine!” Così escono tutte e tre.

Scena 24
(Detti meno Teresa, Salvatore e Pasquale)
Carmine: “Sorella mia e sono di nuovo solo con te… Però ora mi sento meglio! Sembra che tutto si va mettendo apposto. E posso andare in pace con tutti!”

La donna: “Sono contenta per te caro fratello.”

Carmine: “Hai visto come è stat brava mia moglie? Mi sta generando un figlio. Questo sicuramente somiglierà a me! E Teresa, così buona, se presa d’invidia dalla madre e mi genera un nipotino, speriamo che questo non somigli a Salvatore. Ma quando nasceranno di sicuro io non ci sarò e avrò cose più importante da fare!”

Scena 25
(detti, Teresa e Jessica)

Teresa entra con un piatto in mano e una tovaglia: “papà ti ho portato la pastina.”

Carmine: “Entra Teresa, Teresa entra!”

Teresa gli sistema la tovaglia sul letto e il piatto.

Jessica, entra e si va a sedere su una sedia in silenzio.

Carmine, incomincia a mangiare, con il caratteristico rumore del sorbire, dopo un po’: “Che c’è Jessica che sei così in silenzio?”

Jessica: “Aspetto…”

Carmine: “Che cosa è in questa casa l’aria infettata? Pure tu?

Jessica: “Aspetto che si fa l’ora per la puntata in tv di Candy Candy! (Noto cartone animato)”

Carmine: “Avvicinati, me lo dai un bacio? (Jessica si alza e lo va a baciare) Che vuoi farti quando diventi grande?”

Jessica: “La infermiera, o la ballerina, oppure la bottegaia, o la moglie avere dei bambini , cucinare…”

Carmine: “Hai mangiato di già?”

Jessica: “Si!”

Carmine: “Come era la carne?”

Jessica: “Io mi mangio solo le patate, la carne non mi piace.”

Carmine: “Per crescere forte ci vuole pure la carne.”

Jessica: “Si ma da quando la mamma si è fidanzata con Salvatore sempre carne mi ha scocciato!”

Carmine: “E si, la femmina si assicura il maschio che porta la carne al clan… E’ stato sempre così e così rimarrà per sempre!”

Jessica: “Quale clan?”

Carmine: “Niente, figliola mia, ogni tanto sono sconnesso…”

Teresa: “Non ti abbattere, dovrà passare questa malattia… Vado!”

Carmine: “Vai, figlia mia, come va con Pasquale?”

Teresa: “E’ un giovane buono, già è come prima, mi chiede di continuo come mi sento… Torno fra un po’!” E va via.

Scena 26
(dette meno Teresa)

Mentre Carmine sorbisce il brodo, Jessica fa silenzio, poi si alza dalla sedia e incomincia a girare vicino la donna con lo scialle nero.

Carmine: “Che c’è Jessica?”

Jessica, con aria insospettita: “sento freddo!”

Carmine: “Questa stanza è dove il sole né spunta né tramonta, c’è solo quella piccola finestra.”

Jessica: “Ho l’impressione come se qui dentro ci fosse un’altra persona… Sento freddo! Ed ho paura!”

Carmine rivolgendosi alla donna: “Senti sorella mia, non mi dire che vuoi portarti via pure questa bambina? Non facciamo minchiate…”

La donna: “No fratello mio, è che i bambini sono sensibili e quello che non vedono i grandi, perché loro sono ancora puliti, lo sentono, stai tranquillo fratello mio che questa ancora ne avrà avventure a non finire!”

Jessica: “Con chi stai parlando? Papà ho paura!”

Carmine: “Sto parlando con la mia cara sorella, non avere paura!”

Jessica fugge via gridando: “Ho paura! Ho paura!”

Scena 27
(Detti meno Jessica)

Carmine: “Hai visto? Hai fatto spaventare la mia bambina!”

La donna ride con una risata agghiacciante.

Carmine posa il piatto sul comodino e si toglie la tovaglia: “Mi ritorna alla mente quando ero bambino, quando la prima volta quel Buonanima di mio padre mi portò in campagna ancora con il buio, siamo saliti su la torre delle Pergole e sul terrazzo mio padre mi disse con un tono di chi assicura uno spettacolo: -Aspetta un po’ che ora spunta il sole!- Ed io mentre sbadigliavo e mi strofinavo gli occhi per il sonno, sentivo freddo nelle piccole gambe nude perché portavo i pantaloni corti, iniziò una luce come qualcuno che stava salendo dal profondo del mare con una lucerna in mano e più saliva più il cielo si colorava e il nero diventava luce, oro, fin quando tutto si accese e divenne giorno! Io sono rimasto a bocca aperta, tanto che quel Buonanima pensò che mi ero addormentato e mi chiamò: -Carminù! Carminù! Ti sei addormentato?- Ed io gli risposi che era fantastico. E fin quando sono divenuto grande non mancavo mai di guardare il cielo e meravigliarmi volta per volta di quanta grazia c’è! Confinante alla nostra terra c’era la proprietà del professore Pisano, un professorone di Palermo, aveva una barba lunga e bianca che sembrava un santo. Le vacanze dell’estate le trascorreva lì in campagna. Avendo le case vicine, la sera si ci riuniva, una volta, ricordo, portò un cannocchiale e mi ha fatto guardare le stelle più da vicino. Un’altra sera mi raccontò un storia di Seneca, quel personaggio che si vede nei film di Nerone. Questo antico romano, aveva scritto che Madre Natura, ha fatto noi uomini per guardare il cielo, lo spuntare del sole e il tramonto, e il giorno ci fa luce per le cose della terra e la notte per le cose del cielo, il movimento delle stelle, lenti se li metti a paragone con l’universo, ma se pensi quanto spazio varcano allora comprendi quanto corrono, poi l’eclissi del sole e quella della luna, che si oscurano l’uno con l’altro, le stelle cadenti, tutto che si muove come un orologio Zenith. E invece per affaticarci per l’oro, l’argento, le ricchezze che più ne hai più ne vuoi avere, e il ferro per ucciderci l’uno con l’altro e farci le guerre. Madre Natura l’oro, l’argento e il ferro ce lo ha nascosto sotto terra quanto noi non li vedevamo e il cielo: con le stelle, la luna e il sole davanti a gli occhi, ma non c’è stato niente da fare, l’uomo piccone e pala si è messo a scavare e trovò l’oro, l’argento e il ferro! Madre Natura ce li ha messi sotto i piedi per calpestarli e passarci di sopra su ciò che è un motivo di essere calpestati e schiacciati! Motivo di continua lotta uomo contro uomo, popolo contro popolo! Seneca diceva che siamo tutti pazzi, che se un uomo uccide ad un altro uomo viene condannato giustamente, se un popolo fa strage di un altro popolo la storia del vincitore se ne gloria. Il professore facendo sue le parole di Seneca diceva a gran voce: -…fare male è cosa peggiore che subirlo!- Mi raccontava tante cose, ma questo discorso è stato così bello che non lo dimenticai mai più, anzi sono cresciuto con queste parole e mi sono state maestre! Grande Seneca! E grande il professore Pisano! Mi dispiace di non avere studiato… ci ho provato, ma non era cosa per me la scuola, la zappa anche se era più pesante mi sembrava più seria della penna più leggera, con la zappa facevo cose da adulti con la penna solo scarabocchi, però mi sarebbe piaciuto leggere queste cose!”

Scena 28
(Detti e il cadavere)
La donna: “Carmini la chiacchiera è bella ma è giunta l’ora di andarcene! Un’ora, un giorno, un anno di più non cambia niente né a te né a me che tempo ne ho quanto ne voglio.” Si alza, alta fuori misura, si volta verso il pubblico ed è senza volto, di sotto lo scialle escono tenti veli neri accrescendola di volume, si avvicina al letto. (I movimenti della donna vengono accompagnati da una musica suggestiva e i tocchi di campana. La scena viene illuminata da una luce strombo.) Gli prende le mani. (A contatto delle mani si spegne anche la strombo, in scena c’è buio totale, si sentono tre tuoni fortissimi accompagnati da tre lampi. In questo momento Carmine si alza dal letto ed un altro attore vestito come lui prende il suo posto, recitando il suo cadavere). Dopo questo scambio le luci di scena ritornano normali. Carmine e la donna (la Morte) sono infondo alla scena, dove c’è l’ombra.

Carmine: “Non mi hai fatto salutare neanche i miei?”
La donna: “Adiamo fratello mio!”

Scena 29
(Detti,Angelina, Teresa, Salvatore, Pasquale e Jessica)

Angelina, entra: “Carmine, hai mangiato la pastina? Carmini! (Grida e smuove il corpo morto) Carmine! Carmine!”

Entra Teresa: “Cosa è successo? Si sente male?

Angelina, urlando e piangendo: “Il papà è morto!”

Teresa, piangendo e gridando: “Papà! Papino! Ah!”

Entrano: Salvatore che va a confortare ad Angelina e Pasquale che va a confortare a Teresa, Jessica e il sipario si chiude tra il pianto le urla di sconforto!

Fine
Siculiana 1° ottobre 2004
Traduzione 17 gennaio 2006










postato da: alphonsedoria alle ore 19:33 | Permalink | commenti
categoria:teatro
martedĂŹ, 18 gennaio 2005
PATRI JACHINU

PARLATU
Signurimè, avvicinativi ca c’è u cantastorii. Nni sta chiazza vaju purtatu fatti di sangu e fatti d’onuri ma oj vi purtavu na storia di santità e d’amuri.
Avvicinativi signurimè, ca cuminciamu!
Mattè, emigratu all’Olanda, nna u 1954 senza travagliu, senza grana, li spinnì tutti pi so muglieri. Povira Carmela, jttata ‘ncapu u lettu malata cchiù di un misi, chi friiva cu a frevi jata.
Iddu circava comu fari qualche sordu pi daricci ajutu, ma era sulu, ‘nterra stranera. Macari avissi ‘ncuntratu un paisanu pi addumannaricci un prestitu pi turnari ‘npaisi. Mattè pinsava: -A bedda Sicilia! Fatta di Suli e d’amuri!-
Mentri l’atri eranu filici, iddu, afflittu, arrancava nni la nivi. Fra qualche jornu arrivava natali. Pinsava a i nanareddi di u paisi, , a la caluredda di u cufularu a i so famigliari.

CANTATU
Fra qualche jornu veni natali
Senza suli ne grana e ne mangiari
Sulu u friddu di sta terra stranera
Votu a Diu chista me prighera
Ca GesĂš nascissi puru pi mia
Senza a fami e senza a malatia.
A bedda Sicilia! Fatta d’amuri!
U to ricordu mi stringi u cori.

PARLATU
Camina, camina quannu ‘nterra trova na santuzza, a piglia e la talja nna u lustru di una vitrina, c’è stampatu u’ monacu cu a varba janca e i mani conserti, sutta c’è scrittu: -Padre Gioacchino La Lomia da Canicattì-
Osservati nna u quatru nummiru unu a mani di Mattè chi stringi a santuzza di Patri Jachinu.
Mattè ‘un si sintì cchiù sulu e dissi: -Chistu santu è paisanu miu e mi vinni in aiutu!-
Tornà subitu intra, a povira muglieri a truva abbannunata. Mattè cu a santuzza ‘nmanu prigà a Patri Jachinu, po a misi supra u cuscinu allato a Carmela e s’addummiscì assittatu nni a seggia.
Patri Jachinu ci vinni ‘nsonnu e ci dissi: -Dormi Mattè, arripositi tranquillu ca a to muglieri a guardu ju!-
Quannu Mattè s’arrisbiglià già era jornu e si sintì chiamari: -Mattè! Mattè!- Era a muglieri ca s’arripiglià e ci cuntà ca un monacu ci spuntà a capizzu di u lettu cu na tonica tutta scirata e idda ci dissi ca ci l’arripizzava e accussì fici, quannu ci la detti si sintì guarita.
Mattè all’indomani truvà u travagliu, a so vita ci cangià d’accussì accussì e quannu turnà ‘nSicilia, a prima cosa chi fici, currì a Canicattì ‘nzemmula a so famiglia a ringraziari a Patri Jachinu e a canusciri tutta a so storia.

CANTATU
Figliu di sta terra di Sicilia
Tantu magnifica e marturiata
E’ Patri Jachinu La Lumia
Succurrituri d’ogni chiamata
Miraculusu e duna provi
Servu di Diu Patri Jachinu
Visita a tutti in ogni dovi
Gloria a stu santu cappuccinu.
Curri la genti a CanicattĂŹ
Ringrazia c’un ciuri e na prighera
Cu si liberĂ , e cu si guarĂŹ
U cori ci splenni di fidi vera!


PARLATU

E ora amici cari, semu cca pi cuntarivi tutta a so storia fatta di santitĂ  e gloria.
Patri Jachinu, era figliu di u baruni Nicolò La Lomia e di donna Eliunora La Lomia Li Chiavi, nascì u 3 marzu 1831e fu chiamatu Gaitanu, nicareddu, a sulu tri anni fu orfinu di patri. Fu crisciutu cu tutta l’adenzia e l’amuri di la matri e di la so nutrici a cummari Giuvanna.
Tanuzzu, nicareddu ci piaciva jucari cu l’amici di u quarteri, cunzava artaredda e ci facica na predica cu chiddu ca ascutava di u parrinu na a chiesa, quannu finiva a tutti ci offriva di mangiari, ca ci u dava a matri compiacenti.
Un jornu di chistu l’addevi foru chiossà e u mangiari ‘un abbastà, allura dopu ca circà intra ‘un truvà nenti, ma a furtuna l’ajutà e iddu ajutà a furtuna. Ora vegnu e mi spiegu. ‘Nnavanzi a casa so ci stava mastru firraru Calogiru Lattuga, ddu jornu si stava cucinannu na pignata di carni a vuddiri pi farisi u brodu. Mastru Calogiru stava ‘nguardia, a testa l’ajva a dda pignata ma Tanuzzu u pustiava, comu s’alluntà u’ mumentu, nni un satu Tanuzzu, affirrà a pignata e distribuì a tutti l’amici a carni c’u brodu.
Natru jornu Tanuzzu turnà intra scazu pirchì detti i scarpi a natru addevu poviru ca ‘ncuntrà ‘nmezzu a strata.
Ma nun mancanu anchi i tinturii ca n’addevu spertu comu a iddu potja fari.
Un jornu, versu sira cu un cumpagnu ajva attaccatu u spacu tra l’angulu di a Chiesa San Decu e u muru di fronti. I fimmini chi passavano cu li lanceddi chini d’acqua ‘ntesta, junti a du puntu, si vidivanu vulari i caputi ca si rumpivanu ‘nterra. Natru jornu detti focu a la paglia carricata supra u’ sceccu, mentri u viddanu turnava intra, pi fortuna u focu fu astutatu senza dannu.
Tanuzzu criscì cu tuttu u beni e u mali ca a storia po risirbari, ma a vintanni ci capità d’ascutari i figli di San Franciscu, ottu missiunari cappuccini.
Tanu, na sira, mentri rincasava, taliava i stiddi di ‘ncelu e riflittiva ca a vita passa e comu u ventu e tutti i ricchizzi e agiatizzi ‘un serbunu a daricci valuri. Accussì caminannu pinzà: “Ddi monachi abbannunaru tutti cosi, serbinu u Signuri e accanzinu u Celu… Ha essiri capuccinu vidè!”. S’affida a Vergini Maria e prometti di mantinirisi puru pi u so amuri.

CANTATU
Tanu sciglì a via d’u Signuri
Fu cuntrastatu d’i so parenti
Ci misiru ‘navanzi pi maritari
M’a chiamata chiù forti a senti.
Vaà finu a Caccamu a l’appedi,
Passa l’esami pi cappuccinu
Torna intra cu u focu di a fedi.
Di gioja u so cori fu chinu
C’arrivà l’ordini di partiri
VasĂ  a littra e felici chiancĂŹ.
I ricchizzi era prontu a lassari
A famiglia e a so CanicattĂŹ.

PARLATU
U 4 novembri di u 1852 a i quattru di sira don Gaitanu La Lomia si vestì cu l’abitu cappuccinu pi opira di u maestru Patri Evangelista, e piglia u ‘nomu di Fra Gioacchinu Fedeli.
Signori osservati u quatru nummiru dui, mentri a Tanu ci veni cunsignata a tonica.
U noviziatu è fattu di rinunci e di provi e patri Samueli di Giurgenti u metti a dura prova, comu i lacrimi di a matri ci abruscianu tantu ca Fra Jachinu s’addumannà nna lu so animu: “La me vocazioni è veramenti di Diu?”
Fra Jachinu tinì duru, chiangì, prigà, si umilià ‘nvanzi a tutti e u Signuri ci vinni ‘nsuccursu. “Fari è beni, prigari è meglio, suffriri è tuttu!” Dicinu l’animi eletti. Accussì passà l’annu di nuviziatu e patri Samueli fu costrettu a ricridisi tantu ca dissi: “Fra Gioacchinu è veramenti la me gioja e la me corona.”
U 2 giugnu di u 1855 ni a basilica di la Mangioni a Palermu fu ordinatu sacerdoti.
A prima missa Patri Jachinu a fici cu u cori ca trabuccava in lacrimi di filicità, quannu fu sulu scrissi: “Sugnu sacerdoti! Dunque devu amari Diu quantu l’avj amari u’ sacerdoti… Ha circari in tutta a gloria di Diu e u bbeni spirituali di u prossimu… Devu predicari se non di u purpitu ma cu bonu esempiu”.
Ni l’aprili di u 1861 fu distinatu a Caltanisetta e fu promossu a l’ufficiu di pridicatori, dopu fu distinatu vicariu na u cunventu di Sutera.
Patri Jachinu si truvà ‘nmezzu a tempesta di a storia. Nni u 1860 ajva sbarcatu Garibardi a Marsala, prima u populu Sicilianu l’acclama comu libiraturi, ma quannu s’adduna di l’aggravari di i tassi e di a leva obbligatoria si ribella. Nna u 1862 u statu t’alianu staura u primu statu d’assediu. Conventi e monasteri vennu accupati di i piemontesi e trasformati ‘ncasermi e autru. Na u 1866 ‘nSicilia scuppià u colera, ci foru 53.000 morti. E tra ribellioni e colera, u statu talianu arrubbava i beni demaniali ed eclesiastici. Chisti eranu i cuntizioni sociali e riligiusi di u populu sicilianu, quannu Patri Jachinu ancumincià u so apustulatu, mentri era vicariu a Sutera.

CANTATU
Mentri stava canciannu u n’Era
Iddu ‘nmezzu tanta ribbillioni
Predicava c’a so fidi vera
Di sicilianu a i siciliani,
e in ogni chiesa na fudda c’era.
Po dicisi di jri ‘nmissioni
Comu ‘n’ordini di u Signuri
D’i familiari i tribulazioni
Patri Jachinu siguĂŹ u so cori
E dopo un misi di navigazioni
Sbarcà ‘nBrasili vasannu ‘nterra
Dopu ‘numinatu cappilannu
C’ubbidienza partì pi a guerra.

PARLATU
Patri Jachinu nni sta guerra du u Paraguay era comu un raggiu di luci ca compariva, senza talari u periculu, allato a cu ajva di bisognu: medicu, consiglieri e parrinu.
Signurimè tagliati u quatru nummaru quattro mentri Patri Jachinu assisti a u generali nni l’urtimu mumentu di a so vita.
A stima tra i surdati e l’ufficiala fu granni assà, tantu ca abbastà na so parola pi libberari un ufficiali chi stava pi essiri fucilatu. E natru jornu i surdati scapparu pi un grossu sarpenti nni l’accampamentu e iddu l’affruntà e cu curaggiu ammazzannulu.
A benemerenza c’appi Patri Jachinu fu tistimuniata cu u gradu di maggiori e medaglia d’argentu di u cumannu supremu.
L’Imperaturi Petru II, ajva stima di Patri Jachinu, quannu nna u so viaggiu ‘nSicilia passà di Canicattì, ‘ncuntrannusi cu Donna Eleonora a matri di u Servu di Diu, ca u prigava pi fallu ternari, ci dissi tutta a so granni stima e parlà cu elogiu di u Santu.
A guerra finuta fu assignatu ad Assunzioni capitali di u Paraguay. Dopu un annu passà a Rio de Jeneiro. Li agiatizzi e li cumudità ‘un mancavano, ma Patri Jachinu ajva un desideriu di sudisfari chiddu di purtari a gl’Indii sarbaggi a parola di Cristu.

CANTATU
Stu disideriu fu ascutatu
E tra i sarbaggi fu ‘nmannatu
Patri Jachinu cu u so gestu
’Nsignava l’amuri di Cristu
Stenti, sacrifici a nun finiri
’nmezzu a l’indiani, a foresta
’Nsignanti, firraru, muraturi
Iddu travagliava senza sosta
Era accussì granni l’amuri
Indiani ni vattià ‘nfinità
C’jva intra na i chiù ustinati
E abbastava a so santitĂ 
A Cristu vinivanu cunvirtiti

PARLATU
Patri Jachinu, ajva divintatu u patri, u maestru, l’amicu di l’indiani, ca addivintati cristiani eranu fidilissimi compagni so. Quannu na u 1875 l’indiani si ribellare e pigliare a città di Parà e atri villaggi, u guvernu brasilianu ‘nveci di mannaricci l’esercitu pinzà di manaricci a Patri Jachinu ca li purtà a la carma e ottinì pi iddi cuntizioni cchiù umani. Nni novenni di missioni foru fondati tridici villaggi cu scoli religiosi e civili. Di u Signuri fu aiutatu, na li milli pericoli chi cicapitaru. Quannu si smarrì cu a guida ‘nmezzu a foresta, e l’angilu custodi u guardà a notti mentri durmiva di li belvi feroci. “Cu nun sapi soffriri ‘un sapi amari”. E Patri Jachinu amà tantu e soffrì altrettantu.

CANTATU
Dopu ca jĂŹ a truvari na tribĂš
‘nmezzu a foresta di ritornu
sulu iddu cu l’aiutu di Gesù
s’arrisbiglià quannu fu jornu
e mentri prigava ‘nginocchiu
na u so jazzu ci jì l’occhiu
dicini di sarpenti scappavano
cu so caluri ajvanu durmutu
senza avillu pi nenti disturbatu.
Natra vota mentri cantava
A Maria, com’era di solitu,
U’ giaguaru si ci avvicinava
Patri Jachinu tuttu scantatu,
M’a so fidi nun l’abbannunava,
A bestia dopu avillu ciauratu
Iddu a cantari continuava
U giguaru dopu avillu taljatu
Pi a so strata si nni turnava.

PARLATU
Taljati u quatru nummaru setti: Patri Jachinu e u giaguaru ‘nmezzu a foresta.
Ogni tantu Patri Jachinu pinzava a so Sicilia e na vota scrivì sta puisi ca ora vi cantu. “La Sicilia”

CANTATU
“Sugnu di chidda terra biniditta
unni si canta e nun si chianci mai,
unni si osserva di diu la liggi scritta,
chi nun camina drittu dici ahi!
Su di Palermu citatine natu
Di lu miu regnu capitali bedda,
sugnu di chidda terra nnamuratu
unni si mancia lu pani a fedda a fedda.
Sugnu di chidda terra unni si pisa
Di l’omu lu delittu e nun si scusa.
Lu latruni nun dormi sempri in casa,
di notti nun si dormi a porta chiusa.
Palermu, beni miu, naca amurusa,
nun pozzu abbannunari lu to amuri,
tu mi criasti e mi dasti la musa
tu mi nutristi sempri in tutti l’uri.
Lu Brasili è binidittu, nun lu neu,
ma la me terra è veru paradisu;
quannu ci pensu tuttu mi nni preu
e affaccia a lu me labru lu surrisu.
Sicilia, Palermu, Rosalia…
Sunnu li nomi chi nun scordi mai,
e ‘ntra lu cori, ‘ntra la vita mia
mi mettinu firvuri forti assai.
Lu pozzu diri senza reticenza
Ed avi lu valuri lu me cantu,
nuddu po’ cuntradiri a sta sentenza:
-Sugnu sicilianu e mi nni vantu-“

PARLATU
U Servu di diu sbrigugnava li malfatti di a Massoneria ca nni tuttu u munnu circava di cuntrullari u putiri e cuntrastari a Chiesa. E na matina fu chiamatu pi assistiri a unu chi stava murennu, allura si partì di cursa ‘ngruppa a u mulu accumpagnatu da i parenti. A un trattu u mulu si firma e mentri u spronava sbucà di ‘nmezzu l’arbuli u sarbaggiu cu l’arcu puntatu, i parenti farsi si la squagliare. Patri Jachinu capì ca chiddu era n’agguatu e a du sarbaggiu cu vuci forti ci dissi: “Figliu miu, chi mali ti haju fattu?”
A sti paroli e a la figura di u Santu missiunariu miraculusamenti jetta l’arcu ‘nterra jttà na vuci di spaventu e scappà. A società segreta cu vigliaccheria ajva armatu a mani di ddu ‘nnucenti sarbaggiu pi ammazzari Patri Jachinu.
Taljati u quatru nummaru ottu: Patri Jachinu e l’indianu.
A massoneria pigliĂ  putiri cu Visconti di rio brancu acchianatu a u guvernu, i cuntrasti foru forti, e fu livatu ogni sustegnu a li missioni.

CANTATU
Dopu dudicianni di missioni
Ci fu urdinatu di turnari
Vuliva u so sangu dari
Pi a sarbizza di tutti dd’indiani.
Si sintiva u strappu a u cori
Mentri a navi pigliava u mari.

PARLATU
Taljati u quatru nummaru novi ca raffigura Patri Jachinu chi lassa a missioni.

CANTATU
A fama di santu u pricidiva
A Roma fu abbrazzatu di tutti
Ma na tristi notizia l’aspittava
Di a so matruzza a so morti.
Dopu jorna nna a cittĂ  santa
P’a Sicilia Patri Jachinu partì
Pi a so terra a voglia era tanta
Prima d’arrivari a Canicattì
Un populu interu l’aspittava
Comu scinnì di ‘ncapu u trenu
La fudda era tutta chi gridava
“Viva! Evviva Patri Jachinu!
Viva l’apostulu d’u Brasili!
Evviva l’Eroi di la fidi!”

PARLATU
Tagliati u quatru nummaru deci mentri Patri Jachinu acclamatu trasi a CanicattĂŹ.

CANTATU
A vuci si sparsi p’a Sicilia
In ogni paisi comu u ventu
Arrivavano in casa a Lomia
Pilligrini ad ogni mumentu.
A prima predica ch’iddu fici
Spoglia d’ogni ‘nnutili urnamentu
ma cu paroli veri ed efficaci
ca a tutti quanti ci detti luci.
Dopu a predica a fudda l’assartà
Ca di vidillu sazia nun c’era
Quannu Patri Jachinu intra turnĂ 
E si chiamaru i carrabinera.
Quantu miraculi e grazii fici
Pi intercessioni u Signuri
Ca di Patri Jachinu si compiaci
Messageru di u so amuri.

PARLATU
Un jornu di chistu na gran fudda accompagnava un paraliticu ‘ncapu un carrettu, finu ‘navanzi a casa di Patri Jachinu. A fudda a gran vuci gridava ca u Santu s’affacciassi di u finistruni pi binidiciri u malatu. Patri Jachinu dopu tanti insistenzi, pi pietà di ddu paraliticu ‘nfilici, s’affaccià, quannu vitti tutti ddi pirsuni si sbaguttì e ci dissi: “Figli me, chi cipozzu fari ju? Ammeci di raccumannarivi a mia ca sugnu u gran piccaturi, pirchì u vi raccumannati a u Patri San Franciscu? Mittemuni a gunicchiuni e recitamu un Patrienostru e u Siraficu Patri vi farà a grazia.”
Tagliati u nummaru unnici, unni Patri Jachinu è affacciatu a finistruni e u paraliticu è ‘ncapu u carrettu.
Allura tutti ‘ngunicchiuni chi prigavanu, ma mancu finiscinu a prighera ca l’ammalatu scinnì sulu di u carrettu gridannu a tutti: “Mi guarivu! Mi guarivu!” A fudda si carrica ‘ncoddu u miraculatu e u porta ‘ntrionfu pi i vii di Canicattì, finu ad accumpagnallu a u so paisi vicinu.
Da ddu mumentu attornu a so casa genti ci nn’era sempri chissà e quannu lisciva ci jva tutta appressu. Un jornu u malatu mentri u stava binidicennu ci scirà un pezzu di tonica, si scatinà ca tutti l’atri sigueru l’esempiu e Patri Jachinu si truvà cu a tunica lemmi lemmi.
A liggi a un certu puntu ci urdinà di partiri accusannulu di perturbatori di l’ordini pubblicu dicennuci: “O partire o finire in prigione!”
Patri Jachinu si ritirĂ  in santa paci di u cummentu di Sortine in provincia di Siracusa, ma puru ddĂ  detti segni di a so santitĂ .
Un jornu i piscatura di a tunnara di Sortinu ca di a stagioni ajvanu pigliatu sulu un pisci addumannaru a binidizioni di Patri Jachinu e dopu a so binidizioni ci fu a pesca miraculusa pigliaru tanti e tanti tunnura e tutti di grossu calabru.
Osservati u quatru nummaru dudici di a pisca miraculusa.


CANTATU
Di quannu di a missioni turnĂ 
Comu votu a Patri Jachinu
Di fari un commentu si pinzĂ 
P’avillu accussì pi sempri vicinu
Era chiĂš poviru di quannu partĂŹ
Ma cu l’ajutu di tutta Canicattì
A chisuzza da Madonna di a Rocca
Cu quattro celliceddi si riscustruĂŹ.
A provvidenza st’opera tocca
Di quannu Patri Jachinu ci trasĂŹ
Ancora cu u ‘ntonicu friscu
Siguennu l’opera di San Franciscu.

PARLATU
Taljati u quatru nummaru tridici chista è a Chiesa e cummentu di i Patri Cappuccini di CanicattÏ.

CANTATU
U santu stessu cu i so mani
Carriava petri calci e lignama
A i benefattura jva a tuppiari
Pi aviri ajutu e anchi grana.
U Signuri ‘nsignu d’approvazioni
L’assistiva in ogni mumentu
Na matri ci chiesi a binidizioni
Pi so figliu ch’era pazzu trementu
Tinutu attaccatu mani e pedi
Patri Jachinu cu u so ‘nterventu
Ci fici veniri u sintimentu
Pi ringraziari u Santu cu fedi
Jì a travagliari nn’u cunmentu
ormai guarito a fari u manuali.
Ci fu data pi grazia ricevuta
Na mula pi carriari materiali
Senza speranza era na malata
Patri Jachinu a u so capezzali
Cu un’acqua janca binidiciuta
Ci guarĂŹ accussĂŹ ogni mali.

PARLATU
Taliati u quatru nummaru quartodici a Patri Jachinu ca guarisci a malata chi sta murennu.

CANTATU
Gloria a Patri Jachinu la Lumia
Apostilu di tutta a Sicilia
Mittiva paci in ogni cori
Cu iddu finiva ogni rancori.
A so parola a cori apertu
Mittiva l’omu cu Diu ‘ncuntattu
I piccatura si ci arrinnivanu
E a la Virità l’occhi aprivanu
Tanti pi sentilu accurrivanu
Ca i chiesi ‘unn abbastavanu
AccussĂŹ, fora, Patri Jachinu
Predicava supra un tavulinu.

PARLATU
Taljati u quatru nummaru quindici Patri Jachinu chi predica fora.
U servu di Diu passava jurnati e avvoti nuttati a cunfissari migliora di cristiani ca accurrivanu a iddu tutti quanti, anchi granni piccatura, ca niscivanu puntuti cu i lacrimi all’occhi e rinunziavano pi sempri a so mala vita. Patri jachinu chianciva cu iddi cumprinsivu e amurusu.
Quantu prodigi nna li missioni di grazia e cunvirsioni.
A Parma di Montechiaru fu purtatu a binidiciri mari e varchi ca ajva troppu tempu ca ‘un pigliavano pisci. I marinara u stessu jornu eru a piscari e fu natra pisca miraculusa e pi ringraziarisi u Santu mannaru du varlira di sardi a u cummentu di Canicattì.
Taljati u quatru nummaru quinnici Patri Jachinu ‘ncapu a varca chi binidici u mari.
A Casteltermini, nmezzu a tanti fideli c’era un piccaturi sulu pi curiosità, comu Patri Jachinu u vitti ci dissi cu sivirità: “Frati mju, stani attentu, atri tri jorna ancora!”
L’omu capì i so quarantenni di piccati e di strata sbagliata, si cunfissà e dopu tri jorna murì.

CANTATU
Patri Jachinu prigava a Maria
D’a superbia essiri libberatu
Di ogni vanitĂ  ca si disĂŹa
E da u pisu di u so piccatu.

PARLATU
U Servu di Diu si sentiva “u cchiù gran piccaturi di u munnu”, e chiddu ca c’era di bbonu era sulu misericordia divina.
-Un jornu Patri Jachinu da u cummentu si nni stava jennu a la chiesa di San Decu, e strata facennu s’incuntrà cu du pirsuni ca ci addumannaru si Patri Jachinu fussi ‘ncunventu. Iddu ci arrispunnì: “Patri Jachinu? E chi nn’hata a fari di ddomu vili, ipocrita, tintu?”
Chiddi du tuccati nna u vivu pi a vinirazioni c’ajva pi Patri Jachinu, anchi si nun lu canuscivanu di pirsuna, si cci jttaru contro, dannucci corpa senza pietà, smisiru sulu quannu i pirsuni ci u livaru di ‘nmani e chiareru l’equivicu.-

CANTATU
Poviru chi dava a i poveri
Iddu a nuddu si rifiutava
Un pezzu di pani a mangiari
Na i so mani si moltiplicava
L’elemosina ca stava pi dari.
A Patri Jachinu pocu ‘npurtava
S’eranu poveri finti o veri.

PARLATU
Taljati u quatru nummaru sidici Patri jachinu ca duna a caritĂ  a i poveri.

CANTATU
Quann’un fotografu surdu mutu
Bisugnusu si ci prisintĂ 
Chidennucci a u Santu ajtu
Nna u jardinu si u purtĂ .

PARLATU
Ci dissi: “Fotografa st’ursu ca u pani sicuru ‘un ti manca cchiù!”

CANTATU
U surdumutu fami ‘un pruvà chiù
Di quantu fotografji iddu vinnĂŹ
Di u Santu Patri di CanicattĂŹ

Taljati u quatru nummaru diciasetti mentri u fotografu surdumutu fotografa Patri Jachinu.
CANTATU
Ubbidienti a i supiriura
Viviva a so vita povira
A tonica e a forza da fedi
Si spustava sempri a l’appedi
U so ristoru era a prighera
A GesĂš Cristu, a matri Maria
Infaticabili e upirusu era
E triunfava ni l’eucarestia.

PARLATU
Tagliati u quatru nummaru diciottu Patri Jachinu ca dici a missa.

CANTATU
Patri Jachinu devotu a Madonna
Di essiri a Idda a devozioni
A tutti i cristiani raccumanna
Pi essiri sarbi d’a perdizioni.
U Santu trimava di tinirizza
Pi a celesti duci apparizioni
Di Maria nostra ricchizza

PARLATU
Na u quatru nummaru diciannove viditi a Madonna c’appari nni a so magnificenza a Patri Jachinu ca ci dissi: “O Matri mia, viditi, sugnu un miserabili piccaturi.” A Madonna ci arrispunnì: “’Un ti cantari; ‘unn u s’à ca sugnu to Matri?”

CANTATU
Patri Jachinu miraculusu
U Signuri cu iddu operava
Santu granni e purtintusu
Mentri a Butera si ricava
A l’appedi comu era d’iddu usu
Cu du carrabinera s’incuntrava
Ci addumannaru a la so etĂ 
Tutta sta strata iddu faciva
“U Signuri a mia pruvvidirà”
Sprunaru i cavadda e curreru
Quannu narrè iddi si vutaru
Patri Jachinu cchiù ‘un nu videro
Quannu arrivaru ddi carrabinera
Iddu giĂ  predicava a Butera.
Natra vota ‘ncuntrà du paisani
u bigliettu d’u trenu ci offreru
Ma a l’appedi iddu continuani
AccussĂŹ u Santu accumpagnaru

PARLATU
I du paisani eranu Calogiru Pirrara e decu Agrò. A un certu puntu Patri Jachinu ci fici pigliari na scorciatoja tutta rocchi rocchi. Quannu furunu a la centrata San Giuvanni, u Serbu di Diu si firmà e i piglià abbrazzettu e ci dissi: “U vuliti vidiri, figliuzzi, comu ni stringi forti l’amuri di Diu?” E si stringì forti a iddu e in un volu si truvaru miraculusamenti a la chiesa di Frati Minori di Canicattì.
Taliati u quatru nummaru vinti mentri Patri Jachinu porta ‘nvolu i du paisani.

CANTATU
Patri Jachinu cu a luci di Diu
Liggiva cu santitĂ  a vintura
Na matri ci purtĂ  a so creatura
Pi a guarigioni era u disiu
Quannu l’appi tra i grazza
E a dda matri ci fici a grazia
Ci dissi: “Ora stacci attenta
Ca st’addevu un jornu t’addiventa
Un santu sacerdoti.” Santi jorna
D’addevu era Vicenzu Munna
Quannu fu granni fattu salisianu
E urdintu puru parrinu
Fu missionario n’u paisi indianu
Unni nna u ’38 pi Cristu
Detti a vita comu santu gestu.

PARLATU
Taljati u quatru nummaru vintunu Patri Jachinu chi guarisci l’addevu Vincenzu Munna.
Patri Jachinu cu u cori affaticatu, fu ubbligatu a u riposu assolutu. L’urtima guarigioni fu a Terranova pi binidiciri na povira giuvina chi dava segni di squilibriu mintali, dopu ca ricivì a binidizioni di Patri Jachinu si sintì miraculusamente guarita.
A notizia arrivà unnidegnè. A genti accurrì tutta a u cunventu, pi putillu vidiri un’urtima vota. Allura cu i contizioni gravi Patri Jachinu ‘ncapu na seggia a rotelli s’affaccià nni na finestra e cu tutti i forzi si isà e a frasi spizzati dissi: “Fra pochi jorna mi nni vaju a Diu!” ‘Unn’arrinisciva a parlari e signuzzannu isà a mani e binidicì a fudda: “E vi binidiciu nna u nomu di u Patri di u Figliu e di u Spiritu Santu. Jtivinni a li vostri casi, ca i grazii l’aviti fatti tutti…” Era u 28 luglio di u 1905 e u populu isà i vuci chiangennu, cummigliannu l’urtimi sillabi di u Serbu di Diu.
Po vozi essiri purtatu pi l’urtima vota nna u coru pi dari l’urtimu salutu a gesù Sacramentu. Comu putiti talari nna u quatru nummaru vintidui. A stessa sira, a duminica di u 30 lugliu 1905 all’ottu di sira, all’età di 74 anni lassà a terra pi u Celu.

CANTATU
Ma a storia di Patri Jachinu
‘Un finisci, ‘ncumencia cu a morti
prigava na matri a vuci forti
pi l’addeva so, a cori chinu,

paralizzata nna u littinu.
“Facitimi sta grazia di ‘nparadisu”
Patri Jachinu miraculusu
A fici susiri all’improvvisu.
Natra vota spuntĂ  luminusu
Pi ringraziari a n’ammalata
Di i prigheri a so suffragiu
E dopu avvilla binidiciuta
Si sullivà di ‘nterra e sparì.
Gloria a u santu di CanicattĂŹ
Ca cu trionfu è unuratu
E pi i so grazi tantu prigatu.
Quantu tistimunianzi e miraculi
Arrivano di tuttu u munnu
Pi stu frati cappucinu umili
I carti tutti a Roma sunnu
Pi santa Chiesa darici l’artaru
A PatraJachinu nostru caru.















































postato da: alphonsedoria alle ore 20:30 | Permalink | commenti
categoria:teatro
martedĂŹ, 18 gennaio 2005
U ZITU D’A MUGLIERI
Di
Alphonse Doria

ATTU UNICU

Pirsunaggi
(In ordini di cumparsa)
Carmini maritu
Fimmina c’u scialli njuru ?
Jessica figlia, addeva di deci anni
Tresa figlia zita
Pasquali zitu di Tresa
Sarbaturi zitu di a muglieri
Angilina a muglieri
Parrinu anzianu
Chirichettu …
Varberi na vintina d’anni
Corpu mortu di Carmini …

AMBIENTE
Stanza cu picca mubilju, una porta, vacili di ferru battutu, u lettu cu u Crucifissu pi capizzali, quattru seggi, un comò.

EPUCA
Moderna.


Scena 1
( Carmini e a fimmina cu scialli njuru)
Carmini, rintanatu sutta i coperti sinni stava cu u so duluri, nni a carni e nni a sustanza. Assittata nni na seggia a i pedi di u lettu na fimmina cu u scialli niguru ci facia compagnia.
Carmini: “Suruzza mia, menu mali ca mi vinissi a truvari, tu sula m’arristassi, ca mi duni tecchia di ‘ntisa. U vidi comu currinu? Tri fimmini casa casa e ‘unn’hannu tecchia di tempu pir mia! Vennu, fannu i facciuzzi, qualche catalittata a la lesta dda farsa di me muglieri, e scappanu di sta stanza, comu si vidissiru a morti ‘npirsuna!”
A fimmina tistiava: “Carmini, considarili, hannu chiffari!”
Carmini: “Cca intra l’unicu chiffari avissi a essiri ju. E nni scippavu timpuna! e nni carriavu tistetti! A kista signora mi a maritavu senza doti, senza biancheria, senza nenti e dda me matruzza, Bonarma! ci fici tutti cosi, fina l’abbitu biancu, chi piaceva a idda, ci accattà u finimentu d’oru ca pariva na madonna. L’ajvatu a sentiri parlari a idda, chi paroli duci, comu era prigannedda. Quannu po’ a vicchiaredda s’ammalà e ajva abbisognu tecchia d’ajutu d’idda, ci fici tanti di chiddi crepafeli ca a dda puviredda u lettu ci parja na bracera addumata. E puru, dda Bonarma ajva sempri boni paroli pi idda, mi diciva: -Angilina m’aiuta, fa chiddu chi po’. Avi du addivuzzi, a casa, a tia t’ava a dari adenzja… Si qualche vota mi manca di rispettu è pirchì criscì senza matri.- Fimmina di paci, dda me matri!”
A fimmina tistiava: “Giudiziusa, finu all’urtimu suspiru!”
Carmini: “A signora ‘un ci piaciva ca facia u viddanu, e tantu si misi e tantu fici, tecchia cu a funcia e tecchia cu i vasati, ca mi jvu a circari u travagliu comu muraturi. E di tannu accuminciau a moriri ju. A terra, di ddu Bonarma di me patri, a facci mari, unni criscivu, a terra ca pi mia era na secunna matri! Quannu u jornu ‘mpastava rina e cimentu, cimentu e agliaretta, pinzava a l’arbuliddi me ca chiancivanu picchì ‘u’ mi vidivanu arrivari. A sira comu scapulava curria comu u ventu, m’agirava tutta e po’ distruttu da fatica m’assittava nna a juttena nnavanzi a robba e chianciva mentri u suli cuddava nna u mari, pinsannu ca u me travagliu era ‘ncampagna, ma pi amuri so l’abbannunavu e mi sintiva u’ traditori. Ju viddanu ‘u’ ci piaciva e ora? Cu un picuraru si cci strica! Ca certi voti a puzza di picuruni s’a porta di ‘ncoddu!”
A fimmina tistiava: “Chi vò fari Carminù…”
Carmini: “A ca fari? Nenti! Arrivatu a stu puntu haju sulu di vidiri i cosi comu unu ca i sta lassannu. E pi na manu haju a raggia ca chistu mi persi di rispettu e pi natra manu sacciu ca è u’ cristianu bbonu e a famiglia ci a pozzu affidari. Ora u munnu, suruzza mia, u vidu cu i to occhi ed è cchiù beddu, finu st’aria chi rispiru mi pari duci! E i pirsuni i vidu finarmenti senza maschira ma u stessu nun provu rancuri.”
A fimmina tistiava: “Bravu fratuzzu miu! Si prontu pi jritinni ‘npaci cu tutti e chista è a megliu spartenza! A spartenza di stu presenti, ma nuddu ti jetta fora di a eternità, di u Tempu.”

Scena 2
(Ditti e Jessica)
NNi u mentri trasi di cursa Jessica, a figlia di novi anni e si jetta nna u lettu: “U zitu da mamma vinni! Papà! U zitu da mamma vinni! Talè chi mi purtà…” E ci fici avvidiri n’acidduzzu di primu volu chi tiniva nni u pugnu.
Carmini: “A senti? Jessica… si misi a circari u nomu novu e bellu finu a quannu a chiamà comu na pornustar di i cassetti. DDa Bonarma di me matri ‘unn’a sapiva chiamari e sbagliava. Comu ti chiamava to nanna?”
Jessica arridennu: “Persica!”
Carmini: “Persica, e a signora accumincià di ddocu a piglialla d’odiu.”
Jessica, piglià l’acidduzzu e u misi ‘ncapu u lettu e l’ammuttava cu a manu: “Camina, camina!”
A fimmina: “Talè che beddu! (e ci fici na carezza. L’acidduzzu all’istanti murì.) Si livà di soffriri…”
Jessica u piglià mmanni e chiangennu scappà: “Mi murì l’acidduzzu! Ma! Ma! Mi murì l’acidduzzu!”

Scena 3
(Ditti menu Jessica)
Carmini: “E currinu comu u ventu… U sa ca di quannu mi vinissi a truvari mi sentu meglio? Quasi quasi mi susu. (Accussì scinni di u lettu, si metti u’ cummogliu supra i spaddi.) Chistu è u miglioramentu di a morti!”
A fimmina: “’Un ci pinzari u fratuzzu!”
Carmini: “’Un ci penzu? Quannu unu ava pi partiri ‘un sapi stari cchiù, si talja ‘ntornu e si vidi superchiu. Ju circavu d’ammucciaricillu u me mali. Prima ju stessu ‘un ci cridia, ma u duluri si facia sempri chiù forti. Po vitti u dutturi mussiari, mi ricoveravu a u spitali e chiossà di i voti, a signora, mi lassava sulu, tantu ca quannu i pruvissura foru certi di u mali c’ajva, idda ‘un c’era, misi firma e turnavu a u paisi. Stu mali è comu un cani ca m’afferra l’ossa e mi li rusica, senza lassarimi tecchia! Ora a to presenza mi cunorta a suruzza!”
A fimmina: “Grazi pi sti paroli, e ju ‘un ti lassu cchiù u fratuzzu… pi sempri!”
Carmini: “’Un si sapi com’è nni l’atra sponta? U zzu Vicenzu, ca rivinni di mortu, ajva murutu, cunzatu mezzu a casa e po’ rapì l’occhi e n’addumanna: -Chi faciti tutti kà?- si susì e vozi viviri acqua a vuluntà. Ni cuntaju ca caminava comu nni un desertu, po ‘ncuntrà un vecchiu cu na varba bianca assittatu sutta n’arbulu di gruchi, e cci detti u’ bummuliddu, ci addumanna di jrjccillu a linghiri d’acqua e turnari, però ‘un ajva abbiviri, ne n’a funtana nne n’u bummuliddu. U zu Vicenzu piglia du bummuliddu e camina camina, dopu tantu tempu di luntanu scurgì a funtana. A calura, a fatica ci mittivanu n’arsura e pi a siti stava ‘mpazzennu. Arrivatu a la funtana, propriu supra c’era assittatu naddevu ca ci arridiva e ci diciva: -Vivi, babbu, talè quantu acqua, vivi! Tu a moriri di siti pi purtari l’acqua a u vecchiu misu all’ummira. Vivi babbu! Ca nun ti vidi!- E arridiva! U zu Vicenzu linghì u bummuliddu d’acqua, aggliuttiva sputazza, ajva i labbra sicchi e spaccati, a vucca ‘mpastata. ‘Un si vozi vagnari mancu i mani e mancu lavarisi a facci pi paura ca u sulu tuccari l’acqua ci facìa scurdari a prumisa e po si mittiva a biviri. E d’addevu lordu e tintu si misi a biviri dd’acqua facennuci a raggia: -Ah! Che frisca! Che dduci!- E dd’acqua chi scruscja e spicchiava a la luci. Ma chiossà d’addevu viviva chiossà ci spuntavano i scagli e ci arrappava a facci. U zu Vicenzu scantatu pi ddu cangiamentu chi fici vutà tunnu e a la lesta accumincià a caminari. Mentri turnava cuntrà a so parrinu: -Parrinu Michè a vossia videmma cca è?-
-Tu u figliozzu sta turnannu, ma ju ‘un tornu cchiù!-
-Jvu a linghiri l’acqua a u vecchiu sutta i gruchi e haju na siti…-
-A mia mi detti a viviri e vippi abbastanza, tu va vivi a u paisi!- E s’arrisbiglià u zu Vicenzu, quannu s’arrisidì addumannà pi so parrinu Micheli, accussì sappi ca ajva murutu, di subitu, na para d’uri fa. Sta morti è un misteru!”
A fimmina tistiava: “Fratuzzu miu, u misteru è sta vita!”
Carmini: “Ju haju pinzatu ca chidda è a siti di l’acqua di u Signuri pi a vita eterna e ogni anima s’a voli viviri!”
A fimmina: “Carminù, ‘un ti cicaniari a testa cu sti cosi!”

Scena 4
(Ditti e Tresa)
Tresa s’affaccia ‘navanti a porta: “Papareddu a l’addritta sii? Allura stani meglio? O chi gioia!”
Carmini: “Tresa, trasi. Trasi Tresa.”
Tresa: “C’è Pasquali ca oj mancia kà!”
Carmini: “Cu c’è u zitu di to matri vidè?”
Tresa: “Sarbaturi?”
Carmini: “Sarbaturi, Sarbaturi! Pirchì chi havi quarche autru zitu?”
Tresa, ‘mparazzata: “No! E’ n’amicu!”
Carmini: “E di cu? Miu sicuru no. Amicu di to ma! A me signora… ‘nzumma, mancia puru ka si o no?”
Tresa: “Sì, purtà n’agnidduzzu e u stamu facennu a furnu cu du patati e cipuddi.”
Carmini, si rivorgi a fimmina: “Cainu era viddanu comu u sugnu ju, e Abbeli era picuraru comu a Sarbaturi, e pari ca sta vota è Abbeli ca sta ammazzannu a Cainu! E u Signuri? Talja di natra bbanna!”
A fimmina: “Carmini, ha statu accussì bravu… Finiscila di cicaniariti a testa cu sti cosi, ca ora comu ora fannu cchiù mali ca beni!”
Carmini: “Basta! Tresa parla tecchia cu mia. Pasquali travaglia? Nni fa discursu di maritari?”
Tresa: “Fa u cammareri, quarche matrimoniu, quannu ci capita. Iddu si nni voli jri a travagliari ‘ncuntinenti, ma ju nun vogliu!”
Carmini: “Comu nun vò? E comu v’ata a maritari senza grana?”
Tresa: “E si mi finisci comu a zza Mumedda? Avi a veniri a nostra!”
Carmini: “Ce tanta terra tirrozzu, pirchì ‘un si sbrazza e travaglia? Chiamamillu, mancu a salutari veni cchiù?”
Tresa: “Ca narrè a porta è. (jetta na vuci) PASQUA’!”

Scena 5
(Ditti e Pasquali)
Pasquali: “Comu stà?”
Carmini: “Megliu, megliu! U vidi Pasquà, tu cerchi di travagliari, fariti na pusizioni veru? C’è tanta terra lassata tirrozzu, pirchì ‘u’ speculi a fari quarche cosa, faricci, a esempiu ti u portu, pumadoru e vinniri chiddu chi po vinniri, u restu curallu a u suli e vinnilu comu chiappi nna i brunii cu tecchia d’ogliu. Chista è na pinsata ma sinni ponnu fari tanti cu a terra… (Si metti a chiangiri) Ormai u me tempu finì se no n’addrizzata t’avissi datu ju!”
Pasquali: “’Un facissi accussì! ‘Un si preoccupassi ca u rimediu si trova. A campagna ‘un fa pi mia. Ma speru ca m’accettanu sta dumanna pi guardia carcereri e mi sistemu. Nn’ajva fattu una pi carrabineri e ‘un mi pigliaru, dicica ‘un ci fici u tema bbonu. Tema: Come passi la domenica. E ju ci scrissi ca mi truccavu a vespa e ca jva currennu ‘ncapu na rota pi i vii di u paisi tutta smarmittata. U capitanu mi dissi ca cu ddu tema a massimu mi putjanu ritirari a patenti di guida e bona mi finiva, ca ‘un m’arristavanu. U marasciallu m’addumannà picchì ci scrivivu tutti ddi fissarii e ju ci u dissi ca ci scrivivu c’accussì capivano ca ju sapiva guidari i mutura e sapiva curriri e mi pigliavano pi a stratali. Sti sbirri ‘un c’è comu capilli! Ma ora circavu na raccumannazioni di un pezzu grossu e c’è na bona ccianza ca mi piglianu comu guardia carcerera.”
Carmini: “Ormai i picciotti cercanu di trasiri tutti nna u carciri, nni un modu o nni l’atru, o comu carcereri, o, attintu jri, comu carcerati!”
Tresa: “Curcati u papà, ca t’affatichi! U dutturi ‘un dissi autru!”
Carmini: “U dutturi ormai s’ava a fari i fatti so, ca l’allicinziavu, o iddu allicinzià a mia? ‘Un avi ‘mpurtanza, u risurtatu è sempri chiddu!”
Tresa afferra a mani a Pasquali e fa pi jrisinni: “Mi nni vaju, turnamu cchiù tardu!”
Carmini: “Unni và (e ci veni na tussi forti) Tresa, trasi! Trasi Tresa!”
Tresa: “Vaju ajutu a mamma…” E ‘nsisti a jrisinni.
Carmini, cu a vuci affucata: “Ti dissi, Tresa trasi! Trasi Tresa! Va dicci a Sarbaturi ca vogliu parlaricci. Tu Pasquali m’affari un’urtimu piaceri, m’agghiri a chiamari u varberi ca m’ava a fari sta varba, vogliu ca nna u jornu cchiù ‘nportanti da me vita m’hann’a vidiri pulitu.”
A fimmina tistiava: “Bravu u fratuzzu, ci voli dignità e rispettu pi a santa morti!” Accussì Tresa e Pasquali nescinu.
Scena 6
(Ditti menu Tresa e Pasquali)
Carmini: “Suruzza mia, ci voli forza e curaggiu pi fari chiddu ca staju facennu ju. Cudegghiè penza nna u paisi ca sugnu curnutu vulintariu (sbattiva i du ita intici di i mani nn’a frunti). Quannu ancora caminava ‘nmezzu a u paisi e già i du ‘nnamurati ajvanu ‘ncuminciatu a darisi da fari (sbattiva i du ita intici di i mani) m’accurgivu ca nuddu cchiù mi salutava, mi taliavanu e si scurdavanu di salutarimi. A genti saluta a cudeghiè: latri, assassini, maniaci e traditura, ma a i cornuti no! U poviru di mia ‘un sapiva nenti, turnava intra cuntrariatu, u mali ca caminava, mi vidiva scarculatu. Idda tutta affettu e primurusa, pinzava ca forsi ajva caputu a me tragedia, ma dda puzza di picuruni assommava, e nun sulu, ma pasta cu a ricotta, purpetta di ricotta, pani e tumazzu, tumazzu e pani, tumazzu novu, tuma e tumazzu vecchiu, latti a vuluntà. Parivamu a Parmalat! Po ancuminciavu a ‘un putiri nesciri cchiù, ‘nchiuvatu nna u lettu a via di midicinala pi u duluri, e ascutava rumura, suspira. Pinzava a Tresa. Quannu na sira sintivu a Jessica ca i a rapiri a porta e accumincià a jttari vuci: -U zitu da mamma c’è! U zitu da mamma c’è!- Capivu u tumazzu, a mancanza di rispettu di paisani e u restu.”
A fimmina, tistiava: “U sacciu u fratuzzu, tutti cosi sacciu!”
Carmini: “A ju staju parlannu pi sfugarimi… Accussì a chiamavu e ci u dissi: -Vidica ju nn’haiu picca, portami tecchia di rispettu, ca pocu ci voli e levu l’incomidu. Capivu tutti cosi. Fa cu discrezioni, c’ha i figli fimmini!- Idda addivintà na vampa di focu, ‘un sappi arrispunniri, s’alluntanà e scappà. Comu si nenti fussi, a sira, si vinni a curcari cu mia. Di quannu piggiuravu mi vinni a curcari cca intra, sulu. L’adenzia l’haiu avutu e cu affettu. Però di tannu ddu discursu arristà all’aria. Ora, a parlari cu iddu, a vidiri finu a quantu è omu!”

Scena 7
(Ditti e Sarbaturi)
Si senti tuppuliari. Sarbaturi apri a porta e s’affaccia: “C’è pirmissu?”
Carmini: “Avanti!”
Sarbaturi, dopu qualche minutu di silenziu: “Carminù, ti vinni a truvari…”
Carmini: “Mi vinissi a fari na visita? Assettati… (Ci fa segnu cu a mani nni a seggia)”
Sarbaturi: “Pari ca bonu ti vidu. Comu ti senti?”
Carmini: “’Un ti preoccupari Sarbaturi, ca chistu u miglioramentu di a morti è!”
Sarbaturi: “Ma chi dici?”
Carmini: “Haiu l’urtimi calimi, ma bastanu pi putiriti parlari da omu a omu! Sugnu gnoranti ma fissa no! Penzi ca sugnu un trunzu?”
Sarbaturi: “Nuddu u penza!”
Carmini: “Ora vogliu sapiri, comu putissi mancari di rispettu a unu comu a mia, travagliaturi, ca m’haiu fattu sempri l’affari me e si na fimmina m’ha taljatu m’haju calatu l’occhi ‘nterra?”
Sarbaturi, si susi e s’avvicina a Carmini: “Nun pinzari ca ju t’haju vulutu mancari di rispettu ne di u primu mumentu ne dopu, ju sugnu schettu e na fimmina a mia ‘un s’avvicinatu si nun l’haiu pagatu…”
Carmini: “E chi vo diri ca me muglieri ha fattu a buttana cu tia?” Ancumencia ad aviri accupi finu a quannu cadi ‘nterra sbinutu. A fimmina si susi di a seggia e u va talja e dopu tecchia si va assetta arrè.
Sarbaturi, si metti a jttari vuci: “Angilina! Angilina! Curri!”

Scena 8
(Ditti e Angilina, Tresa, Pasquali e Jessica)
Trasinu di cursa Angilina, Tresa, Sarbaturi e Jessica.
Angilina (Cu i manu ‘ntesta e jttannu vuci): “Murì! Carminù! Carminù!”
Tresa e Jessica, chiangennu e jttannu vuci: “Papareddu! Papareddu!”
Pasquali: “Ddu beddu crastu comu ci finì…”
Sarbaturi: “Tecchia di rispettu!”
Pasquali: “Ma ju ‘un diciva pi iddu ma pi chiddu intra u furnu, ca n’ajvamu a mangiari cu i patati e i cipuddi!”
Angilina: “Sistimamulu ‘ncapu u lettu! (Sarbaturi e Pasquali u piglianu di ‘nterra cu pi a testa cu pi i pedi e u curcanu) Pasquali va chiama u parrinu! (Pasquali nesci subito di cursa)”

Scena 9
(Ditti menu Pasquali)
Angilina: “Sarbaturi vatinni pi ora!”
Mentri accussì Carmini afferra pi u grazzu a Sarbaturi e rapi l’occhi: “Unni va? Ancora ama a parlari! Prima ca moru minni a jri cu tutti i sensi di l’arma!”
Sarbaturi: “Ka sugnu, ‘un mi nni vaju! A tua disposizioni!”
Tresa: “Rivinni, Pasquali rivinni, torna! (S’affaccia fora di a porta e po torna) Chiddu curri comu u ventu! Avi sempri primura!”
Carmini, si vota sempri cu Sarbaturi: “Falli nesciri a tutti, chiddu chi n’ama a diri avi a ristari tra di natri.”
Sarbaturi: “Angilina, pigliati a i to figli e nesci ca po ti chiamu. Facemu comu dici iddu!”
Angilina: “Carminù, beddu miu, ‘un ti vogliu lassari nni sti momenti e accussì!”
Carmini: “Vatinni cueta ca ancora haiu tempu finu di parlari cu tia! E’ veru a suruzza?”
A fimmina fa cu a testa di si. AccussĂŹ nescinu matri e figli.

Scena 10
(Ditti menu Angilina, Tresa e Jessica)
Sarbaturi: “Antura, ‘un ni capemu! Vuliva diri ca fimmini ‘un haiu avutu mai. E Angilina fu a prima ca m’avvicinà, e po na parola tira natra, na risata, na taljata e chi vò, po’ a natura fa u so cursu e a natura ‘un ci ‘nporta di a società!”
Carmini: “Quannu u scrupivu mi truvavu ‘navanti u biviu, pigliari u’ cuteddu e scannarivi a tutti du, prima a tia e po a idda, accussì pigliava cuscenza di chiddu chi cuminà. E ci pinzavu assà, assà! Eru prontu a fallu. Ma sti dulura nni st’ossa, ca mi facianu arragliari comu u’ sceccu, mi ficiru capiri ca a vita è babba e ci su cosi cchiù forti di l’anuri, di u rispettu, di ricchizzi, c’è l’amuri. E ju haju amatu a me muglieri cchiù di mia e me figli cchiù di idda. Allura mi dissi u distinu vozi accussì. Pinzavu: -Sarbaturi u canusciu ca è pirsuna bona e travagliaturi e a me famiglia ‘un ci a fa passari tinta-. E mi stetti zittu, m’attuppavu gricchi, occhi, nasu e vucca! Ora m’addiri si ad Angilina a vò beniri veramenti.”
Sarbaturi: “Si ca vogliu beniri, a idda e a i to figli vidè!”
Carmini, susennusi a mezzu lettu e avvicinannucci facci cu facci: “Ma giurari ca mortu ju, abbadari a me famiglia comu maritu e comu patri!”
Sarbaturi: “U giuru! U giuru!”
Carmini: “Ju ‘un sacciu chi c’è dopu stu passu. Ma si fa u’ sgarru a me famiglia dopu stu giuramentu, ti vegnu a trovu unni si e ti ddannu l’anima pi eternu!”
Sarbaturi: “Ti u giuru supra u Crucifissu! (E vasa a cruci chi c’è comu capizzali) Sta tranquillu Carmini! Ti u giuru!”
Carmini s’abbannuna nna u lettu, quannu si sentinu tocchi di campana ad ammunia: “’Un si sapi cu mi pricidì?”

Scena 11
(Ditti e Tresa)
S’affaccia nni a porta Tresa.
Carmini: “Trasi Tresa, Tresa trasi!”
Tresa, s’avvicina e va vasa: “Ti ripigliassi u papà. Ni facissi scantari antura! A senti sta ammunia? Chista pi tia è!”
Carmini: “Comu pi mia?”
Tresa: “Pasquali ji a chiamari u parrinu e u sacristanu sunà ammunia. A cu ‘ncuntrava ca u vidivanu curriri ci u diciva e già hannu vinutu pi viniriti a vidiri ‘nmezzu a casa. Ddu Pasquali è sempri frittulusu nna i so cosi!”
Carmini: “Figlia mia, ti viu ‘ncapu i spini, si m’addiri qualche cosa allestiti, picchì u tempu e picca!”
Tresa (talja a Sarbaturi all’insutta. Sarbaturi capisci e s’alluntana.): “Papà, ju ‘un sacciu comu a fari.”
Carmini: “Chi successi? Ma ‘un ti preoccupari ca rimediu sulu a morti nun c’è!”
Tresa: “Aspettu… sugnu ‘ncinta!”
Carmini: “Stu picciottu veru frittulusu è! Significa ca si metti fretta a maritarisi!”
Tresa si metti a chiangiri: “Iddu ancora ‘un u sapi! E mi scantu ca mi lassa. Mi scantu ca mi dici d’abburtiri e ju nun vogliu! Mi scantu!”
Carmini: “Ora, ca veni ci u dici ‘navanti a mia! Ma sta casa me addivintà un burdellu! Tu vidè, tecchia di rispettu pi tia, pi to patri!”
Tresa: “Papà pirdunami, pirdunami, ma si misi comu a ‘ntantazioni…”
Carmini: “E to matri u sapi?”
Tresa: “’Nztù! Nenti sapi!”
Carmini: “Certu, chidda ha avutu i so ‘npegni…”

Scena 12
(Ditti e Pasquali)
Pasquali, trasennu: “Si ripiglià! Comu ama a fari? Chiamavu u parrinu, a mastru Saru pi u tabbutu, u dissi a i cristiani ca m’addumannavanu…”
Carmini: “Pasquà, ‘un ti preoccupari, m’ammazzati cu a cruci. Accussì tu ‘un fa sta malafigura! Veni cca, ca t’a parlari. Tresa diccillu ‘nvanzi a mia!”
Pasquali: “Chi m’a diri? (Tresa si stava ‘nsilenziu) Parla ‘un mi fari stari supra i spini!”
Tresa, chiangennu: “Arristavu ‘ncinta, Pasquà!”
Pasquali: “’Ncinta? (si fa giannu e ancumencia alluntanarisi) ‘Ncinta? E quannu fu?”
Carmini: “Attia, st’attentu! ‘Un mettiri ‘ndubbiu la sincerità di me figlia!”
Pasquali: “Vossia zittissisi!”
Tresa, chiangennu e jttannu vuci: “U sapiva, u sapiva!”
Pasquali: “’Un sugnu sulu ju a trasiri e nesciri di sta casa!”
Sarbaturi, s’avvicina: “Pasquali, sta mittennu ‘ndubbiu a me serietà!”
Pasquali: “E di quali serietà sta parlannu? E secunnu tia a mia m’ha piaciutu stu trasi e nesci di tia di cca intra? A me famiglia m’avvulutu jttari fora di casa!”
Sarbaturi e Pasquali s’afferrinu e Tresa si cci metti ‘nmezzu.
Tresa: “E tu, allura chi t’ha passatu u tempu cu mia? Pirchì ‘un mi lassavatu? Ammeci mi ‘nguajassi! Ora chi cerchi scusi… Iu ti giuru ca chistu di cca intra è to, pirchì iu canusciu sulu a tia. E Sarbaturi ha trattatu a tutti cu rispettu e tu lu sa!” Pasquali attampa a via e si nni va.
Tresa si jetta cu a facci ‘ncapu u lettu.

Scena 13
(Ditti menu Pasquali e Sarbaturi)
Carmini: “Staju murennu dannatu. ‘Un c’è chiù rispettu pi nenti e pi nessunu.”
Tresa, chianci: “Unni si nni j? Pasquali bufuria! Mi lassà! Ora nun lu vogliu cchiù ju si torna… ‘Un torna cchiù! Un torna cchiù!”
Sarbaturi: “U va cercu ju! Viditi ca torna. Unn’è tintu è cunfunnutu!”

Scena 14
(Ditti menu Sarbaturi)
Carmini: “Portami cu tia! Suruzza mia, amuninni! Comu si fa? Dispiacira e dulura, dulura e dispiacira!”
A fimmina: “Fratuzzu miu, ca sugnu ju, pi tia!”
Tresa: “M’ammazzu! M’ammazzu!” Accussì scappa e si nni va!”

Scena 15
(Ditti menu Tresa)
Carmini: “S’ammazza! U sintissi? S’ammazza!”
A fimmina: “’Un s’ammazza… Avi troppu amuri ca a teni attaccata a sta vita!”
Carmini: “Staju ‘ncapu i spini! (Cerca di jttari vuci) Angilina! Angilina! (S’abbannuna ‘ncapu u lettu) ‘Un ci a fazzu! I forzi mi vannu finennu!”
A fimmina: “Si va facennu ura, Carminù!”
Carmini: “’Un mi nni pozzu jri accussì e lassari tutti cosi ‘ntridici. (Isa tecchia a vuci) Angilina, Angilina! ‘un mi senti! Quantu jorna haju passatu sulu ‘ncapu stu lettu… Aspittannu na so parola, anchi farsa, ju u sacciu ca m’ha dittu chiossà ‘nfamità ca virità, ma m’haju accuntintatu. U nostru matrimoniu ‘un fu na questioni di scerta, d’innamuramentu, ma di menu peggio, n’arrpizzatina. Comu a maggioranza di i matrimoni. Vulissi vidiri quantu ci nn’è storii d’amuri nna i maritati, ci saranno vidè. Ma si c’era u maritu ‘nnamuaratu ‘un c’era a muglieri e arriversa!”
A fimmina: “Sta vita è troppu strana!”
Carmini: “’Nchiuvatu comu un Cristu nna u lettu da i me dulura, taliu stu fazzulettu di celu ca si vidi, ca ‘nchiarisci e ascura, s’annuvula e s’inchiarisci e vulissi vulari comu n’acidduzzu, farimi purtari di u ventu, ‘nveci sentu u me corpu pisanti comu chiummu, ‘nfussatu nni stu matarazzu e turmintatu. Quannu quarcunu d’idda veni allura, mi scurdu di taljari u celu e i dulura su cchiù leggi. Na parola d’iddi, farsa o vera, è comu na guccia di spiranza, e ju chistu vogliu! E di chistu haju abbisognu! (Isa tecchia a vuci) Angilina! Angilina!”

Scena 16
(Ditti e Angilina)
Angilina, trasi: “Carminù, ‘unn’haju pututu veniri! Ci ha statu u vivamaria. Genti ca hannu vinutu pi fari curdiglianzi, i vicini ca vulivanu trasiri. Po vitti Pasquali chi nisciva di bufuria, ci addumannavu e ‘u mi detti risposta u chiamavu e corriva chiù forti. Ju cummattiva cu mastru Saru ca vinni cu u tabbutu intra nni a machina e ‘un si nni vulja jri. Ci u spiegava ca ti ripigliassi, ca ci fu ‘un malintesu, iddu nenti. Mi dissi si è c’aspittati finu a dumani pi pigliari a pinzioni, iddu aviva u frigorifiru. Ti vuliva vidiri cu i so occhi, pirchì si preoccupava ca davamo u funerali a cuncurrenza. E ormai ca a cassa a purtà a lassava. Ju ci dissi si era pazzu. Iddu insistiva ancora dicennu ca ni a putiamo mettiri ‘ncapu a mugarra, ci dissi ca minimu era nisciutu di sensu! Dopu si cummincì e si nni ji. Di cristianu ‘nsistusu! Nni stu fratempu vidu nesciri appressu a Sarbaturi, u chiamu e m’arrispunni ca ora turnava. Lassu i pirsuni e vaju pi tia, quannu mi scontru cu Tresa chi chiangiva e mi fici spiegari tutti cosi. A carmavu, ora è dda intra cu i vicini. Antura telefonà Sarbaturi e dissi ca è cu Pasquali. Ci ha statu un triunfu!”
Carmini: “Angilina, a muglieri, i cosi eru comu eru, ma st’urtimi mumenti vogliu ca tra natri cci ava a essiri tecchia di rispettu e singirità!”
Angilina: “Forsi ti ripigli e ritorni comu prima!”
Carmini: “Cu stu mali ‘un ci nn’è speranza e ju voglia ‘unn’haju cchiù, pari ca sugnu di disturbu cca intra!”
Angilina: “Chi dici?”
Carmini: “E tu, ti u maggini si ju ritornu bonu… Comu fa cu Sarbaturi?”
Angilina: “Si truvassi u rimediu!”
Carmini: “Rimediu sulu a morti ‘un c’è…”
Angilina: “Carmini, prima di tutti l’a ddiri a tia, prima di Sarbaturi, vogliu ca tu lu sa. Pirchì si tu nun vò, fazzu comu dici tu e ti u giuru supra i nostri figli ca u fazzu.”
Carmini: “Angila, si m’a ddari quarche atra cutiddata, cafudda, ma di subbitu, ‘un mi fari aspittari!”
Angilina, ci piglia a mani: “Sugnu ‘ncinta di Sarbaturi! Ma si tu nun vò ca u portu avanti mi vaju a sbarazzu. Pirchì, senza u to cunsensu ‘unn’u vogliu!”
Carmini: “’Un sulu mi tradissi, ora ha un figliu so nna a panza e vo puru u me cunsensu… Cosa di pazzi!”
A fimmina: “Si voli scaricari a responsabilità d’abbortiri e accussì d’ammazzari u ‘nuccenti, attentu u fratuzzu!”
Carmini: “Fallu nasciri e sé masculu mettici u me nomu. Ma a verità è ca tu ti vo scaricari a responsabilità, ti vo scaricari a curpa di sbarazzariti di stu ‘nuccenti!”
Angilina: “No! Carminù, ‘unn’è accussì. Iu capivu tutti cosi, quannu turnassi di u spitali. E capivu ca ci vuliva pocu e ju addivintava viduva. Allura prima mi vinni pena pi tia e chiancivu, po pinzavu a figli nostri e mi dispiravu. Quannu vitti comu mi taljava Sarbaturi, capivu ca na fimmina è cchiù attraenti pi un omu quannu è di natru, accussì ci detti corda. E quannu vitti comu ti cumpurtassi tu, pruvavu rispettu, pi ddu granni amuri ca ajvatu pi a famiglia!”
Carmini: “U rispettu pi u’ maritu, o pi na pirsuna, si mostra mumentu pi mumentu. E tu stu rispettu nun l’avutu mai. Ju vidiva dda Bonarma di me matri ca quannu me patri turnava di ‘ncampagna ci rapiva a porta, l’aspittava. Ju quannu haju turnatu di travagliari, ‘un t’haju truvatu mai ad aspittariti e qualche vota ca m’haju scurdatu a chiavi d’jntra haju arristatu fora! Nna u rispettu ‘un c’è largu pi i sbagli! Putivatu pinzari a l’unistà, comu tutti l’atri fimmini c’hann’arristari viduvi! Tu ti fasciassi a testa prima di rupiritilla! Ma Sarbaturi ti piaci, e quannu na cosa piaci si trova u scopu!”
Angilina: “Forsi è veru puru chistu, ma i fatti ora su accussì! Iu forsi ‘un fu forti, forsi ‘unn’era forti u nostru matrimoniu. Forsi, forsi, forsi… Affirravu a vita pi i capiddi e ora ‘unn’haiu risposti giusti a u to rancuri! Ma tu, tecchia di gilusia, mai un no, mai arriprennimi, mi lassassi comu na vestia sciota e ju ajva bisognu na pastura.”
Carmini: “’Unn’haiu nenti di cunfissariti, forsi ajva fari cchiù l’omu cu tia, ma ‘unn’è cosa me, ju sacciu sulu aggliuttirimi u vilenu e arristari mutu. Forsi pi mancanza di curaggiu o pi troppu amuri. Ma tuttu stu rancori ca scinni intra comu focu sicuru va ‘nfetta, e fa ammalari u corpu. Avissu statu meglio, parlari, chiariri.”
Angilina: “Carminù, quannu hann’a veniri i malanni vennu e ‘un si sapi comu vennu. S’arricampanu di l’ariu!”

Scena 17
(Ditti, Jessica, u parrinu e chirichettu )
Trasinu Jessica cu u parrinu cu u chirichettu, parati pi a stranunzioni.
Jessica: “U parrinu vinni!”
Parrinu: “Ho saputo che ti sei ripreso, sono contento! Allora vado!”
Angilina: “Comu: -vado-? Mancu na parola di cunfortu a me maritu? C’hajva essiri mortu pi tecchia d’acqua biniditta?”
Parrinu: “Angilina, ‘unn’ha essiri accussì arrisintuta, pirchì a chiesa è aperta, ma pari ca tu ti scurdassi a strata, e nun sulu, a facissi scurdari a i to figli vidè!”
Angilina: “Patri… comu minica si chiama, ci staju addumannannu tecchia di cunfortu pi st’omu kà, principi di l’onesti!” E nesci fora cu Jessica ca afferra pi a mani.
Scena 18
(Ditti menu Angilina e Jessica)
U parrinu tistiannu: “Fimmina di timpiramentu, ha statu sempri a stessa di nicaredda. Carmini, comu ti senti?”
Carmini: “Parrì, assittassisi! Saluti ‘un ci nn’è chiù, ora è u spiritu ca sta murennu vidè!”
U parrinu: “Carmini u capisciu! Ma hju n’appuntamentu e sugnu puru in ritardu, mi nni a jri.”
Carmini: “Sempri di cursa, a parrì? Cu dda machina… chi avi sempri a stessa o si a cancià?”
U parrinu, ‘nfastidutu pi a dumanna strana: “Ajva ancuminciatu a fari qualche marachella e a cangiavu, caminannucci…”
Carmini: “Vossia antura ci dissi a me muglieri ca si scurdà a strata di a chiesa. E vossia chi ffà ha saputu a casa mia? Eppuru una so parola, na visita so, a u mumentu giustu avissu fattu bene. Pi mia avissu statu un cunfortu!”
U parrinu: “Iu vaiu unni sugnu richiestu, unni a me visita è bene accetta, unni già m’aspettanu! Kà, avissi potutu essiri di disturbu! Si nn’hannu dittu cusuzzi di ca intra...”
Carmini: “Tutti cosi sacciu! E vossia si sta luntanu di cu avi bisognu. Di un malatu nni un funnu di lettu e di a so famiglia ca si sta pirdennu, ca facennu u riassuntu nni na parola potemu diri: si nni sta luntanu di i vrigogni! Tutto per bene! Iu sugnu ‘gnoranti, ma u pinzeri d’a morti mi liberà a menti, e ‘nchiusu cca intra, haju pinzatu e pinzatu, nni sti mumenti si penza spessu a Diu e m’hannu vinutu a menti i vostri predichi, e capivu ca vatri parrini i cosi i diciti a mità, l’atra mità ‘un si sapi chi fini fa. (U parrinu fa segni d’inpazienza) Aspittassi ca vegnu subitu a u dunqui. Ad esempiu la predica di U Figliu Prodicu, vatri parlati di u patri ca u pirduna e u frati c’ava accittari u pirdunu. Bella sta parabola, no? Però ‘un nnu diciti ca avi a essiri u frati a pirdunari, pirchi u patri è Diu e chiddu pirduna a tutti, ma u frati su tutti di cristianeddi ca si teni ‘nprima fila a chiesa, su chiddi c’hanna a sapiri pirdunari cu ha sbagliatu e nno ca si s’assetta unu ca ‘unn’è gentiperbeni, comu dicinu di essiri iddi, ‘un si ci assetta nuddu ca si scantanu di essiri ‘nfittati, e vossia a chiddu o a chidda mancu u talja. U difficili ni a fidi di u Cristu è chistu: u perdonu! Si ‘un ci a fidi a pirdunari, macari ci pruvassi.”
U parrinu: “Carmini, ora chi mi la fa tu a predica? a genti dici ca tu ha statu d’accordu all’infedeltà di tua moglie! E che la casa è frequentata di uomini anche per tua figlia! Io che ci potevo fare? Ho le mie responsabilità! Ho la mia posizione da non compromettere!””
Carmini: “Vossia parrì, avi ‘un difettu ca quannu manna a fari ‘nculu ancumencia a parlari talianu!”
U parrinu: “Ti vuoi confessare?”
Carmini: “Parrì, turnassi quannu sugnu mortu!”
U parrinu fa a binidizioni farfuglia quarche preghiera e si nni va cu u chirichettu!”

Scena 19
(Ditti e varberi menu u parrinu e chirichettu)
Varberi, cu a vurzitedda di i ferri di travagliu, trasennu cu circuspizioni: “C’è pirmissu? Si disturbu tornu cchiù tardu!”
Carmini: “Trasi, Ninì, ca cchiù tardu forsi ‘un mi trovi!”
Varberi: “Don Carmini, a facemu sta varba?”
Carmini: “U ‘don’ tenitillu pi cu s’à tu. Vistu ca u don si duna a i mafiosi o a i cornuti, ed ju mafiusu ‘un ci sugnu, si m’addiri curnutu dimmillu nn’a facci. U capissi Ninì?”
Varberi: “Scusassi, ma chista ‘unn’a sapiva. Si po mettiri a mezzu lettu? (Mentri Carmini si va pi susiri u varberi l’aiuta) Aspittassi ca l’aiutu.”
Carmini: “Grazii!”

Scena 20
(Ditti e Angilina)
Angilina, trasi, cu ‘un vacili cu l’acqua cauda e na tuvaglia: “La mettu cca! (E l’appoia nni na seggia vicinu a u lettu) Comu sta Carminù? Minni vaju. (si vota cu u barberi) Si ha di bisognu quarche cosa, affaccia di a porta e chiama!”
Varberi: “Certu!”
Carmini: “C’è ancora confusioni?”
Angilina si nni va facennu attu firriannu i mani pi significari c’ancora continua.

Scena 21
(Ditti menu Angilina)
Varberi, ci metti a tuvaglia, e ancumencia a ‘nsapunari: “Certu ca i pirsuni di u paisi su cosa… Ajvanu dittu ca ajva murutu. Tantu ca dissi: -talè ci avjva a fari a varba!- Sintemu puru a munnìa. Po u clienti mi dissi ca ‘unn’era veru. Dicu: -pi si e pi no, ju ci vaju, cu sa mi nni tornu-. Quannu vitti a porta chiusa dicu: -allura ‘unn’è veru!-, so figlia mi fici trasiri e ‘ncontru u parrinu cu u chirichettu parati, pinzava: -e allura? Pi si e pi no trasu…- e mi cumpiaciu ca sta varba a putemu fari! Certu ca i pirsuni nni stu paisi ni dicinu tanti minchiati, ‘un c’è d’ascutari a nuddu!”
Carmini: “Assà nni dicinu cosi i cristiani a Ninì?”
Varberi: “Uuu! Abbasta e bonu cchiù! Quantu n’haiu sintutu intra a putja ma ju ormai, pi si e pi no, ‘un cridu cchiù a nenti! Fimmini onesti ‘un ci nn’è chiù e tirannu i summi, finu i matri, i soru e i muglieri di chiddi ca parlanu su puru buttani!”
Carmini: “Certu, i corna su sempri u discursu prifirutu di i cristiani! O se nno, i disgrazi di l’atri, ci mettunu ogni tantu u ‘mischineddu’ o ‘mi dispiaci’ e po ci godinu, ci provinu un piaceri accussì granni ca iddi stessi si scantinu di quantu su tinti!”
Varberi: “Veru! Veru è! Quannu si ci abbruscià a casa e a paglialora a Nocchèmannò, intra a putja, tutti facivanu: -criaturi si ruvinà!- dopu tecchia finì a risata pi ddi pezzi di tumazzu chi jvanu cuculjannu strata strata ‘ntrapinninu, ca so muglieri s’ajva misu mezzu a strata pi paralli!”
Carmini: “L’omu, ‘nfunnu è tintu e nun avi pietà pi nuddu e cchiù bellu è ca dopu, quannu arriva all’urtimu jornu di a so vita ‘unn’avi pietà mancu pi iddu stessu! L’omu campa comu ddu jornu unn’ava arrivari ma, ma ddu jornu quannu arriva fa pariri un attimu tutta a vita vissuta!”
A fimmina tistia accunsitennu.
Varberi: “Secunnu mia l’omu fa beni a campari pinsannu a vita e no a morti. A morti quannu veni, veni e tuttu finisci! A vita e cca jornu pi jornu, secunnu pi secunnu!”
Carmini: “Ma ju ‘un ti parlu di a morti ma di l’urtimi gucci di vita prima di a morti, chiddi su eterni, chiddi ‘un finiscinu ma! Ma giustamente Ninì tu si troppu giovani pi putiri capiri stu discursu!”
Varberi: “Ma ju ‘un vozi studiari pi ‘un mi mettiri a capiri cosi complicati. Pi mia leggiri u libru e tempu persu. I giurnala chi tegnu a putia, e vossia u sapi, su sulu di fimmini nudi e di machini. Tantu a genti si metti a firriari a firriari e po tutti discursi finiscinu a i fimmini e a i machini, chiddi di cultura parlanu di palluni! (Finisci di fari a varba, ci asciuca a facci cu a tuvaglia, ci duna na pittinata, piglia u spruzzu cu dopu varba e ancumencia a ‘mprufumaricci a facci e po du spruzzati si duna iddu) Appostu, sirbutu a duviri!”
Carmini: “Grazii, fatti pagari di me muglieri!”
Varberi: “’Un ci pinzassi, pinzassi a saluti… Pari natru, ni videmu a putia. So filia ‘unn’ ancora zita cu Pasquali?”
Carmini: “Si, pirchì?”
Varberi: “A Pasquali è u meglio amicu me! Picciottu d’oru veramenti! Antura u vitti a u circulu”.
Carmini: “Cu ccu era? U vidissi?”
Varberi: “Cu so parenti Sarbaturi!”
Carmini: “Unn’è me parenti.”
Varberi: “A no? Avissu giuratu ca ci viniva parenti. Pinzava ca a parentela ci avissi trasutu pi so muglieri… Assabenedica!” E si nni va.

Scena 22
(Ditti menu u varberi)
Carmini: “Ninì mi a dessi a forbiciata di finitura, ora si ca sugnu sirbutu a duviri! Ddu poviru Pasquali… Chistu ‘un s’arricampa cchiù!”

Scena 23
(Ditti, Pasquali, Tresa e Sarbaturi)
Pasquali, trasi cu Tresa cu i mani affirrati: “C’è pirmissu? Scusassi pi i paroli d’antura…”
Carmini: “Chi gioia mi sta dannu Pasquali! U sapiva ca turnavatu, pirchì tu si u’ picciottu veramenti appostu!”
Pasquali: “Si i me ‘un vonnu cummingirisi i mettu su u fattu cumpiutu, e po si vidi!”
Carmini: “’Un perdiri mai di rispettu a to patri e a to matri, ma fatti a to vita u stessu, a vita e tò!”
Sarbaturi: “Semu na granni famiglia!”
Carmini: “Truppu granni… Sarbaturi, chiù granni di quantu t’immagini! Oj haiu avutu tantu muvimentu nni sta stanza ca mancu di quantu tuttu u tempu chi ci haiu statu! Pasquà ddu crastu pensu ca ancora bbonu è. Jtivillu a mangiari… ca ormai è tardu!”
Sarbaturi: “Tecchia ‘un ti u po mangiari puru tu?”
Carmini: “Quannu Angilina avi tempu mi porta dda pastina cu un filu d’ogliu e sugnu appostu!”
Tresa: “Tutti i vicini hannu fattu espressioni: -a chi è stu ciauru! A chistu crastu è!- I vicineddi vinniru tutti.”
Carmini: “Beddi su i vicineddi… Jtivinni a mangiari ca ju m’arriposu tecchia!”
Tresa: “Arripositi u papareddu!”
Pasquali: “Lassamulu arripusari ca già l’hamu tracassatu assà!”
Sarbaturi: “Arriposati Carmini!” Accussì nescinu tutti tri.

Scena 24
(Ditti menu Tresa Sarbaturi e Pasquali)
Carmini: “Suruzza mia e sugnu arrè sulu cu tia… Però mi sentu meglio! Pari ca i cosi si vannu sistimannu. E minni pozzu jri in paci cu tutti!”
A fimmina: “Sugnu cutenti pi tia u fratuzzu!”
Carmini: “U vidi chi fu brava me muglieri? Mi sta dannu un figliu. Chistu sicuru c’ava assumigliari a mia! E Tresa, brava brava, si piglià di ‘nmidia di a matri e mi fa un niputeddu, speriamo ca chistu ‘un assumiglia a Sarbaturi. Ma quannu nascine sicuru ca ju ‘n ci sugnu e haiu cosi cchiù ‘nportanti a fari!”

Scena 25
(Ditti, Tresa e Jessica)
Tresa, cu un piattu mmani e na tovaglia: “Papà ti purtavu a pastina.”
Carmini: “Trasi Tresa, Tresa Trasi!”
Tresa ci sistema na tovaglia ‘ncapu u lettu e ci metti u piattu ‘ncapu.
Jessica, trasi e si v’assetta senza diri nenti nni na seggia. Tresa ci sistema a tovaglia e carmini ancumencia a manciari dopu tecchia.
Carmini: “Chi è Jessica accussì ‘nsilenziu?”
Jessica: “Aspettu…”
Carmini: “E chi aria ‘nfittata! Puru tu?”
Jessica: “Aspettu ca m’ancumincia a puntata di (u cartuni animatu) Candy Candy!”
Carmini: “Veni cca, mi u duni u bacettu? (Jessica si susi e u va vasa) Chi ti vo fari quannu si granni?”
Jessica: “A ‘nfirmera o a ballerina o a putiara, oppuru a muglieri aviri figli, cucinari…”
Carmini: “Manciassi? U papà.”
Jessica: “Si”
Carmini: “Comu era a carni?”
Jessica: “Ju patati sulu mi mancia a carni ‘un mi piaci!”
Carmini: “Pi crisciri forti, ci voli puru a carni!”
Jessica: “Si, ma di quannu a mamma è zita cu Sarbaturi sempri carni, mi stuffà!”
Carmini: “E si, a fimmina s’assicura u masculu ca porta a carni a tribù… ha statu sempri accussì e accussì arresta pi sempri!”
Jessica: “Quali tribù?”
Carmini: “Nenti! u papà. Ogni tantu strammiu!”
Tresa: “’Un t’abbattiri ava a passari sta malatia… Ju vaju!”
Carmini: “Vatinni u papà, cumu va cu Pasquali!”
Tresa: “Chiddu picciottu bonu, già è comu prima, m’addumannatu comu mi sentu…! Tornu a natru tecchia!” E si nni va.

Scena 26
(Ditti menu Tresa)
Mentri Carmini mancia surchiannu u brodu cu a cucchiara Jessica fa silenziu po si susi di a seggia e ancumencia a firriari vicinu a fimmina cu u scialli njuru.
Carmini: “Chi c’è Jessica?”
Jessica, cu aria ‘nsuspittuta: “Sentu friddu!”
Carmini: “E ca sta stanza è unni u suli ne spunta ne tracodda e c’è sulu dda tecchia di finestra.”
Jessica: “Pari comu si cca jntra ci fussi natra pirsuna… Sentu friddu! E mi scantu!”
Carmini, rivurgennusi a fimmina: “A tia a soru, ‘un criu ca ti vo purtari a st’addivuzza vidè? ‘Un facemu minchiati…”
A fimmina: “No u fratuzzu, e ca a addevi su sensibili e chiddu ca ‘un vidunu i granni, iddi c’ancora su puliti, u sentunu, sta tranquillu u fratuzzu ca chista n’ava fari tinturii basta e bonu chiù!”
Jessica: “Cu ccu sta parlannu? Papà, mi scantu!”
Carmini: “Staju parlannu cu a suruzza mia, ‘un ti scantari!”
Jessica si nni scappa jttannu vuci: “Mi scantu! Mi scantu!”

Scena 27
(Ditti menu Jessica)
Carmini: “U vidi a facissi scantari a dda addeva!”
A fimmina arridi cu na risata ca fa agghiacciari u sangu.
Carmini posa u piatttu nna a colonnetta e si leva a tuvaglia: “Mi veni menti quannu era nicareddu, quannu a prima vota ddu Bonarma di me patri mi purtà ‘ncampagna ancora c’u scuru, acchianamu ‘capu a turri di i Presuli e nna u terrazzu,me patri mi dissi cu u tonu di cu assicura u spettaculu,: -Aspetta ca ora spunta u suli!” E ju mentri abbadigliava e mi stricava l’occhi pi u sonnu, sintiva friddu nna i gammuzzi nudi di cazi curti, ancumincià na luci comu quarcunu ca stava acchianannu di ‘nfunnu u mari cu na lucerna mmanu e cchiù acchianava cchiù u celu si colorava e u njuru addivintava luci, oru, finu a quannu tuttu s’addumà e ajurnà! Ju arristavu a vucca aperta, tantu ca ddu Bonarma pinzava ca m’ajva addummisciutu e mi chiamà: -Carminù! Carminù chi è t’addumiscissi?- E ju ci arrispunnivu ca era veru bellu. E finu a quannu criscivu ‘un mancava mai di taliari u celu e meravigliarimi vota pi vota di quanta grazia c’è! Allatu a nostra campagna c’era chidda di u provessuri Pisanu, un pruvissuruni di Palermu, ajva una varba longa bianca ca pariva un santu. A stati si nni viniva ‘ncampagna pi tutta a stagioni e si faciva i vacanzi dda. Avennu a robba vicina a sira si stava ‘nzemmula e na vota purtà un cannocchiali e mi fici vidiri i stiddi. Una di chisti siri mi cuntà un cuntu di Senica, chiddu ca si vidi nna i firmi di Neroni. Chistu anticu romanu ajva scrittu ca Matri Natura, ni fici a natri omini pi taljari u celu, u spuntari di u suli e u so scuddari, e u jornu ni fa luci pi i cosi da terra e a notti pi i cosi di u celu, u muvimentu di i stiddi, lenti si i metti a paragoni cu l’universu, ma si penzi quantu spaziu varcanu allura capisci comu currinu, po l’eclissi di u suli e chidda di a luna, ca s’ascuranu l’unu cu l’atru, i stiddi cadenti, tuttu ca s’arrimina comu un ralogio Zenith. E no pi affaticarini pi l’oru, l’argentu, i ricchizzi ca cchiù nn’ha chiossà nni vo aviri, e u ferru pi ammazzarini l’unu cu l’atru e farini i guerri. Matri Natura l’oru, l’argentu e u ferru ni l’ammuccià sutta terra quantu ‘unn’i vidivamu, e u celu: cu i stiddi, a luna e u suli, ‘nn’avanzi l’occhi, ma ‘un ci fu nenti di fari, l’omu picu e pala si misi a scavari e truvà l’oru, l’argentu e ferru! Matri Natura ni misi sutta i pedi pi carpistalli e acchianaricci di ‘ncoddu chiddu ca è pi natri u mutivu di essiri carpistati e scacciati! Mutivu di sciarpa omu contro omu, populu contro populu! Senica diceva ca semu tutti pazzi, ca si n’omu ammazza a natru veni cunnanatu giustamente, si un populu fa stragi di natru populu a storia di cu vinci si nni gloria. U provessuri facennu so i paroli di Senica dicia a gran vuci: -…fare il male è cosa peggiore che subirlo!- Mi nni cuntava tanti cosi, ma stu discursu fu accussì bellu ca ‘un mi u potti scurdari cchiù, anzi criscivu cu sti paroli, mi foru maestri! Granni Senica! E granni u provessuri Pisanu! Piccatu ca ‘un studiavu… ci pruvavu, ma ‘unn era cosa pi mia a scola, a zappudda anchi si era cchiù pisanti mi pariva cchiù seria di a penna cchiù leggia, cu azzappudda facia cosi di granni cu a penna sulu cacazzi, però m’avissi piaciutu leggiri sti cosi!”
Scena 28
(Ditti e u corpu mortu)
A fimmina: “Carminù a chiacchiera e bella ma si fici ura di jrininni! Un’ura, un jornu, un annu di cchiù ‘un cancia nenti ne attia ne a mia ca tempu nn’haju quantu e d’eghiè.” Si susi ed è jata fora misura, si vota versu u pubblicu ed è senza facci e di sutta u scialli nescinu tanti velura njguri accriscennula di vulumi, s’avvicina a u lettu, (i movimenti d’a fimmina vennu accompagnati di na musica sugistiva e i tocchi di campana, c’è una sula luci strobu) ci piglia a mani (a u contattu di i mani s’ascura a scena e si sentinu tri trona forti ca fannu attirriri. Ni stu frattempu Carmini si susi e natru atturi vistutu comu a jddu piglia u so postu facennu u so corpu mortu). Dopu chistu a luci è normali. Carmini e a Morti sunnu funnu a scena, unni c’è ummira.
Carmini: “Mancu i me mi fa salutari?”
A fimmina: “Amunini u fratuzzu!”

Scena 29
(Ditti, Angilina, Tresa, Sarbaturi, Pasquali e Jessica)
Trasi Anilina: “carmini, ta mangiassi a pasta? Carminù! (Jttannu vuci e cutuliannu u corpu mortu) Carmini! Carmini!”
Trasi Tresa: “Chi succidì? Senti Mali?”
Angilina jttannu vuci e chiangennu: “Murì u papà!”
Tresa, chiangennu e jttannu vuci: “Papà! Papareddu! Ah!”
Trasinu: Sarbaturi ca va a cunorta ad Angilina, Pasquali ca va a cunorta a Tresa, trasi Jessica e u sipariu si chiudi cu i vuci e u chiantu di scunfortu!
FinĂŹ
Siculiana, 1° Ottobre 2004






























postato da: alphonsedoria alle ore 20:28 | Permalink | commenti
categoria:teatro
martedĂŹ, 18 gennaio 2005
LA MOGLIE DELL’APPUNTATO
Farsa in du parti e cincu attura e tri intermezzi
DI
Alphonse Doria


PIRSUNAGGI
(in ordini di cumparsa)
Giovanna a muglieri di l’appuntatu
Rusaria vicina di casa di l’appuntatu, ca ci fa sirbizza
L’appuntatu
Letizia figlia di l’appuntatu
Don Totò scarparu
Fulippu figliu di u scarparu
Cummari Fanuzza
Cummari Cruci
Marasciallu
Brigateri
Carrabbineri semplici
Teresa muglieri di u marasciallu
Robertinu* figliu di u marasciallu *(Va beni attori adultu chi recita d’addevu)

Epuca
Accavaddu tra l’anni sissanta e sittanta.

Farsa in cincu attura


PRIMA PARTI

PRIMU ATTU

Scena 1
(A signura Giovanna e Rusaria)

Ambienti
A casa di l’appuntatu. Qualche quatru, u salottu ‘navanzi u pubblicu, a latu c’è un tavulineddu cu u telefunu, na cristallera.

A signora Giovanna va jttannu vuci casa casa, cu i bigodini ‘ntesta ancora ‘nvistaglia e a pumata nn’a facci : “Rosaria! Rosaria! –si metti ‘navanzi u pubblicu- Ma dove sei? Rosaria!”
A vuci di Rosaria si senti di fora scena: “Staju vinennu, signù! Staju vinennu! –Spunta ‘nscena vistuta cu na vesta modesta e un fadali ‘ncapu-
Giovanna: “Finalmente! Dove hai stato?”
Rosaria: “Signù, me pà si nni ji ‘ncampagna e ci priparavu u
cubbanaggiu.”
Giovanna, cu stizza: “Quante vote ti devo dire che ha parlare
italiano!”
Rosaria, affinnuta: “Sine ave ragione, vossia è allittirata, ju scoli
‘un haju…”
Giovanna, ci avvicina a idda e cu tonu d’insignamentu: “Ma c’è la televisione che ti ‘npara l’italiano. Devi taljare più televisione. Senti, arripeti con me: lei è allitterata, io, scole non ne haio.”
Rusaria, annirbannusi: “Signù ‘un ci la fazzu! Ju parlu cu a lingua
ca mi fici me mà e basta!”
Giovanna: “Va bene, va bene! Senti Rosaria mi devi fare un
sirbizzo. Io ho un firrio di testa che sto morendo. –E gira
a mani cu i jta ‘ntesta- Mi devi andare a fare la spesa,
ecco qui il pizzino. –e ci duna u pezzu di carta ca piglia di
‘nzacchetta.- Torna sopra un piede, mi raccomando. Io
intanto fazzo na telefonata a mamà!”
Rusaria: “Sissi signora Giovanna, allura ju vaju.”
Giovanna: “Ah, aspetta, non ti scordare di dire che ti mando
io.”
Rusaria: “Sissi!”
Giovanna: “Come ci devi dire?”
Rusaria: “Ci dicu: mi manna a moglie di l’appuntatu!”
AccussĂŹ Rusaria nesci.

Scena 2
(Ditti menu Rusaria)
Giovanna cu i mani s’aggiusta i bigodini e cu na laminatura smurfiusa si v’assetta nni u divanu e si metti a tilifunari, fa u nummaru e aspetta c’arrispunninu: “Mà, ju sugnu Giovanna, bene,
tutti bene stamu, ci u ricissi a u papĂ  ca truvamu u
paradisu? Carmini? Atru c’appuntatu… coronello si
senti. U sa chi mi rissi l’atra vota cu la vuciazza che io
non ero degna di lui! Ed ju ci arrispunnivu che sono una
vera signora! Lu sa chi m’arrispunniu? –E cu
t’assignurà? Viddana ha statu e viddana arresti!- Po
essiri ca ‘un ci riciva nenti… Dopu ca ci scattiavu un
tumpuluni ca ci fici girari ddu baffu babbu chi avi, u
saziavu di paroli. E a notti ci vutavu pi fina i spaddi. MĂ ,
ora ti salutu… Ciao mà… Ciao…” Posa u telefunu si
susi e si v’aggiustannu cu i mani i bigudini e suspirannu
nesci.

Scena 3
(Ditti menu signura Giovanna dopu tecchia trasi l’appuntatu)
Carmini, l’appuntatu, trasi sbracatu cu a divisa tutta sbuttunata, avi na panzazza esagerata e u cappeddu tuttu isatu, va sbuffannu, e si va assetta nna u divanu cu i jammi larghi svintuliannusi cu i mani, jetta vuci: “Giuvà! Giuvà!”

Scena 4
(Ditti e signura Giovanna)
Giovanna, trasi sempri aggiustannusi i bigodini e annacannusi:
“Quante vote ti devo dire di chiamarimi Giovanna?”
L’appuntatu, cu ironia: “Giovanna… Giovanna… Haju tutti i
cosci squadati!”
Giovanna, arrabbiata: “Io mi dovevo sposare un dottore, no un
villano come tia!”
L’appuntatu, ca sbuffia e si svintulia ancora: “Veru è! ‘Un dico
no, pirchì sulu u dutturi ci po cummattiri cu tia!”
Giovanna: “Ma che cosa hane oggi? Tutto così… -gisticulannu cu
i mani-
L’appuntatu: “Eee, tutta a notti ad assicutari u’ disgraziatu!”
Giovanna: “Ma u pigliassivu?”
L’appuntatu: “E s’era armatu? Iddu iva a dritta e nautri a manca”.
Giovanni: “Ma pirchì l’assicutavate?”
L’appuntatu: “Nenti, taglià i gricchi e a cuda a u mulu di u so
vicinu di terra.”
Giovanna: “E vi siete scantati di uno che taglia gricchi e code?”
L’appuntatu: “E tu ti ‘nmagini a mia senza gricchi?”
Giovanna, taliannulu ‘nsiccu: “Senza gricchi si, ma senza cuda
propriu no, non ti riconoscerei più!”
L’appuntatu, sata a la dritta: “Talia sta ba… babba!”

Scena 5
(Ditti e Letizia)
Letizia, trasi, porta un fasciu di libra ‘nmani. E’ vistuta cu na gonna blu e na cammina janca cu na scocca russa ‘ntesta, si vidi ca è cuntenti. S’avvicina a so matri e a vasa: “Ciao Mamà! –
s’avvicina a so patri e u vasa- Ciao papà.”
L’appuntatu: “Cume mai sei venuta ora?”
Letizia, mentri posa i libra nna u tavulu: “C’è stato sciopero dei
bidelli e cosi ci hanno rimandato a casa!”
L’appuntatu, mentri si nni sta jennu cu i cosci larghi: “Mi vaju a
canciu…”

Scena 6
(Ditti menu l’appuntatu)
Letizia, s’avvicina a so matri: “Mamma perché le mie coetanee
sembrano giĂ  tutte quante donne ed io sembro sempre
una ragazzina? –Ci cala a fungia- Sono più belle di me,
più grandi…”
Giovanna, accarizzannula: “Ma che hai? Non è niente. E tu hai
tutto chiddu ca una bedda ragazza avi aviri. U primo
passo per diventare donna è questo –e ci sciogli a
scocca russa ‘ntesta, i capiddi s’allarganu supra i spaddi-
Talè chi fimmina! Questo è il primo passo. E po
cambiari abitu. Stasera usciamo a fare acquisti. –A
piglia pi i mani e fannu u’ giru e Letizia torna a ridiri.-
A farfalluzza me nesci da u bozzulu e fa abbidiri a
munnu interu quantu è bedda!”

Scena 7
(Ditti e Rusaria)
Rusaria, trasi cu i mani manni e tristi: “Signora Giovanna…”
Giovanna: “Che c’è Rosaria?”
Rusaria: “Nenti, don Totò ‘u mi vozi dari i scarpi si prima ‘un
pagava!”
Giovanna: “Ma ce lo hai detto che sono mie?”
Rusaria: “Certu signù! Ci dissi: sono di la moglie di l’appuntatu. E
u sapi comu m’arrispunni? Pruvassi a ‘ntovivari.”
Giovanna: “E chi siamo a Raschia tutto! Da parla!”
Rusaria, facennu gesti cu i mani: “Tuttu artariatu m’arrispunnì ca
sta storia ava a finiri!”
Giovanna: “Ma di quali storia parlava?”
Rusaria: “Gna po si misi a pigliari scarpi e a ettari mezzu a putia e
dicia: -chisti su di a mogli di u dutturi! Chisti di a mogli
di u cavalieri Pepè! Chisti di a soru di l’arcipreti! Chisti di
la mogli di u sinnacu! Chisti di a mogli di don Raffaeli!- E
jttava scarpi mezzu a putia. Po’ piglià tri di li so figli e
l’abbrazza dicennu: -E chisti su di la mogli di u scarparu,
cu cci duna a mangiari?”
Giovanna: “E’ troppo sperto per essere scarpaio… E ora vajo da
mio marito e vediamo!” Accussì nesci.

Scena 8
(Ditti menu Giovanna)
Letizia s’avvicina a Rusaria: “Rosaria, devo confessarti un
segreto! Filippo mi ha fatto la dichiarazione d’amore!”
Rusaria: “E tu? Chi ci arrispunnissi?”
Letizia: “A me piace molto, non posso fare a meno di pensarlo!
Gli ho detto che me la dovevo pensare e domani gli
avrei dato la risposta.”
Rusaria: “Si ti piaci accussì, dicci di si, però sta attenta
piddaccamora, ‘un u fari sapiri a nuddu! ‘Un ti fari
scopriri di i to genitori, cu sta maretta chi c’è!”
Letizia: “Ma io lo voglio gridare al mondo intero! Ma che centra
la maretta!”
Rusaria: “’Un mi diri ca ‘un nu sa ca Fulippo è figliu di don Totò
u scarparu?”
Letizia: “Non mi importa chi è suo padre! Io già lo amo! Prima lo
guardavo e mi sembrava un sogno lontano, quando si è
avvicinato e mi ha parlato, dicendomi di volermi bene,
mi sono messa a tremare per la contentezza!”
Rosaria: “Guai in vista vidu!”
Letizia: “Ma che guai ci dovrebbero essere se due ragazzi si
amano, è forse un peccato amarsi?”
Rusaria: “No, ma chi vo… L’anticu dici ca a disa si ‘nfascia cu a
disa!”
Letizia: Rosaria, ma non credi che noi siamo un po differenti
dell’erba?”
Rusaria: “Chi vo ca ti dicu ju, cafudda ddocu. Ju ‘un sacciu nenti e
nenti vogliu sapiri!”
Letizia: “Perché sei così contrariata, forse Filippo non ti piace.”
Rusaria: “U picciottu beddu è! ‘Un c’è nenti di diricci. Ma
secunnu mia, tra to patri e don Totò s’armà un focu
granni…”
Letizia: “Se vuoi sapere come la penso io te lo dico in due parole,
i miei genitori hanno torto marcio, perchĂŠ questo
significa approfittare della propria posizione! Mio padre
è uno scorcone!”

Scena 9
(Ditti cu l’appuntatu)
L’appuntatu trasi mentri Letizia stava finennu di parlari, mentri
s’abbizza a divisa e cu tonu di cumannanti: “Chi è
questo scorcone?”
Rusaria ‘nterrumpennu a Letizia ca si stava avvindannu: “U
sinnacu, appuntà!”
L’appuntatu: “A beni, beni, mi fa piaciri ca v’interessati di
pulitica.”

Scena 10
(Ditti cu Giovanna)
Giovanna, trasi a passu lestu e si metti ‘navanzi a u maritu:
“Carminu!-isa ‘navanzi a facci di u maritu l’indici da
manu destra- Carmini chista è un’offesa alla tua estinta
persona! Hai capito?”
Letizia: “Distinta! Estinta quando una persona muore, mamma!”
Giovanna: “Zitta tu! Con le scole iate! Carmini! Hai capito?”
L’appuntatu: “Capivu, capivu. E chi ti paru cretinu?”
Giovanna, cu irunia: “Nooo! Ma chi dici? Spertu mi pari!”
L’appuntatu s’abbizza a divisa e nesci.

Scena 11
(Ditti menu l’appuntatu)
Giovanna: “Ei, Letizia, non fare quella fungia con me!”
Letizia: “Io penso che avete torto!”
Rusaria ci tira a vesta pi ammunilla a fari silenziu.
Giovanna s’avvia versu a figlia cu aria d’amminazzu: “Vuoi dire
che ha ragione lo scarparo?”
Rusaria: “Letizia ‘un dici c’aviti tortu, pirchì…”
Giovanna: “’Un t’ammiscari tu! –Taliannu a figlia nni l’occhi-
M’addiri comu la pensi, s’è giustu ca u scarparu a
l’atri ‘un ni li fa pagari e a to patri si chi è chiù fissa
di l’atri? O di menu rispettu? Arrispunni tu che hai li
scoli iati, arrispunni!”
Letizia: “Non mi guardare così minacciosa, tanto non
m’intimidisco! Non è giusto che quel signore lavora
per non guadagnare! E non è giusto che tu comandi
come una marionetta tuo marito!”
Giovanna: “Talè ca a studentella sta niscennu l’unghia… Sei
troppo piccola per capire sti cosi… Tuo patre si fa
comandare da lu brigateri. E u brigateri si fa
cumannari a bacchetta di so muglieri, senza biz, e non
si deve fare comandare di mia?”
Letizia: “Va bene va, ma quello è un suo superiore!”
Giovanna: “E la muglieri di u brigateri chi è marescialla e ju
carrabinera semplici ca nun l’ha cumannari?”
Rusaria: “Letiziè, to matri ragioni avi! Lassamu firriari u munnu
comu ha jutu e fa silenziu ca ti cummeni!”
Giovanna: “Grazie a mia, ca l’haju direttu beni a tuo papà che
oggi ti poi vantare di essere figlia di n’appuntatu!”

I N T E R M E Z ZU
Si recita a sipariu chiusu e servi pi dari tempu a u cambiamentu di scena.

Cummari Fanuzza e Cummari Cruci trasinu una di destra e l’atra di sinistra e s’incontranu a centru.

Cummari Fanuzza: “Cummari Cruci talè chi combinazioni, ajva
passatu nni tia pi purtariti u bigliettu di ziti.”
Cummari Cruci: “Cummari Fanuzza, vegnu ora du dutturi, ci ha
statu a casa china, di sta matina ca sugnu dda e
m’arridducivu ora. Beni, i picciotti allura si maritanu?
A quannu i nozzi?”
Cummari Fanuzza: “U vinti lugliu, iddu arriva da Germania i
primi di u misi, arriva tempu ca si priparanu i cosi e po
partinu.”
Cummari Cruci: “E veni a conclusioni. Ogni cosa c’è a
conclusioni. To figlia ha statu picciotta saggia… Ora c’è
picciotti, ‘nsiddati comu ciumenti e chi vannu
svulazzannu comu ciauli di ca e di dda. Ama a vidiri a
conclusioni di sti picciotti moderni…”
Cummari Fanuzza: “Hann’a pigliari Trentu e Triesti!”
Cummari Cruci: “Nna u dutturi c’era Gnisuzza ca cirmuniava pi
so figlia ca studiava e diceva: -me figlia av’a rinesciri!-
menti me pinsava: -si, av’a rinesciri a prima burdillaria
di Giungenti!- So figlia ca era zita, però accussÏ a la
moderna, tra iddi senza a partecipazioni di a famiglia, cu
u figliu di u professuri SasĂ . Ju pinsava ca u professori
‘un ci va d’intra pi ‘un ci dari anuri can un l’avi a piaciri
ca so figliu è cu so figlia, no ca ci va mancia ogni sira ca
su traseru intra… e po cara cummari Fanuzza comu si
dici: a disa si ‘nfascia cu a disa!”
Cummari Fanuzza: “Paroli santi! Cummari Cruci. Mi nni vaju ca
haju tanti cosi a fari. A purtari sti scarpuna a don Totò
ca ‘un duraru nenti!”
Cummari Cruci: “DonTotò! E cu ci po’ arragiunari cu iddu? e chi
è ribbillusu! Sa chi avi pi d’accamora?”
Cummari Fanuzza: “Cummari Cruci u bigliettu vi u portu intra
‘unn’è solitu darivillu ‘nmezzu a strata, bonasira!”
Cummari Cruci: “Bonasira Cummari Fanuzza!” E tutti du si nni
vannu chidda chi vinni di destra a sinistra e viceversa.



SECUNNU ATTU

Ambienti
A scarparia di don Totò. U vanghiceddu mezzu a casa unni travaglia don Totò e natru a sinistra unni travaglia Fulippu, po’ scarpi unnideghiè.
N.B. Chistu ambienti po essiri ricavatu intra l’ambienti di a casa di l’appuntatu, accussì arresta muntatu pi i prossimi atti, ristringennu cu pannelli muvibili.

Scena 1
(Don Totò e Fulippu)
Don Totò, mentri ‘ncarca chiova nni na scarpa: “E chistu a u
sinnacu!”
Fulippu: “Pirchì a u Sinnacu?”
Don Totò: “Pirchì è curpa di cu cumanna si unu travaglia e ‘un po
spuntari. E un sulu, pritenni ca pi rispettu d’a so carica
‘unn’avi a pagari u me travagliu. E nn’haiu vistu intra
ddu palazzu: pudistà, dimugratici, comunisti… e
nn’haiu fattu scarpi a sgrasciu… -Cafudda natra
martiddata a la scarpa- E chistu all’arcipreti!”
Fulippu: “Papà, fina pi la chiesa nn’ha?”
Don Totò: “Ju a chiesa ci vaju picca e nenti, ci haju jutu sulu
quannu haju avutu di bisognu: funirala, nasciti,
matrimoni, cresimi e battesimi. E haju sempri pagatu,
cu u parmu e a ‘gnutticatura. Veni cca jntra si piglia i
scarpi e cu: -u Signuri ti u renni!- si nni nesci! –
Cafudda natra martiddata- E chistu pi u medicu
Capìcomè!”
Fulippu: “Comu, u medicu Capìcomè, ca ta datu i midicinala
a gratis e ha statu sempri prontu quannu l’ha
chiamatu?”
Don Totò: “Pirchì a curpa è so si to nanna è ancora viva a fari
‘nfernu nna me casa e attizzari focu ogni mumentu.
Certu a sogira avi a fari a sogira, u medicu avi a fari u
medicu e ju? Ju fazzu a rivoluzioni, ‘un portu cchiu a
nuddu ‘ngruppa! –Cafudda natra martiddata- E chista a
ddu curnutu d’appuntatu!”
Fulippu: “Comu curnutu? Ci ha dittu manciatariu, scarafoni, ma curnutu mai!”

Scena 2
(Ditti e l’appuntatu)
Don Totò: “E A tia chi ti nni trasi? E’ scarafoni! Mangiatariu e ora
puru curnutu! Mi manna dda ruffiana chi avi casa casa,
pi scarpi di ‘a mogli di l’appuntatu’ cu dd’arii chi si
duna, cu ddu taljanu spaccatu, e comu si vesti e si
trucca comu una di spettaculu, sa di quali montagna la
truvà ddu scarafoni e curnutu! Si! E si l’avissi ‘navanzi
ci facissi i gargi di sta sorti di manera! –Facennu u
gestu cu i mani. Nna u mentri trasi l’appuntatu e don
Totò prima u talja e pò isa l’occhi ‘ncelu cu i mani junti
pi primari u Signuri”
L’appuntatu: “Don Totò a tunica sulu vi manca e po siti un veru
parrinu!”
Don Totò: “Si vi vuliti cunfissari, vi putiti accumudari, tantu
penzu ca piccati n’hatu fattu!”
L’appuntatu: “E lei, don Totò ‘un s’ha pintutu di i piccati? A
differenza tra a chiesa e a caserma è ca u parrinu
duna l’assuluzioni e u marasciallu duna a galera!”
DonTotò: “C’è di pricisari ca cu manna a lu ‘nfernu ‘unn’è u
parrinu ma u Signuri comu ‘unn’è u marasciallu
amannari ‘ngalera ma u giudici!”
L’appuntatu: “Don Totò a sapiti longa e chiddi comu a lei si
mettine cu facilità nna i guai! ‘Nsumma vinni pi
dda scarpa di me muglieri, pronta è?”
Don Totò: “Dda zoccola di so muglieri! Pirchì zoccola è! ‘Unn’è
na zoccola?”
L’appuntatu, cu a facci di cu capì u jocu di paroli: “Don Totò… è
na scarpa, scarpa è…”
Don Totò: “Fulì, talja s’è fatta dda scarpa di a muglieri di
l’appuntatu!”
Fulippu si susi e piglia a scarpa e c’un fogliu di giurnali a ‘ncarta e a duna a l’appuntatu. Iddu si a piglia e senza salutari si nni stava jennu.
Don Totò: “Appuntà! –L’appuntatu si vota e u talja- Pettu e taccu
mille e centu liri! Pirchì è lei!”
L’appuntatu: “Allura è pirchì sugnu ju ca mi sta ‘ncarcannu sti
chiova!”
Don Totò: “Ju i chiova i ‘ncarcu sulu a i scarpi!”
L’appuntatu: “Don Totò, lei pensa assà e parla chiossà di quantu
pensa, s’ava a dari na carmata, o pensa ca sti doppi
sensi di scarpa e zoccola ‘un ni i capisciu! Intanto
sta offendendo un puibblicu ufficiali e sta sera
favorisca ‘ncaserma!”
Don Totò: “Fulì, u sintissi? ‘Un pubblicu ufficiali’ Un pubblicu
curnutu! –E ci fa i corna cu i mani. L’appuntatu ci
lancia na tumpulata e don Totò reagisci, aggarrannusi
tutti du. Fulippu si metti ‘mezzu e i sparti
guadagnannusi qualche gargiata tecchia di unu tecchia
di natru.
Fulippu: “Appuntà, carmassisi! Papà finiscila!” Arrinesci a spartili
e tutti du s’aggiustanu.
L’appuntatu cu cjatuni: “Favorisca in caserma!”
Don Totò, livannusi u fadali: “Amunì ca la jemu a ragiunari! Sta
storia ava a finiri! Fulippu arresta cà!”

Scena 3
(Ditti menu l’appuntatu e don Totò. Arrivu di Letizia)
Fulippu arresta sulu e dopu andata e ritornu pi tutta a scarperia s’assetta e si metti i mani nni a facci. Dopu tecchia trasi Letizia vistuta a signorina, contenta ignara di chiddu ca succidì.
Letizia: “Che fai Filippo? Hai forse qualche malore?”
Fulippo, soppresu e frasturnatu, si susi e ci va all’incontru: “No,
nenti. Chi vinissi a fari?”
Letizia: “Sono venuta a portarti questo! –E ci cunsigna un pizzinu
e si nni stava jennu, ma Fulippu l’afferra pi u grazzu.
Fulippu: “Aspetta, t’ha diri na cosa… Ju nun sacciu quali è la
risposta, e a stu puntu nun la vogliu mancu sapiri… -e ci
ricunsigna u pizzinu.”
Letizia, s’addulura pi dda risposta ca ‘un s’aspittava: “E perché?”
Fulippu: “Pirchì natri ‘nzemmula ‘un ci putemu stari. Dopu
chiddu ca succidì ‘unn’è possibili! Mi fazzu capaci ca
‘un c’è soluzioni!”
Letizia, ci fa na carezza e ci isa a testa e cu vuci amurusa: “Che
cosa è successo di così grave, lo voglio sapere!”
Fulippu, murtificatu: “To patri, antura arristà a me patri!”
Letizia: “Il solito pallone gonfiato! Ma non ti preoccupare. Quello
che conta è se tu mi vuoi bene. Tu mi vuoi bene vero?”
Fulippu: “E comu ti vogliu! Pensu sulu a tia. Jornu e notti, notti e
jornu. Ju ‘un sugnu bravu a parlari ma si niscissi tuttu
l’amuri ca haju ca intra pi tia stu munnu nun
abbastassi!”
Letizia: “Oh Filippo, anche Giulietta e Romeo avevano queste
difficoltà. Il loro amore contrastato dall’odio delle loro
famiglie Montecchi e Capuleti. Ma serviranno a
rafforzare ancora di piĂš al nostro amore vero e nobile in
mezzo a tante meschinità!”
Fulippu: “Ju ‘un sacciu di chisti du, ‘un sacciu cu su, si su parenti
to. Però sugnu sicuru ca to patri ‘un voli ca natri du ni
facemu ziti.”
Letizia, ci duna arrè u pizzinu: “Ma non c’è ragione non ti
preoccupare. Ora vado, prima che mammĂ  si accorge
della mia assenza! -Tutti du si trigninu i mani e si taljanu
cu ‘nsistenza nni l’occhi e idda ci duna na vasata e si nni
va- Ciao…”
Fulippu, amminchialiddutu arrispunni: “Ciau…”

Scena 4
(Ditti menu Letizia e arrivu di cummari Fanuzza)
Fulippu prova a travagliari ma ‘un avi testa, piglia u pizzinu e va pi leggili nna u mentri trasi a clienti e lassa u bigliettu ‘ncapu u tavulu di travagliu.
Cummari Fanuzza: “Bona sira, Fifì a chi ti lassaru sulu? ‘Un c’è to
patri?”
Fulippu: “’Un c’è c’avi di bisognu? Parlassi!”
Cummari Fanuzza, tira fora di a vurza di a spisa du scarpina: “Fifì
‘un ti chiami Fifì tu?”
Fulippu: “Sissi, Fulippu mi chiamu!”
Cummari Fanuzza: “Bravu! Fifì ti chiami, comu a to nannu. Natri
Eramu vicineddi di casa. Cu to nanna ni vulivamu beniri
comu i soru. E ddu to nannu, chi galantomu… Perciò
FifĂŹ, haju sti scarpuna di me maritu. Chisti i fici to patri,
e mi custaru assà e puru si ruppiru, talè –e ci mostra
unni su rutti, avvicinannuccilli nni a facci. Fulippu senti
a puzza e l’alluntana- Talè comu su ‘ntacciati, nenti
‘un arrinisceru pi nenti!”
Fulippu: “A quannu ci li fici sti scarpuna?”
Cummari Fanuzza: “A nenti duraru! Chi potti essiri na cinghia
d’anni fa… E diri ca hannu statu sempri ‘nsivati. Talè
comu si sbracare! –E ci li metti arrè n’avanzi a facci!”
Fulippu, facennusi a facci brutta pi a puzza ci i piglia e li jetta nni
n’agnuni: “E chi è cascavaddu arrujulutu!”
Clienti: “Fifì ‘un ci pigliassi nenti di ddu galantomu di to nannu,
cu a parti maladucatedda ti sta facennu! Me maritu vidica
ogni misi sta un’ura cu i pedi ammoddu ca si i squada!”
Fulippu: “E cu u brodu chi ci faciti u paniammoddu?”
Cummari Fanuzza: “’Un sulu malducatu ma puru spertu è Fifì.
Quannu pozzu veniri pi truvalli fatti.”
Fulippu: “Passassi lunidia!”
Cummari Fanuzza: “E ‘un mi li putiti fari prima ca me maritu va
‘ncampagna cu i scarpina di a festa?”
Fulippu: “’Un si preoccupassi ca circamu di falli prima!”
Cummari Fanuzza: “Alllura mi nni vaju…”
Fulippu: “Si si voli arristari…”
Cummari Fanuzza: “Mi nni vaju, allura Fifì mi racumannu, comu
veni to patri dicillu. Bonasira Fifì!”
Fulippu: “Benedica!”

Scena 5
(Ditti menu clienti)
Fulippu, comu sinni va a clienti, duna na pidata alluntanannu i scarpuna: “Ma chi è? Puzza di cascavaddu di chiddu arruiulutu!”

Scena 6
(Ditti cu don Totò)
Don Totò, trasi cu na beca di scarpie chi va sbarbuttannu:
“Piddottuli! Sangisuca! Ci curpa Garibaldi ca ni vinni a
purtari ‘nSicilia. Piddottuli! Sangisuca! Fedeli nna i
secoli a i Savoiardi, ca unni passanu iddi lassanu a
disulazioni! Piddottuli! Sangisuca!”
Fulippu ci va all’incontru: “Comu ti finì papà?”
Don Totò, pusannu a borsa: “Comu m’haiva a finiri? Ca u
marasciallu ci scirà u varbali c’aiva scrivutu e tutta a
caserma mi linghì sta beca di scarpi d’aggiustari. –
Mentri s’avvicina a u tavulinu di travagliu vidi u pizzinu
ca ajva purtatu Letizia. U talja, u ciaura na vota e natra
vota ancora, po u rapi e ancumencia a sillabari- C a r o
F i l i p p o- Fulippu ci u voli livari di ‘nmani, ma don
Totò ci duna na manata e ci duna n’occhiata di
rimproviru –l a m i a r i s p o s t a è che sento di
volerti bene ogni momento di più! –E duna natra brutta
taljatura a so figliu c’abbassa a testa- Sono state le tue
parole a farmi capire che ormai sono una donna e non
una ragazzina, non vi è cosa più grande dell’amore che
provo per te, e nessuno ci fermerĂ . Rosaria mi ha detto
che dobbiamo stare attenti perché papà mio ce l’ha con
papà tuo. Ciao amore mio Letizia. Talè chi cori e
ciuriddi ci su disignati… -po cu ddu pizzinu ‘nmani si
metti ‘navanzi u figliu facci a facci- cu è sta Letizia
‘ntalianata! –Po’ si ferma e si duna na manata nni a
frunti- Ma rusaria ‘unn’è dda ruffiana ca avi casa casa a
muglieri di l’appuntatu? E Letizia è da signorinella ca ci
va criscennu!”
Fulippu: “No papà, ‘unn’è idda…”
Don Totò: “Idda è, idda è, ‘ntalianata comu a so ma, idda è! E tu,
ti vulissitu pigliari a la figlia di u megliu amicu me?”
Fulippu, isa a testa e cu vuci rutta: “U vo capiri o no ca ju l’amu!”
Don Totò: “Tu amu e ju ternu quaternu e cinghina! –E ci stava
dannu na gargiata ma a mani arresta a mezz’aria-
D’amuri lassa parlari a ddi barraggeddi di studenti.
Comu, pensi a maritariti, e ‘un pensi a i guai ca avemu
‘nfamiglia pi campari?”
Fulippu: “Quannu l’amuri ciurisci ‘un capisci ragioni!”
Don Totò: “L’amuri… Aspetta ca ti u dugnu ju l’amuri! –Accussì
Si leva u cinturinu e cu na manu si tenti i cazi- però
prima apassari na li me mani! T’ammazzu, farabuttu
t’ammazzu!”
Fulippu, piglia na seggia e s’addifenni: “Papà lassa stu cinturinu
ca ‘un sugnu chiù addevu!”
Don Totò: “Pirchì sennò chi fa?”
Fulippu: “Chi ffà ‘npazzissi? Lassa stu cinturinu sennò scappu e
mi vaju ammazzu!”
Don Totò: “veni ca ca t’ammazzu ju! –E mentri l’assicuta ci
vannu cadennu i cazi.”
Fulippu ci lancia a seggia e scappa.

Scena 7
(Ditti menu Fulippu)
Don Totò si rimetti u cinturinu e si va carmannu mittennusi
‘npinzeri: “E si stu babbu si v’ammazza veru? –fa du
passi -Tecchia d’addeva l’abbabbì tunnizzu! Vidi ‘un
patri quantu n’ava a soffriri, ‘un sulu chiddi di u fora
macari chiddi di u dintra. S’ammazzassi ca e meglio! –
Fa natri du passi- E si s’ammazza pi da veru? Si va jetta
di u ponti? E pari ca u campavu finu ad ora. Si fici u
militari a Cuniu e mannava grana, pi ora ringraziarimi
accussì e pirchì? Pi na zannicedda… -Fa natri du passi si
ferma- si va ammazza piddaveru? Fulippu! –E scappa
vidè!


SECUNNA PARTI

TERZU ATTU
Ambienti
Semu nni u salottu di l’appuntatu, ma a scena è a u scuru s’ascutanu sulu suspira e lamenta di l’appuntatu e rumpitoria finu a quannu si senti un corpu di scupetta.

Scena 1
(L’appuntatu)
L’appuntatu: “Aah! Aah! Uuuh… Uuuuh! Ah! Ah!”

Scena 2
(Ditti e Giovanna)
Giovanna, adduma la luci e l’ambienti s’allustra. L’appuntatu e cu
a scupetta ‘nmani assittatu nni na seggia sempri chi si
lamenta: “Carminu! Chi successi?”
L’appuntatu, cu na mani chi si tenti u cori, cu l’occhi ca talja
all’aria: “Ah! Ah! Ammazzavu un surci!”
Giovanna, scantata jetta vuci e si va metti ‘ncapu u divanu: “Ah
Ah!”
L’appuntatu, jttannu vuci vidè: “Chi jetti vuci ca ormai muri! U
vidi unn’è, ca ‘navanti! –E ci mostra u surci ‘navanzi
di jddu”
Giovanna, si carma e scinni di u divanu si metti narrè u maritu e
supplicannulu: “Jettalu fora, jettalu fuori.”
L’appuntatu: “Ora, ora! Prima va pigliami u’ bicchirinu di
marsala!”
Giovanna s’avvicina a cridenza va piglia a bottiglia e ci linghi u
bicchirinu e u duna a u maritu: “Carminu pocu ca ti fa
mali. –E idda s’appuzza a buttiglia. U maritu a talja.”
L’appuntatu: “Aoo! Carmati Giuvà!”
Giovanna, smittennu di viviri: “Chi fa mi schefii?”
L’appuntatu: “No, ti sta sculannu tutta a buttiglia e po ti ‘ntrummi
comu l’atra vota ca t’appi a chiamari u dutturi
Capicomè e ancuminciassi prima a vulillu vasari: -
Bellume bellume!- Ti ricordi? E po u linghissi di
parulazzi. T ricordi Giuva?”
Giuvanna, ci leva cu bufuria u biccheri di ‘nmani: “No! ‘Un mi lu
ricordu!” E si nni va annacannnusi.

Scena 3
(Ditti menu Giuvanna)
L’appuntatu, talja u surci: “Iu ‘unn lu toccu! Mischineddu comu e
Bruttu! Talè, assumiglia tuttu a u marasciallu
quannu dormi cu a vucca aperta. Si u vidissiru i
colleghi ci fussi di farisi quattro arrisati… Quasi
quasi ci l’arrigalassi. Mi vinni ‘n’idea! Ci u spidisciu
pi via posta, u bellu pacchiceddu di chiddi ca piacinu
a iddu!”

Scena 4
(Ditti cu Giuvanna)
Giuvanna trasi sempri annacannusi e distratta stava jennu a finiri ‘ncapu a u surci,
L’appuntatu: “Ferma Giuvanna!”
Giuvanna: “Chi è? Chi fu?”
L’appuntatu: “Stavate scacciannu u surci.”
Giuvanna scantata jetta vuci: “Ancora ca è? Ancora qua èni? Vai a
jettalo!”
L’appuntatu: “Chi va jettu! Ama a fari u’ regaluccio a u
marasciallu!”
Giovanna: “Pirchì a iddu ci piacinu? ?un cridu ca si mangianu nna
i so parti?”
L’appuntatu: “No! Ma natri ci l’arrigalamu u stessu! Talialu tecchia!”
Giuvanna: “Chi taliu? Schifosu tu e u surci vidè!”
L’appuntatu: “Ti dissi talialu!”
Giuvanna: “Ih? Chi c’è?”
L’appuntatu: “’Unn u vidi c’assumiglia a u marasciallu?”
Giuvanna addivirtennusi: “Talè talè! Veru è!”
L’appuntatu: “Va piglia na scupa e un scutulinu ca facemu
l’operazioni!”
Giuvanna: “Chi operazioni?”
L’appuntatu: “Operazioni ‘Ntrusciamentu Surci!”
Giuvanna: “Subitu!” Di narrè a porta piglia a scupa cu u scatulinu
di scarpi ca svacanda jttannu i scarpi ‘nterra.
L’appuntatu: “Tu teni u scatulu ca ju l’ammuttu dda intra!”
Giuvanna: “No ju ‘un ci avvicinu! E po’ haju scupatu sempri ju ca
intra!” Accussì unu cu a scupa e l’atru cu u scatulu
piglianu u surci e lu ‘mpaccanu a opira d’arti. Di a
credenza piglia un fogliu e u spacu.

Scena 6
(Ditti e Letizia)
Letizia, trasi pronta pi jri a la scola cu un fasciu di libra ‘nmani
s’avvicina a matri e a vasa: “ Buongiorno mamà! Ma che
cosa è stato questo baccano di questa mattina?”
L’appuntatu, mentri scrivi l’indirizzu nna u paccu: “Nenti nenti!
Na fari u piacireddu u papĂ , te stu paccu e spidiscilu
di Giurgenti a u marasciallu. Però –si metti u itu
‘navanzi a vucca- Sssu! Ca è na soppresa. –Piglia i
sordi di ‘nsacchetta- Te quantu ci po vuliri? Te milli
liri…”
Letizia, si piglia u paccu e i sordi: “Va bene! –Accussì vasa patri e
matri- Vado a prendere la corriera che è già tardi.” E si
nni va.

Scena 7
(Ditti menu Letizia)
Giovanna: “Carminu, Letizia mi pari tecchia strana!”
L’appuntatu: “Si, si l’haju vistu friddulidda cu mia.”
Giuvanna: “L’atra vota mi rissi ca vuliva essere donna!”
Lappuntatu: “E menu mali ca ‘un ti dissi ca vulja addivintari
masculu!”
Giovanna, ‘nfastiduta: “Ma chi dici sti babbarii!”
L’appuntatu: “Chiamali babbarii, ca un figliu di un me collega ca
pi u compliannu ci arrigalassiru na parrucca bionda.
Vuliva essiri chiamatu indovina comu?”
Giovanna: “E si ‘ndovinu chi vinciu?”
L’appuntatu: “Na coppula di parrinu! Ca vinciri, chi semu a
televisioni? Vuliva essiri chiamatu Brigida!”
Giovanna: “E dda povera di so matri? E mi immaginu so patri…”
L’appuntatu: “E so pà? Ci sta priparannu a doti e so ma la
biancheria! Va ora mi vaju a cangiu ca vaju
‘ncaserma!”
Giuvanna, ci amminazza u itu na facci: “Carminu staj attentu ‘un
ti fari sballacchinari comu l’atra vota, ca ti punisco! E
tu sai che quannu ti punisco io ani voglia di
arragliari!”
L’appuntatu: “Cu cincucentuliri chi pirdivu?”

INTERMEZZU
A sipariu chiusu pi dari tempu di cambiari a scenografia s’incontranu a centru Cummari Fanuzza e Cummari Cruci.
Cummari Cruci: “Bongiornu Cummari Fanuzza, talè mancu fallu a
posta ni cuntramu sempri a u stessu puntu…”
Cummari Fanuzza: “Bongiornu Cummari Cruci, a chi bo u paisi è
nicu e gira firria e vota semu sempri cà. Dunni viniti?”
Cummari Cruci: “Du u dutturi, c’era a casa china! Ci vaju nna u
turnu di pomeriggiu e c’èe! Ci vaju a matina e ci nne
chissĂ  ancora! Cu arruttava di ca e cuarruttava di dda!
Ancumencia una e tutti l’atri appressu. Cu sti nerbi a lu
stomacu chi hannu…”
Cummari Fanuzza: “A li sintissi l’urtimi? A don Totò u scarparu
l’ajva arristatu!”
Cummari Cruci: “Si, pirchì hannu vistu ciliari a la figlia di
l’appuntatu cu so figliu!”
Cummari Fanuzza: “Fifì chistu ca avi picca ca vinni di surdatu!
Stu picciottu è pigliatu di li naschi, sa chi si misi
‘ntesta…”
Cummari Cruci: “E nun s’à ca si vuliva ittari di u ponti appinninu
ca don Totò ‘un voli ca si fa zitu…”
Cummari Fanuzza: “A disa si ‘nfascia cu a disa! Ma si i picciotti
si vonnu!”
Cummari Cruci: “I picciotti vonnu vonnu e po’ lassanu i guai a
patri e matri!”
Cummari Fanuzza: “E po comu hann’a campari intra sta
scarperia? Iddu ca è accussÏ pigliatu pi li naschi ca i
clienti l’arrimmutta cu u so fari. Prima ca pensanu di
farisi ziti hann’a pinzari comu campalli i figli di
mamma!”
Cummari Cruci: “A ti pari ca finì ddocu? Ancora c’è chi vidiri e
chi cundari! CummĂ  minni vaju ca va pensu pi
mangiari…”
Cummari Fanuzza: “A ju ci fazzu na pignatta di pasta e ci lingu u
stomacu e nun’hann’a parlari ca semu sutta spisi. A
biancheria a staju cumplitannu e m’arresta a pagari pi na
vita!”
Cummari Cruci: “Sacrifici cummà ti capisciu, ma i duvira
s’hann’a fari. Bongiornu cummà!”
Cummari Fanuzza: “Bongiornu cummà, viniti a truvari!”
Cummari Cruci: “Di sti jorna vegnu, bongiornu!” E si nni vannu nni a parti opposta dunni vinniru.



QUARTU ATTU

Ambienti
E’ l’ufficiu di u marasciallu ‘ncaserma: un tavulinu a u centru, allato a bannera italiana e a fotu di u presidenti d’a repubblica. Pi sta fotografia è a piaceri u cuntinutu di cu ‘nscena a farsa. Allato natru tavulinu cchiù nicu cu a machina di scriviri.

Scena 1
(Marasciallu)
Marasciallu, magru cu u bafficendu ca pari Ciarlot, mentri sta
aprennu u paccu chi ci mannà l’appuntatu : “Guarda
un po che paccone… La classi si vidi! E chi è? ‘Un
ci nn’è mittenti? Du jorna fa fu spidutu di Giurgenti.
Po essiri ca c’è quarchè bigliettu dda intra? –E
mentri scarta a un trattu si tira narrè e jetta na vuci-
Aah! Ma chieè chistu schifiu? Chistu sgarbu è, miu
Diu! – Rapi a porta e grida- Brigatè! Appuntà!
Allarmi! Allarmi!”

Scena 2
(Ditti cu u brigateri, l’appuntatu e un carrabineri semplici)
Brigateri, Appuntatu, Carrabineri semplici, arrivano di bufuria:
“Chi c’è?- Che successo maresciallo? Chi fu?”
Marasciallu: “Mi hanno minacciato! E l’arma della minaccia è
dentro quella scatola!”
U brigateri e u carrabineri semplici talianu, l’appuntatu si manteni cchiù distanti e firria a mani ‘nsegnu comu diri ca u marasciallu sta esagerannu.
Brigateri, scatta sull’attenti: “Maresciallo, se mi permette?”
Marasciallu: “Parla! Brigadiere Spartaco! Parla! U mi fari stari cu
st’anzia…”
Brigateri, sempri sull’attenti: “Come si può osservare è
impallinato!”
Appuntatu: “Cumannà, ‘un si la pigliassi ‘ncriminali…”
Marasciallu: “Lei appuntato taccia! Perché questa, è una minaccia!
–L’appuntatu si schiaffa sull’attenti e u marasciallu
s’abbannuna ‘ncapu a seggia di a scrivania e quasi
chiancennu e adasciu- Si tratta di a vita mia! –ora
jttannu vuci- Picciò, l’ama a scopriri!”
Brigateri: “Da una prima indagine superficiale il sospetto deve
cadere su quei individui che hanno avuto degli
atteggiamenti di ostilitĂ  con la legge e con il maggiore
rappresentante cioè: Lei marascià!”
Appuntatu: “Brigatè, comu parli tu fa cantari. Pari ca stamu
girannu un firmi. E chi è? Un surci mortu… Iu fazzu
natra ipotesi, po essiri ca è un scherzu…”
Marasciallu: “Lei appuntato taccia! Perché questa è una minaccia!
–l’appuntatu si schiaffa arrè sull’attenti- U surci è
mortu ammazzatu, sparatu! Brigateri Spartacu,
continua.”
Carrabbineri semplici: “Urtimamenti, u scarparu, quannu niscì di a
acaserma sputà ‘nterra cu disprezzu!”
Brigateri: “Se lei osserva la confezione, cosa vede?”
Marasciallu: “Chi vidu… u’ scatulu vidu. Parla Spartacu ‘un ci
rumpiri i lampadini cu a filosofia… »
Brigateri: “E’ u scatulu di scarpe, quinti scarpe, scarparu!”
Marasciallu: “Purtatimillu cca, ca taljannulu nni l’occhi capisciu
subitu si è ‘nnuccenti o colpevoli!”
Brigateri, si schiaffa sull’attenti: “Signorsì comandante! –e parti
cu carrabineri semplici-

Scena 3
(Ditti menu brigateri e carrabineri semplici)
Marasciallu: “U vidi Spartacu… ‘Ntelligenti! Prontu! Scattanti!
Struitu! –l’appuntatu gira a mani, po si piglia u
fazzulettu di ‘nsacchetta e sdrummaiannulu scpri ca
su un paru di mutannini di fimmina, a stu puntu
jttannu na taljatura a u marasciallu si li rimetti arrè
‘nsacchetta- Appuntatu Carminu! Aspetta u
mumentu! Ch è ca t’ammucci?”
Appuntatu: “Nenti cumannà, un errori di famiglia…”
Marasciallu: “Vi ordinu di farimi vidiri chi stani ammucciannu!”
Appuntatu: “Marascià mi dispiaci ma ‘un su cosi ca ci pozzu fari
avvidiri.”
Marasciallu: “Vi rifiutate ad un ordine superiore?”
Appuntatu, sottomessu piglia i mutanni e ci fa abbidiri. Eccu!
Spiegu l’arcanu: Me muglieri metti i mutantini
piegati comu i fazzuletta e siccome su misi nna u
stessu casciuni, distrattamente sbagliavu!”
Marasciallu: “Ma di cu su? Di to muglieri?”
Appuntatu, si li rimetti subitu ‘nsacchetta: “A ora assà voli sapiri!”

Scena 4
(Ditti cu Brigateri, carrabineri semplici e don Totò)
Trasinu chi vannu jttannu vuci u brigateri, u carrabineri semplici cu u scarparu ammanittatu.)
Don Totò: “Ma si po sapiri pirchì m’arristassivu? Po essiri ca ‘un
si po stari cuetu a travagliari?”
Marasciallu si isa di a seggia: “Don Totò, assittativi! –Don Totò
s’assetta e u marasciallu adduca a lampadina d’ufficiu
supra a scrivania e la punta ‘nfacci d’iddu, po
puntannucci u itu e a brucia pilu- Don Totò n’hatu
ammazzatu surci? Appuntatu appunta!”
Don Totò: “C’havi bisognu d’aggiustari ancora scarpi?”
Marasciallu: “Lei, don Totò, vuole deviare il corso della
GIUSTIZIA e questo lo incrimina ancor di piĂš!
Appuntatu appunta!”
Appuntatu, chi pistulja nni a machina di scriviri: “Pianu pianu ca
ancora a surci sugnu juntu!”
Marasciallu: “Rispondete alla mia domanda –e si metti arrè cu itu
nnavanzi a facci d’iddu e cu stessu tonu dicisu-
N’hatu ammazzatu surci?”
Don Totò: “Ma pirchì chi misiru qualche liggi ca ‘un si ponnu
ammazzari cchiĂš surci? Chi su armali prutetti? Allura
arrispunnu, mai! Mancu unu!”
Marasciallu: “Nigati, don Totò ‘unn aviti surci intra? A vostra
casa è vecchia…”
Don Totò: “Ju ‘un negu ca i surci intra di mia ci su, staju dicennu
ca nun l’ammazzu, ni i criscemu ‘nfamiglia,
cunvivemu, su surci bravi, ‘un fannu neti di tintu, sulu
qualche passiata casa casa e nna i siri d’invernu ni
tinemu cumpagnia.”
Marasciallu: “A siti amicu di i surci. Don Totò è amicu di i surci!
E macari qualche vota vi ci faciti qualche
ragionata… Appuntatu appunta ca Don Totò è amicu
di i surci!”
Appuntatu: “A scriviri sti minchiati vidè?”
Don Totò: “Eh, eh, eh! L’atra vota u surci vecchiu mi dissi ca u
figliu si fici zitu cu a figlia di un surci cu i baffi –e
talja a l’appuntatu- e di tannu lustru ‘un si ni vitti
chiù!”
Brigateri: “Signor Maresciallo, nel luogo del delitto abbiamo
trovato questa prova schiacciante! –E ci fa vidiri na
gaggia pi acchiappari surci-
Marasciallu la piglia cu du ita e fa vidiri a don Totò: “E chista la
ricanusciti?”
Don Totò: “E va beni confessu! –Mentri u marasciallu stava
dicennu a l’appuntatu, iddu u procedi- Appuntatu
appunta!”
Marasciallu: “Bene bene!”
Don Totò: “Marascià, ju i surci ‘un ni li pozzu suppurtari. Pirchì si
mangianu u coriu e allura si l’haiu a corpu d’occhiu ci
tiru cu u marteddu e addivintavu accussĂŹ bravu ca
l’acchiappu. Sta gaggia mi serbi pi ‘ncuccialli vivi. Me
muglieri pripara a pignata ca tinemu apposta, vuddi
l’acqua, e surci chi ‘ncuccià lu jettu dda intra. Ju mi
godu tutta a scena finu a quannu ‘un sticchia cchiù e
bellu gonfiu acchiana a galla!”
Marasciallu, tutti schifiati pi u cuntu di don Totò: “Basta do Totò!
Ca jri a manciari e mi mittisivu u stomacu sutta supra!
–Si v’assetta e ordina- Pigliatile e mittitilu ‘ncella
Vada a fare cunuscenza cu i surci di dda intra!”
U carrabineri e u brigateri u piglianu pi i grazza e don Totò si jsa.
Don Totò: “Marascià, ma jri a vuscari u pani, ci haiu un
manicomiu di fisli a sfamari. Mi lassassi jri e giuru ca
surci ‘un ammazzu chiù pi tutta a vita!”
Marasciallu, piglia a scatola cu u surci e ci a fa vidiri: “ U canusci
a chistu?”
Don Totò: “Marascià pi mia i surci tutti i stessi parinu. Comu
fazzu a canuscilu?”
Marasciallu: “Caru don Totò, è inutili ca nigati. Questo surci
‘npallinatu me lo ha mandato lei, comu
avvertimentu di la liti chi appimu prima!”
Don Totò, isannu a vuci: “Ma chi stati dicennu marascià? –Ni u
mentri si u portanu- ‘Nuccenti sugnu! ‘Nuccenti
sugnu!”

INTERMEZZU
A sipariu chiusu a centru s’incontranu Cummari Fanuzza e Cummari cruci pi dari tempu pi cambiari a scenografia.
Cummari Cruci: “Bonasira Cummari Fanuzza, unni stati jennu?”
Cummari Fanuzza: “Vegnu di u scarparu pi i scarpina di me
maritu e truvavu un parapiglia cunzatu, ca
m’arrivuddivu… Mentri era dda intra si prisintaru i
carrabinera e l’arristaru, l’attaccaru e iddu chi
bastiamiava comu un diavulu. Sa chi app’a cuminari?
Dunni viniti cummari Cruci?”
Cummari Cruci: “ A dunni vegnu… d’a farmacia, vaju pi pigliari a
citropitina e a misuru a pagamentu… Tutti cosi a
pagamentu ni stanno ruvinannnu. Perciò cuntati e don
Totò?”
Cummari Fanuzza: “Chisti su i guai di Fifì ca ‘ncueta a figlia di
l’appuntatu…”
Cummari Cruci: “Comu dici l’anticu: cu si metti cu i sbirri ci
appizza u vinu e i sicarri!”
Cummari Fanuzza: “Ma a la picciuttedda ci piaci u discursu a Fifì
u va trova nna scarparia…”
Cummari Cruci: “Allura…”
Cummari Fanuzza: “Cummari Cruci haju vistu ca hatu spissiatu u
medicu, ma chi aviti malatii?”
Cummari Cruci: “Cumma a vuliti sapiri a verità? Vistu ca i
midicinala u guvernu piddaccamora ni i passa, ni i
pigliamu, pinnuli, supposta, garzi, sciroppi, ci haju u
tinellu chinu. U sintissi ca a citropitina alivaru? A n’atru
tecchia levanu tutti cosi!”
Cummari Fanuzza: “A ci aggiri vidè a farimi scriviri qualche
cosa!”
Cummari Cruci: “Riturnannu a u discursu secunnu mia u figliu di
U scarparu e a figlia di l’appuntatu si nni fujnu!”
Cummari Fanuzza: “A ti pari ca finì ddocu? Ancora c’è chi vidiri
E chi cundari!”
Cummari Cruci: “Cummari Fanuzza comu dicinu chiddi di a
televisioni: -vi rimmannamu a prossima puntata!”
Cummari Fanuzza: “Cummari ti salutu vaju a pinzu pi l’omu, ci
staju ennu a accattari tecchia di tabaccu!”
Cummari Cruci: “Comu dici l’anticu: u viziu teni l’omu saziu! Ti
salutu la cummari ca è tardu!” E si nni vannu viceversa
dunni traseru.


QUINTU ATTU

Ambienti
U salottu di l’appuntatu.

Scena 1
(Giovanna, Teresa e Robertinu)
Robertinu è nnavanti a Giovanna e Teresa ca sunnu assettati nna u
salottu, cantannu: “Garibardi sutta un ponti chi tinniva
pumadora a valanza ‘un ci pisava Garibardi si la…”
Teresa, si jsa di corpu e jttannu vuci: “Zitto Robertino! –po si
rivorgi a Giovanna- Gioca con bambini di strada e… si
impara queste parolacce sporche!”
Giovanna: “La mia Letizia non mi duna questi pinzera!”
Teresa: “Lo sai cosa mi hanno raccondato? Che hanno visto
Letizia passeggiare amorevolmente con un ragazzo!”
Giovanna: “A si? –si metti ‘npinzeru, mentri Teresa avi n’aria di
triunfu- E chi c’è di mali? Sarà stato un suo compagno,
un suo amico. –jsa a vuci- La gioventù si deve lasciare
libera!”.
Teresa cu ironia: “Libera e bella… Giovanna io vado.”
Giovanna: “Accussine presto?”
Teresa: “Si, devo passare dalla sarta per le misure, mi sto facendo
allestire un nuovo taljer che ho visto in una rivista
addosso alla principessa di Monaco, Stefanì!”
Giovanna: “Vai, come si dice: non è l’abito ca fa il monaco!”
Teresa: “Robertino saluta la signora Giovanna!”
Robertinu, s’avvicina annacannusi piglia un forti rispiru e
ancumincia a ricitare: “Ticche ticche, ticche tà alla
scuola voglio andà…”
Teresa: “Rivuole recitare la poesia. Bravo! Continua!”
Robetinu, sempri annacannusi piglia natru ciatuni e continua:
“Ticche ticche ticche tà alla scuola voglio andà,
vaffanculo tu e me mà!” E scappa pi fora.
Scena 2
(Ditti menu Robertinu)
Teresa: “Si ti afferrò ti scravazzu!”
Giovanna: “Che ci voi fare, purceddi su!”
Teresa: “Ciao Giovanna, fatti vedere!”
Giovanna: “Ciao sicuro!” Mentri Teresa nesci Giuvanna si
v’assetta pinzirusa nna u salottu.

Scena 3
(Ditti menu Teresa e cu Letizia)
Letizia, arriva sorridenti e va pi vasari a Giuvanna: “Ciao
mamma!”
Giuvanna a tali di malocchiu e comu s’avvicina a figlia pi vasalla
ci molla na tumpulata: “M’addiri cu era chiddu ca era
‘nzemmula cu tia tu e lu to santu vidè!”
Letizia chiangennu: “Si che te lo dico! Era Filippo! Il figlio del
signor don Totò! Il calzolaio! Io gli voglio tanto bene!”
Giuvanna si susi: “Comu? Comu? Comu? Cu u figliu di u
scarparu? Atru ca calzolaio, chiamalu puru scarparu…
E i me progetti? Di dariti quarcunu di bona famiglia, chi
sacciu un figliu di dutturi di avvocatu… te, macari di
maestru di scola o di semplici ‘npiegatu… Mi tradisti!
Traditura!”
Letizia: “Non so perché ce l’avete con il povero don Totò! Ma se
voi due non volete te lo dico veramente mi uccido!”
Giovanna: “E v’ammazzati! -E Letizia scappa chiangennu.-
Filippo! Senza scoli, senza travagliu, senza… Ma
unn’è ca curri? -E s’allesti a jricci appressu- Dopu
qualche minutu rientranu Letizia chi si va lamentannu e
Giuvanna ca sospingi- Comu ti senti? Menu mali ca ti
rovesciassi! Tuttu u paccu si pigliĂ ! Disgraziata!
Assettati! Comu ti dicu v’ammazzati e ti va avvileni veru?
Ma com’è sta gioventù d’ora? Parlami arrissenerati ca
parlamu!”
Scena 4
(Ditti cu l’appuntatu)
Appuntatu, trionfanti: “Giuvà, u sa comu fini cu ddu surci?
Indovina?”
Giuvanna: “Carminù parla ca ca c’è un surci…”
Appuntatu: “U marasciallu si cridì ca u minacciare e fici arristari,
indovina a cu? Indovina?”
Giuvanna: “Eeee! Indovina e indovinellu, parla si a parlari ca po ti
u fazzu ju ‘Chi sà chi lo sa’”
Appuntatu: “Fici arristari a don Totò u scarparu! –Arridennu
trionfanti. Letizia isĂ  a vuci a chiangiri e Giuvanna
taljava u maritu ‘nsiccu. Chi c’è? Chi avi Letizia?”
Giuvanna: “A tia ca ti piacinu l’indovinelli, da forza! Indovina?”
Appuntatu: “Si sintì mali?”
Giuvanna: “S’ajva avvilinatu e u sa pirchì? Indovina? Pirchì a
signorina avi u ragazzu e u sa cu è? Indovina? Dai
forza indovina?”
Appuntatu: “E giuvà ‘un mi fari stari ‘ncapu i spini parla!”
Giuvanna: “Si è ‘nnamurata di Filippo! Lo sani chi è Filippo?
Indovina? U figliu di don Totò u scarparu!”
Appuntatu: “Comu? No e poi no! Mancu si cala la terra!”
Giuvanna: “Carminù a pagljarola ormai piglià focu u tettu! U vo
capiri ca s’ajva ‘nmilinatu! E menu mali ca ci misi du
jta ‘nmucca e ci fici jttari tutti cosi!”
Appuntatu, si v’assetta abbannunannusi nni u divanu: “Semu
‘nmezzu i pedi di vestii… Porca miseria… -Si susi-
Allura u vaju a libberu, e ci u dicu a u marasciallu ca fu
u scherzu miu! ‘Un haju atra strata!”
Giuvanna: “Vatinni curri, v’arripara… Va fa stu trunzu di mala
figura! Curri!”
Appuntatu: “Comu ti senti Letizia? U vidi pi tia quantu
nn’abbidiri?” E si nni và.

Scena 5
(Ditti menu l’appuntatu)
Letizia: “Mamma perché se io gli voglio bene a Filippo non
dovrei? L’amore che si sente non si può far finta di non
sentire!”
Giovanna: “Ma chi sacciu comu arragiunati ora… Prima la nonna
mi dissi: -Chistu è to maritu!- E mi presentà ddu
trispu di to pĂ ! Ca prima era un trispu! Ora cu mia
addivintĂ  signore e misi tecchia di panza! -Si senti
sunari u campanellu- Mu ca v’a rapu a porta…” Si
susi e nesci.

Scena 6
(Ditti e Rusaria)
Rusaria, trasi: “Ciao Letizia! Signù vinni pi chidicci un cunsigliu!”
Letizia: “Ciao”
Giuvanna: “Parla Rosaria, lo sani ca ti vogliu beneri!”
Rusaria: “Mi chideru pi zita!”
Giuvanna: “E chi scoppià n’epidimia! E cu è stu furtunatu?”
Rusaria cu a fungia: “A mia ‘un mi piaci, mi pari surduliddu e si
chicchia, no sempri ogni tantu, ‘ntantu me patri e me
matri già ci dissiru di si… Ora chi fazzu?”
Giuvanna: “Ma si a tia ‘un ti piaci nenti. Ma cu è? Lu canusciu?”
Rusaria: “Certu signora Giovanna, è u figliu di u dutturi
Capicomè!”
Giuvanna, si susi ‘nfuriata: “Vattinni! ‘Un ti vogliu vidiri chiù!
Via! Via!
Rusaria: “Chi dissi? Ma chi fa l’affinnivu?”
Giuvanna: “Via! Via! –e l’ammutta pi spaddi fora- Via di sta casa,
fora!”
Letizia: “Ma perché mamma? Perché tratti così Rosaria?”
Giuvanna: “Fa silenziu! Di storia m’abbasta chidda to!”

Scena 7
(Ditti menu Rusaria e cu l’Appuntatu, don Totò e Filippu)
Appuntatu trasi: “Purtavu a don Totò e a so figliu… Trasiti!”
Don Totò: “C’è pirmissu? Ossequo signora! E ci duna a manu a
matri e figlia- Chistu è me figliu Filippo! –E ci duna a
mani a tutti du Filippu arridennusi cu Letizia-
Appuntatu: “Cu don Totò ni chiaremu tutti cosi e vista a situazioni
u purrtavu intra pi fari felici sti picciotti, comu si
dici: ogni mali ‘un veni pi nociri!”
Giovanna: “Don Totò e a so signora?”
Don Totò: “Chi voli chidda cu i picciliddi ‘un si po spustari ma
nun mancherà l’occasioni!”
Filippu: “Appuntà, mi u duna u permessu d’assittarimi vicinu a so
figlia?”
Letizia: “Vieni, Filippo! –E ci piglia la mani-
Appuntatu: “Permessu accurdatu, pi chiddu chi vali a parola d’i
granni…”
Giuvanna: “No! Ju dicu di no! Nni la poltrona allato!” Fulippu si
susi e va pi ubbidiri.
Appuntatu gridannu: “Ca intra cumannu ju! Arresta assittatu!”
Fulippu piglia arrè postu!
Giuvanna: “Carminù ‘un jsari a vuci, pirchì quannu po semu suli u sa comu ti finisci… Ma chi è sta manata russa chi ci ha nni a facci?”
Appuntatu, murtificatu: “Nenti u marasciallu… po parlamu.”
Giuvanna: “Don Totò, i picciotti si vonnu, e chistu è chiaru! A so
età l’amuri sboccia comu un jardinu a maju. Ma sti
picciotti na vota ca si maritanu nni a pignata ca vuddi
chi ci hannu a calari amuri?”
Don Totò: “Signù lei fa un discursu sanu. U rimediu si po truvari.
Jddu u misteri l’avi è jè puru bravu. Allargami lu
laboratoriu e travagliamu tutti du!”
Appuntatu: “Chiamamulu scarparia…”
Don Totò: “E’ laburatoriu!”
Giuvanna: “E chi fa ci nesci a jurnata?”
Don Totò: “Certu! Facennu pagari: parrini, pruvissura, duttura
cappiddazzi e carrabinera, ci nesci a jurnata!”
Giuvanna: “Me figlia, muglieri di uno scarparu… ‘Un sacciu mancu comu spiegallu a me famiglia…”
Appuntatu: “A to famiglia… -Si vota cu don Totò- Me muglieri e
di famiglia reali… So pà e re e so ma regina di u so
paisi!”
Giuvanna: “Carminù sguazzati a vucca di menu!”
Fulippu, si susi cu u jtu isatu: “ Pozzu parlari?”
Don Totò: “Zittiti!”
Appuntatu: “Don Totò, ama essiri realisti, ma si riesci a mala
appena la so jurnata? Ora i scarpi novi ‘un costanu
chiù comu na vota…”
Filippu si susi arrè cu u jtu isatu: “Mi faciti parlari?”
Don Totò: “Zittiti!”
Giovanna: “Facemulu parlari… Parla!”
Filippu: “Mentri era surdatu, fici a dumanna pi poliziottu, fici puru
a visita e na simana narrè m’arrivà a risposta e fra un
misi a partiri! Ma scusari papà, ma ‘un haiu avutu
curaggiu a diritillu!”
Don Totò: “Accussì m’abbannuni? Allura m’a tradutu a li
spaddi?”
Giuvanna: “Don Totò ma chi dici? I picciotti si sannu fari a
strata… Bravu Fifì, tu sarai un buon appuntatu…”
Appuntatu: “Pulizia? E pirchì no carrabinera?”
Filippu: “Pirchì liggivu a stazioni chiddu pi arrolarisi nni a pulizia
e fici dumanna.”
Appuntatu: “E chi aviri un jennuru puliziottu? Meglio scarparu!”
Giuvanna: “Carrabinera, puliziottu… u vintisetti cunta!”

Fine
Siculiana, 21 dicembre 1976






























LA MOGLIE DELL’APPUNTATU
IN SCENA

La Compagnia teatrale Jobel il 24 marzo del 2001
La mette in scena nel teatro del Centro Sociale
Di Siculiana riscuotendo un grande successo di pubblico
Grazie alla bravura degli attori scenografi e regia.























postato da: alphonsedoria alle ore 20:26 | Permalink | commenti
categoria:teatro
martedĂŹ, 18 gennaio 2005
LA MAGARIA
Farsa in tre atti e nove scene in siciliano.
Di
Alphonse DORIA


















Personaggi in ordine d’apparizione.
Atto Primo
Scena Prima
1 Mariella - fidanzata di Calogerino;
2 Agata – mamma di Mariella;
3 Calogerino;
4 Signora Maria – condomina;
Scena Seconda
5 Il medico curante;
6 Assunta – mamma di Calogerino;
7 Gerlando – padre di Calogerino;
8 Signor Pino – un creditore;
Scena Terza
9 Sarina – la bottegaia;
10 Teresa – condomina;
11 Pierino – figlio di Sarina;
12 13 14 15 quattro comparse;
Atto Secondo
Scena quarta
16 Totu – marito di Agata;
17 Giovanni – marito di Teresa;
18 Catia – figlia della signora Maria;
19 Fonzio – figlio della signora Maria;
20 Appuntato Pinzetta – condomino;
21 Fina – figlia d’Assunta;
22 Sonia – figlia d’Assunta;
Scena Quinta
22 Concettina – la magara;
23 Sarbaturi Girilli – lo spirito guida;
Scena Sesta
24 Alessandra – seconda fidanzata di Calogerino;
25 Primo poliziotto;
26 Secondo poliziotto;
Atto Terzo
Scena Settima
27 Il commissario – padre di Alessandra;
Scena Ottava
28 Don Vincenzo – sacrestano;
29 Don Giuseppe – parroco;
30 Antonio – chierichetto;
Scena Nona
31 Un cameriere;
32 Un cuoco.




























ATTO PRIMO
Scena prima
Ambiente borghese inscena il soggiorno della famiglia Giordano, dove la madre lavora con la lana, la figlia si ci accosta.
Mariella:- Mamà, l’ha vistu Calogerinu comu è stranu?
Agata: - Mariè, vidica quannu ti mungiva comu na crapa peggio era, ca u’ putiva mancu iri a pisciari, pirchì po’ ‘u sapiva comu vi vinia a truvari.
Mariella, piangendo: - Ora ca veni lu vidi ca mi duna na vasata comu si fussimu frati e soru.
Agata: - A t’avi a tirari li gudedda cu na sucata…
Mariella, continuando a piangere: -Tu nun capisci nenti! Forsi nun mi voli cchiù… e tu ci arridi supra.
Agata: - Si vi lassu tecchia suli atru chi frati e soru…
Mariella: - Na vota mamà, na vota mamà. Ora… mancu mi tocca! (Continua a piangere con più impeto).
Agata, abbracciandola affettuosamente: - ‘U chiangiri Mariè, ‘u chiangiri la matri. (Con tono convingente) Vo vidiri ca ora ca veni e vi lassu suli mi rumpiti lu divanu?
Mariella: - MammĂŹ, mancu mi tocca!
Suona il campanello
Agata, mentre si accinge ad aprire la porta, Mariella si asciuga le lacrime.
Agata: - U vidi chi è puntuali? Ti preoccupu pi nenti, pezza di babba! Trasi CalogerÏ
Calogerino, camminando e parlando affemminato: - Buongiorno MamĂ , ciao Mariella(baciandola in fronte. Poi si siede nel divano con distacco da Mariella e con atteggiamenti femminili).
Mariella si alza e corre verso la madre rimettendosi a piangere forte.
Agata: - Mariè,. ‘un ti scuraggiri, v’assettaticci allato, ti dicu!
Mariella, sedendosi accanto a Calogerino che sorride in imbarazzo: - Chi ha fattu oj CalogerĂŹ?
Agata: Picciuttè, quantu arrivu a la putia, senno lu papà stasera mancia gargi, mi raccumannu a perdiri tecchia di tempu, stati cueti.
CosĂŹ Agata esce di scena e va via.
Mariella, accostandosi a Calogerino, sensuale e passionale: - Vasami, Calogerì vasami! Fammi tuttu chiddu ca vò… (Afferrandolo vogliosa con tutte e due le mani ai lati del petto).
Calogerino, sorridendo imbarazzato liberandosi dall’abbraccio: - Mariè… Mariè… finiscila ca mi tichii.
Mariella, lascia stare la presa e ricomincia a piangere: - Tu ‘u mi vò beniri cchiù! Pirchì nun lu confessi ca nun mi vò beniri cchiù?
Calogerino, intenerito dal painto le carezza la testa:- No, Mariella, nun chiangiri, ju ti vogliu beniri, sulu ca pi ora nun mi và… Parlami di la biancheria… Ci su tanti cosi belli pi d’accamora!
Mariella, tirando un sospiro: - Va bè, (con tono cadenzato) parlamu di la biancheria…
Calogerino: - Bellu è, ddu copri lettu d’organza, mi piaciunu kiossà di ciuriddi russi nichi nichi.
Mairella, incalzando: - E ‘un ha vistu li mutantini niguri comu si usanu ora… E po misi su tutta natra cosa… Mi li vaju a mettiri e ti li fazzu vidiri.
Calogerino, allarmato: - No! NO! Unni vĂ ? Pi cortesia, lassa perdiri, mi fannu sensu, matra vota.
Mariella: - Chi c’è Calogerì? Chi c’è? Dimillu a mia.
Calogerino: - Nenti… Nenti… Sulu ca mi sentu tecchia stranu.
Mariella: - Comu stranu?
Calogerino: - Prima fotoromanzi ‘unni liggiva, ora prima d’addummiscirimi mi l’ha leggiri. E po mi piaci l’attori Francu Gasparri e certi voti mi lu sonnu.
Mariella: - E chi c’è di mali? Ju vidè li leggiu li fotoromanzi, e a mmia vidè mi mia piaci Francu Gasparri.
Calogerino: - E ddocu cadi lu sceccu
Mariella: - E chi vò diri?
Agata, entrando in scena: -E bravi li picciotti, chi sunnu cueti…
Calogerino, alzandosi: - Mi nni vaju, a jri d’intra ca c’è papà ca si senti mali, la mamà aspettava lu dutturi vaju a bidiri s’arrivà.
Agata: - Mi dispiaci CalogerĂŹ. Comu mai ddu gran toru di to pĂ  si senti mali?
Calogerinu: - Pi mmia è mali di molu!
Mariella: - Chi mali è?
Agata: - Lagnusia, lagnusia, Mariè!
Calogerino, baciandola appena nella guancia: - Ciao Mariella, buongiorno mamà. ( Così esce dalla scena mentre Mariella l’accompagna)
Mariella, rientrando piangendo: - Quannu prima l’accumpagnava a la porta m’aggarrava e mi sprimicva tutta, ora (imitando il gesto con la mano) mi dissi:”Bai, bai” E sinni jì
Agata, mettendosi le mani ai fianchi: - Bagascia, arragiuni ajva la signora Maria ca era na vastasaria ogni sira! E l’occhiello a la so porta pariva un cinema a luci rossa.
Mariella: - MamĂ  Calogerinu u mi voli kiĂš e tu pensi a la signora Maria:
Si sente il campanello e Mariella va ad aprire, entra in scena la signora Maria: - Scusati si disturbu, Signora Agata, staju facennu tecchia di brodu di pisci e mi manca lu pitrusinu si mi lo po favuriri
Agata: - Mariè, va piagliaccillu, signora Maria di parti a l’atra, quannu si po favuriri…
Signora Maria: - Grazi, ‘u pozzu dubitari. Ma chiè? Chi succidì? Si sparteru li picciotti?
Agata, risentita: - No! Chi su sti cosi? PirchĂŹ stati dicennu chistu?
Signora Maria: - Mi detti sti ‘mprissioni.
Mariella, agitandosi e alterando la voce: - Signora Maria, pircchì ‘u pensa a dda bagascia di so figlia ca unu nni lassa e centu nni piglia, mmeci di talari li cazzi d’autri!
Sig.Maria, urlando: - E chièe? Chi ti muzzicaru mezzu i jammi? Dd’addeva di me figlia… quantu ‘nfamità!
Mariella: - Addeva? Ci mittissi lu jtu mucca e vidica ci lu stedda. E si voli sapiri nautra cosa a dd’addeva di so figlia ci trasi u’ camiu e rimorchiu!
Agata, mollando un ceffone a Mariella: - Basta! Vastasa! Vatinni dda intra! Curri!(Mariella scappa via) Scusassi signora MarÏ, la picciotta è agitata.
Signora Maria: - Signora Agata carmassi a so figlia cu li pirsuni per beni ‘u si parla accussì.
Agata: - Pui dd’accamora pi la picciotta è u’ momentu particolari, l’havi a scusari.
Signora Maria: - Ma chi scusari e scusari, si Calogerinu ‘u ci lu spurcunia kiù ‘un c’è bisognu ca sa scutta cu autri…
Agata, arrabbiandosi:- Signora MarĂŹ, a lu sapi ca sta parlannu kiossĂ  du duviri?
Signora Maria: - E’ meglio ca mmi nni vaju, pirchì po ‘un sacciu comu po finiri.
Agata: - Ed è meglio ca si fa la strata prima ca mi po scappari la pacenzia.
(CosĂŹ la signora Maria va via.)
Agata, rivolgendosi al pubblico: - E pariva na signora… ma sutta la pelliccia c’è la troja.
Tela








Scena Seconda




Vi si rappresenta l’ingresso del soggiorno della famiglia Piazza. Sul divano c’è Gerlando il padre di Calogerino, il dottore lo sta visitando e Assunta la madre di Calogerino in piedi.

IL DOTT.: -Sign.Piazza tiri un sospiro, (mentre parlando a petto nudo respira il dottore con il suo strumento ascolta )respiri respiri…(facendo una smorfia come dire:”niente da fare”)
ASSUNTA: -Duttù ‘u mi dicissi ca è veru malatu?
IL DOTT.:- Ma quali malatu , sta bene , forsi è un po’ stancu ecco….
ASSUNTA.:Duttu e si avi na simana ca ‘un travaglia, è stancu di jucari a li carti cu l’amici.
IL DOTT.:- Va bene, io vado.
ASSUNTA.:Aspittassi, duttù ci va pigliu u vacili cu lu spirdu ,(così va e dopo un po’ritorna con un bacile e una bottiglia di alcol) Si lavassi li mani(cosi il dottore si lava le mani)Si vidi Gerla’ ca unna nenti, ringraziannu lu signuri e a San Calogeru.
GERLANDO.:Si, ‘unn’haiu nenti,duttù ju mi sentu mali.
IL DOTT.:E’lei stassi comudu,quali preoccupazioni avi?
GERLANDO:DuttÚ si mori! è veru ca si mori?
IL DOTT.:Arrivederci a presto.(E’ cosi esce di scena salutato dalla famiglia)
ASSUNTA.:Tu ‘unn aviri preoccupazioni, l’aviri tutti iu, cu tri figli fimmini di maritari. Biancheria, robbi, scarpi…..
GERLANDO.:Accumincià lu rusariu.Ah…ah…ah..Mi sentu mali!
CALOGERINO: -Iu vaiu.
ASSUNTA: -Certu tu tinni va…ti scotoli l’acqua dill’ali e tinni va.
CALOGERINO: -Mamà chi bbò di mia.
ASSUNTA: -E’chi a vuliri.
CALOGERINO: -Ciao,ciao.(e va via)
GERLANDO: -Lu sintissi comu parla?
ASSUNTA: -Comu parla?
GERLANDO:Pari na fimmina!
ASSUNTA: -No, è ca lu carusu è mezzu a la societa’ è si và raffinannu. L’atra vota mi firmà Agata e mi dissi di maritalli a li carusi ca ‘un ci po’ abbadari chiu’
GERLANDO:E maritamuli, so maritu n’avi a fari dari li casi popolari, idda avi gia’priparatu l’appartamentu pi so figlia, ci avi fina li tappeti persi.
ASSUNTA: -Si persi, comu a tia. Persiani!persiani!
GERLANDO: -Persiani, e unni su li finestri?Allura pò essiri ca su di la stessa marca.Calogerino si ‘mbila comu lu vermi nni lu tumazzu. (Intanto si sente suonare il campanello)
ASSUNTA: -Gerlà quannu t’ava finiri stu malu di molu? Ti vo’ susiri è ti nni v’ a travagliari? O l’ama fari finuta?
GERLANDO: - Facemula finuta!(Intanto il campanello continua a suonare con piu’ insistenza)
ASSUNTA: -Arrivo,arrivo.(e cambia subito tono)Chi è signor Pino,di sti parti?Trasissi, trasissi.(cosi entra Pino e Assunta in scena)
PINO: - Signora sono venuto per quella cambiale che non ha pagato due mesi fa’.
ASSUNTA: -E l’altra vota avia vinutu puru pi ssa cambiali?
PINO: sì, ma ancora non l’ha pagatu.
ASSUNTA: - Signor Pino a chi fa, nnu lu vidi me maritu? Semu mezzu lu focu.Lu dutturi mi dissi di fallu visitari di lu specialista picchi lu casu è gravi… San Calogiru m’abbannunà! Signor Pino comu facemu a pagari, ava aviri un attimu di bonta’ ca comu Calogerino piglia lu stipendiu ci la pagamu.
PINO: -Signora Assunta anche l’altra volta mi ha detto la stessa cosa.
ASSUNTA: -E chi voli fari era carnevali, chi fa ‘unn’aviva accattari tecchia di sasizza e un pocu di vinu? Oppuru pi latri era festa e pi natri nenti?
PINO:- Senta,aspetto fino a giorno trenta e dopodicche’ la dò all’avvocato
ASSUNTA: -Lei nun si preoccupassi ca prima di giorno trenta l’avi pagata.
GERLANDO: -Ai!Ai!Ai!Aiaaa.(Gettando un gran spernacchio)
ASSUNTA: -Gerlà ‘un lu vidi ca staiu parlannu? (Cambiando tono) Chi boli fari è malatu, l’avi a scusari! .PINO: -No e di chi?
ASSUNTA: -Unnu sinti?Du gran bottu.
PINO: -Va bene signora arrivederci.
ASSUNTA: -Signor Pino vada tranquillo.Buongiorno. (CosĂŹ il signor Pino va via)
GERLANDO: -Ci vuliva un corpu di lu me cannuni pi fallu scappari.
ASSUNTA: -Gerlà a vo finiri di fari sta commedia? E ti susi…Vatinni a travagliari.
GERLANDO: -A ora è tardu Assuntì ‘u mi cridi mai, mu nesciu pi nun taliariti sta facci annirbata chi ha.
ASSUNTA: -Vatinni prima ca cu na’ scarpa ti spaccu la testa e ti fazzu curari pi dda veru.
GERLANDO: -( Alzandosi dal letto e aggiustandosi le brache) Ora va, facci ammurbata si!|
ASSUNTA: -Quannu era picciotta facci ammurbata ‘un c’era , a?
GERLANDO: -Ma si mi trasissi intra, ju era ancora carusu, e cudduriunati paddiddati e vinu e m’accattassivu.
ASSUNTA:(Tirandosi una scarpa la tira addosso a Gerlando) Gerla’ l’urtimu bicchirinu ‘u ci vuliva.
GERLANDO: -Stasira ‘u m’aspittari.
ASSUNTA: -E va aggiuccati mezzu li minni di to ma.
GERLANDO: -Tu a mama mia nu mi la tocchi capissi Assunti? Se no ti fazzu li gargi a muffulettu.
ASSUNTA: -E cu ti la tocca. A mama mia u dicia sembri” sta attenta ca ti metti lu cannolu intra e l’acqua fora”.
GERLANDO: -To matri ogni vota ca parlava faciva debbitu.
ASSUNTA: -E to matri?Ca cu li cabiali s’accatta salottu stanza di lettu e saluni?
GERLANDO: -A mamà mia l’ha pagatu. To mà fina lu tabbutu di so maritu si piglià a cambiali
ASSUNTA: -Gerlà, vatinni prima ca fazzu cosi ca ‘unn’haiu fattu, vatinni!
GERLANDO: -Si mi cercanu sugnu a lu bar. Ciao Assuntina, lu morbu ti scula da tutti li parti.
ASSUNTINA:(Si toglie l’altra scarpa e la tira,mentre Gerlando la schiva chiudendo la porta). Vastasu!Vatinni!


SCENA TERZA
Si apre in una bottega alimentare.Un ambiente con molto disordine e qualche scaffale con casse di verdura. Comunque è una specie emporio dove si vende tutto, dal giornale al tabacco, ai colori alla verdura.I personaggi in scena sono la bottegaia Sarina e la Sig.Maria.

SIG.MARIA: -Sari’ m’allesti ca a jri a cucinari?
SARINA:- S’u mi dici chi bo’?
SIG.MARIA: -Si t’u dissi ,triccentu grammi di cascavaddu. A la sà l’urtima?
SARINA: -Chi è Mari’? parla!Parla ca ti sentu.
SIG.MARIA: -C’è ciauru di ruttura ni dda famiglia persa.
SARINA:- Chi è? la ruppi cu Mariella ddu mascaratu di Calogerinu?
SIG.MARIA: -No si stannu…(viene interrotta dall’entrata di Teresa “la superba”)
TERESA:-Buongiorno(questo personaggio anche se proviene dal bassissimo ceto si vuole sentire una signora nata e allora entra di prima mattina impellicciata).
SARINA: -A chi è? Comu ma di sti parti?
TERESA: -Mi stoffava andare nel centro, e haio venuto quine.
SARINA: -Tere’, mancu si cadissiru buttani impellicciati di prima matina
TERESA: -Per chisto non voglio venire quine, perchè sine volgare.
SARINA: -Cala cummĂ , cala.
TERESA: -Buongiorno signora Maria, come va?
SIG.MARIA: -Buongiorno Teresa.
TERESA: - Li ziti di ‘mbacci, comu stanno?
SIG.MARIA: -Crisi c’è, crisi.
TERESA: -E io saccio il motivo.
SIG.MARIA&SARINA, insieme esclamano: -Parla Tere’,parla!
TERESA: -Minni devo iri, non haio tempo.

SARINA:Tere’ci l’ha lu tempu pi fari lu cuntu?
TERESA: -Percio’ u sapiti ca me maritu pi jri a travagliari avi a passari pi lu viali? Ora, recentemente, si fici na passiata a la villa.
SARINA: -Nuccentementi.
TERESA: -A continuari?
SARINA: -Tuttu gricchi semu.
TERESA: -U sapiti a cu vitti?Vitti a Calogerinu ‘nsemmula cu na brunetta simpatica, assettati ni na panchina
SIG.MARIA: -E chi c’è di mali, putia essiri n’amica
TERESA: -A n’amica ci po’ mettiri li mani mezzu li gammi ca pariva ca circava quarcosa ca persi? Me maritu mi dissi ca comu eranu aggarrati mancu sinn’addunaru ca li taliava.
SARINA:-Vidi, vidi.
SIG.MARIA: -A pi chistu quannu và ni Mariella ‘un ci veni mancu la voglia di talialla.
TEERSA : -Sari’mi devo prendere un coppo di sale, ca mi eni finuto.
SARINA: -(Prendendo il pacco di sale e dandolo a Teresa)Te’ Teresi’scrivu aa?
TERESA: -Buona giornata, a si ci su novita’ facitimillu sapere (così Teresa esce dalla scena)
SARINA: -Signora Mari’ u vidi quannu avi sordi, va fa la spisa a lu supermercatu , quannu’unn’avi veni a tingiri nni mia.
SIG.MARIA: -Pero’ Sari’, stavota ni detti n’informazioni potenti
SARINA:Allura è assodatu ca Calogerinu ci fa li corna a Mariella.

Entra in scena Pierino il figlio di Sarina, è sui diciotto anni,abbastanza vivace e strafottente, vestito in maniera sportiva e stravagante

PIERINO: -Ma sempri sparlati?
SARINA : -Chistu e natru disonestu comu a Calogerinu.
PIERINO: -Calogerinu?L’hata chiamari Lella, so ma ci po priparari a biancheria.
SIG.MARIA: -Ma chi dici Pieri’? Chiddu zitu è, ci fa li corna prima di maritarisi a Mariella.
PIERINO: -Si! Cu qualche travestitu…
SARINA:-Ma chi ha Pieri’? Chi ti nisci lu senzu?
PIERINO: -Ma quali senzu?Frosciu è, frusciazzu arragiatu.Assira lu vitti a lu viali cu l’occhi truccati, la borsetta e comu vitti a mia pari ca s’ammuccia’, anzi mi salutà.”Ciao Pierino, ti presento le mie amiche, Lulu’e Tania”(atteggiandosi).E iu arristavu sbuciatu stu frusciazzu chi s’annacava di cca e di dda. Quannu po emu di iddi.”Andiamo Lella,andiamo, ciao Pierino maschio bello!”A mmia maschio bello. Menti mi dicia “poviru Calogerinu, accussi addivinta’ frosciu?”E’mi tuccaiu dda mezzu.
SARINA: -Ma chi su sti vastasati n’avanzi a signora Maria.
PIERINO: -A quali vastasati ca su cosi veru, vi salutu fimmini (facendo il segno con il pollice alzato)Hello,hello.(ed esce dalla scena scontrandosi con una cassa di verdura
SARINA: -Voli fari comu fannu ni la tilivisioni, a cu ama cridiri?.
SIG.MARIA:-Peggio du giallu televisivu chistu è…
SARINA: -O l’unu o l’atru, la cosa è brutta pi dda povera Mariella.
SIG.MARIA: -”Povera Mariella”, na vipera è, e chistu è lu Signuri accussi ci fa attuppari la vucca, e nu parla assà.
SARINA: -Chi è ca ti cumina Sign.Maria?
SIG.MARIA: -Mi voli diri ca ma figlia è na burdillaria.(Mentre lei è appoggiata al bancone, da le spalle all’entrata, entra Mariella)A ghittari vuci comu na pazza. E’burdillaria è idda ca ogni bota ca si nni jva Calogerino nnavanzi la porta di so ma ni cuminava chiossà di na cani(intanto Sarina fa gesti per farla smettere) Ora ca Calogerinu o addivintà fimmina o si la spassa mittennuci li corna, ci haiu piaciri e ci godu.
MARIELLA: -Gran pezza di buttana a picchì ‘un ti va pulizii l’agnuna ca ti fetinu mmeci di sparlari a li cristiani ca si fannu li fatti so’(cosi’ la prende per i capelli )Ti levu di mezzu!
SARINA:Finiscila! Finitila! (E anche la Sign.Maria prende per i capelli Mariella)
SIGN.MARIA: -O ti carmi o t’ammazzu,lassami iri ,cani arraggiata.Cosi’entrano altre persone e le dividono)
MARIELLA: -Ora ‘un ti permettiri chiu’ di diri mpamita’sempri supra lu me zitu ca ti sdisolu.
SIG.MARIA: -Cca c’è Sarina, si chisti ‘un sunnu cosi ca sappimu stamatina o mi l’ammintavu ju?
SARINA: -Veru è, e cu la dissi sunnu pirsuni attendibbili.
MARIELLA: -E’ iu vogliu fari facci provi(nel mentre entra Agata).
AGATA: -Chi è bella mia, chi fu?Mi dissiru ca ti stavano ammazzannu.
SIG.MARIA:Cu la stava ammazzannu ca mi sbinnĂ ?
AGATA:Bagascia!(ed inizia di nuovo la zuffa,afferrando alla Sig.Maria)Ti spaccu la fissa cu li me mani.(Questa scena finisce cosi’ violentemente fracassando la bottega di Sarina)

ATTO SECONDO
SCENA QUARTA

Come scenario è abbastanza semplice: i personaggi seduti,nelle sedie a ferro di cavallo vi sono seduti da sinistra verso destra :Agata,Totu, Mariella, Teresa, Giovanni, la Sig.Maria, Catia,Fonzio, l’Appuntato P.S., Sarina;Pierino,Assunta,Gerlando,Fina, Sonia,e Calogerino seduto nella sedia al centro.

C’è un gran vocio. Quando si alza l’Appuntato imponendo il silenzio.
L’APPUNTATO: -Signori,vi prego un’attimo di silenzio,voglio fare luce a questo fatto ‘ngrascioso.(cosi’cè un po’ di silenzio)Sign.Agata c’è l’ha qualche campana?
AGATA: -Mariella va pigliacci dda campana a l’Appuntato, (così Mariella si alza e passa davanti a Calogerinu)
MARIELLA: -Porcu…
L’APPUNTATO:Come si sono svolgiuti i fatti.
TOTU: -Appunta’ parlassi in sicilianu ca ci fa’ cchiu’ figura.
L’APPUNTATO: -Va be’ parlamu in sicilianu accussi’ capiti tutti cosi….(intanto arriva Mariella con la campana da mucca)
MARIELLA: -Tinissi Appunta’.
L’APPUNTATO: -Grazie Mariella (iniziano di nuovo a vociare cosi’ l’Appuntato suona la campana che ovviamente funziona e li fa’ stare in silenzio) Oh! Finalmente.Percio’ la prima a parlare ava essiri Mariella. Alzati.Come l’ha truvatu ni l’urtimi jorna a Calogerinu?
MARIELLA: -Friddu cu mia.
L’APPUNTATO: -In che cosa friddu?
MARIELLA: -Nun mi vasa cchiu’ comu prima .
PIERINU: -Certu dopu ca addivinta’ frosciu!
GIOVANNI: -Atru chi frosciu dopu ca è stancu di la brunetta, cu Mariella ‘unn’avi cchiu’ voglia.
L’APPUNTATO: -(Incomincia di nuovo il vocio)Vuliti fari silenziu? O va fari nesciri di l’aula?
AGATA: -Ma quali aula è? Chistu u me soggiornu è?
L’APPUNTATO: -E pozzu diri vi fazzu nesciri di lu soggiornu di la Sig.Agata?
TOTU:- Giustu è mugliè, accussi si dici…
L’APPUNTATO: -Percio’ Mariella…comu ti vasava prima?
LA SIG.MARIA: -E chissu’ cosi ca si ponnu diri, appunta’?
L’APPUNTATO: -Lei facissi silenziu, cambio la domanda,comu ti vasava dopu?
MARTELLA: -Na vasata in frunti comu un frati e na soru.
GERLANDO: -A li me tempi distnti mancu nn’aivamu a taliari.
TOTU: -E a setti misi nascĂŹ Calogerinu, tutti cosi si sannu GerlĂ .
ASSUNTA: -Parto prematuru fu’….
TOTU: -E pisĂ  quattru chila e ducentu.
L’APPUNTATO: -Non cerne cul fattu, Mariella ti po’ assittari, capemu ca Calogerinu ni l’urtimi tempi si mantinia cchiu’ friddu.
SIG.MARIA: -E di chistu ni pozzu dari prova ca prima quannu si salutavano ni la porta parivanu na tv privata e li me figli si sciarriavanu pi talialli, po’ paria ca nun trasmittivanu cchiu’.


L’APPUNTATO: -Lei Sig.Maria , lei ca voli parlari,Picchi’ si sciarriaru ni Sarina cu Mariella?
SIG.MARIA: Aviva saputu ca Calogerinu la tradiva, po’ ca era addivintatu frosciu, e parlava a Sarina di li fatti e dava lu culu a la porta.
L’APPUNTATO: -Moderamu li termini ca ci su carusi.
SIGN.MARIA: -Li spaddi, appuntu va be’? Quannu trasì sta furia di Mariella cha m’accirrà pi li capiddi.
L’APPUNTATO: -Cu ci lu dissi ca Calogerinu tradiva a Mariella?
SIGN.MARIA: -Teresa la superba.
TERESA: -Superba ci si tu’ e la to famiglia.
L’APPUNTATO: -Percio’ sign.Teresa com’è lu fattu?
TERESA: -Percione me maritu e testimoni culari
L’APPUNTATO: -Allura facemu parlari a so maritu.
GIOVANNI: - Na simana fa, lu vitti aggarratu cu na brunetta. Aiva na mani mezzu i cosci comu si circava qualche cosa e una mezzu i minni.(a questo punto Mariella inizia a piangere e inizia il vocio, l’appuntato suona la campana a tutto sfiato)
L’APPUNTATO:-Mi stati facennu sudari. Capemu la cosa.(Fonzio si alza per andare)
SIGN.MARIA: -Unni sta jennu?
FONZIU: -A gabinettu.
CATIA: -Pi ghiri a fari cosi tinti…
L’APPUNTATO: -Siti troppu vastasi, continuamu…
SIGN.MARIA: -Poi Pierinu mi dissi ca e frosciu.
L’APPUNTATO: -Pierinu parla tu.
PIERINU: -Lu vitti mezzu lu viali cu ddu frosci di fama e era truccatu cu na borsetta tuttu ca s’annacava
L’APPUNTATO: -Calogerinu tu ca si imputatu quali è la verita’ di chisti du?
CALOGERINU: -Chi ni sacciu appuntĂ mi stati mortificannu.
ASSUNTA: -Me figliu frosciu nun c’è ca avi na cosa tanta(facendo il gesto con il braccio).
PIERINO: -Si, S.S.P.P. cioè ca servi sulu pi pisciari.
L’APPUNTATO: -Non c’è niente di mortificante a diri tutta la verita’ nient’altro ca la verita’.
CALOGERINU: -E Va bene ,sugnu frosciu(e cosi’ si mette a piangere)
L’APPUNTATO: -Ma comu ci addivintassi? Parla?
CALOGERINU: -Fu l’urtimu cafe’ ca mi pigliavu cca d’intra,di tannu in pò nun sintia cchiu’ nenti.
MARIELLA: -Mamà ti lu dicia ca ‘un ci vuliva cchiu’ filtru d’amuri ca era troppu nn’amuratu di mia.
AGATA: -Chi dici babba.
L’APPUNTATU: -Com’è, com’è la cosa?C’ammmiscassi na lu cafè na magaria ca ci fici l’effettu cuntrariu.(Gran baccano tra tutti. L’Appuntato suona la campana)
GIOVANNI: -E dda brunetta?
CALOGERINU: -Chiddu omu era.
GIOVANNI : -Pariva na fimmina.
ASSUNTA: -A me figliu comu lu rovinassivu l’ata sarbari seno vi fazzu na virgogna!
MARiELLA: -L’ama sarbari mamà.
L’APPUNTATO: -E allora stanno accussi li cosi,si porta ni Cuncetta e si vidi la soluzioni che c’è da pigliari.
ASSUNTA: -E la magara la pagami mita’ l’unu.
AGATA: -Pinzamu a sarballu ca po’ si vidi pi li sordi.
L’APPUNTATO: -(suonando la campana)L’udienza è chiusa.

SCENA QUINTA

Questa è una delle scene portanti. Siamo nello studio della magara Cuncittina. Vi è un tavolo a tre piedi in centro, un lettino, delle sedie e tante cose appese come foto di vecchi barbuti, santi, piedi di bue, lumini accesi, candelabra, uccelli imbalsamati e cose varie.

CUNCITTINA: -Prego accomodatevi na lu me studiu.(cosi’entrano Gerlando,Assunta,Agata,Totu e Calogerinu.)
GERLANDO: -Pari un magazinu di minchiati!
CUNCITTINA: -Si si miscredenti vidi si ti ni pò iri subitu fora!
ASSUNTA: -Sempri lu stessu si? ‘un’ha pena pi to figliu?
CALOGERINO: -I sugnu miscredenti e mi’nni vaiu!(è va per uscire fuori, ma lo prendono.)
ASSUNTA: -Unni va?Moviti cca.
CALOGERINO: -Mi cunzavu pi li festi.
CUNCITTINA: -Assittamuni ni lu tavulinu, ca parlamu cu Sarbaturi Girilli.
ASSUNTA: -Cu è Sarbaturi Girilli?
CUNCITTINA: -Lu spiritu ca mi consiglia e m’aiuta.
AGATA: -Allistemuni, videmu c’amaffari. (Così si siedono e fanno la catena)
ASSUNTA: -Gerlà ’un ti puliziari l’ugha cu li me.
CUNCITTINA: -Silenziu ca ni mittemu in comunicazioni.
TOTU: -A chi è? Chi semu in televisioni?
CONCITTINA: -(Un po’ seccata)A ora ‘un ci ama rumpiri li maracas? Se no nini emu e lassamu perdiri.
AGATA: -Totò, silenziu!
CUNCITTINA: -Ata fari silenziu cchiu’assolutu! (Il silenzio cosi’si realizza)Sarbaturi Girilli se ci sei batti un colpo.(Dopo un po’ di silenzio si sente un lamento maschile, come se sta per fare uno sforzo fisico. CONCITTINA:Sarbaturi sei tu? (ancora lo stesso lamento) Sarbaturi Grilli, se sei tu batti un colpo SARBATURI: -(Con una voce amplificata che dia la senzazione dell’aldilà)E bonu, bonu Cuncittì unn’iluvidi ca era occupatu? CONCITTINA: -Scusa, ma chi bbo s’ava travagliari. (così si sente tirare la catena dell’acqua del cesso)
CONCITTINA: -Scusa SarbatĂš ora capivu.
SARBATURI: -Finalmenti lu capissi, Sarbaturi se ci sei batti un colpo. Comu l’aviva a battiri?
GERLANDO: -La puzza fina cca arrivà …a chi vi dunanu a mangiari? Zzu Sarbatù.
SARBATURI: -A chi bo’,semu a lu purgatoriu.E San Pellegrinu sa chi ci misi stavota, e iu addivintavu stiticu.
CONCITTINA: -Sarbaturi Girilli mi devi dire come dobbiamo fare con Calogerinu ca nun ci piacinu cchiu’ li fimmini.
SARBATURI: -Cuncitti picchĂŹ parli in italianu?
CUNCITTINA: -Sarbatu iu ma buscari lu pani, u capissi?
SARBATURI: -Ma? Percio’per mia Calogerinu vi sta mbrugliannu a tutti perché picchi li fimmini ci piacinu chiossà di prima e vinni putiti iri a la casa.
CUNCITTINA: -Sarbatu?A chi fa vivissi di matina?
SARBATURI: -Picchi’ Cuncittì chi vò mettiri indubbiu a la vuci di lu spiritu?
CUNCITTINA: -(Si alza dalla sedia)Scusati ca subitu vegnu. (Cosi’ esce,dopo un po’ si sentono due sciaffoni dalla parte da dove si sentiva la voce di Sarbaturi. Poi rientra si siede e riprende con voce arrabbiata)Sarbaturi Girilli, chi ama fari pi sarbari a Calogerinu?
SARBATURI: -(Mortificato)Facitilu curcari ‘nterra ci mittiti tridici lumini intornu a iddu ca lu analizzamu giustu.
CUNCITTINA: -Putemu spizzari la catina, Calogerinu curcati ‘nterra!
CALOGERINU: Iu sti cosi nulli fazzu!
ASSUNTA: -Figliu me beddu, da, curcati nterra ca ti sarbamu.
AGATA: -Fallu pi l’amuri di Mariella.(cosi’ Calogerino si corica per terra, e Concettina mette le tredici lumine attorno)
CUNCITTINA: -Sarbaturi Girilli che dobbiamo fare?
SARBATURI: -Aspittati ca lu visitu. (si vede spuntare un mantello nero che passa sopra il corpo di Calogerino) Con il mio mantello di pelle di vergine lu visitavu.
TOTU: -A unni li truvà tutti sti vergini? Mancu ni un monasteru ci su’.
SARBATURI: -Totu silenziu nu mi disturbari, lu me pareri è chiddu di daricci na porzioni ogni mezzura di la medicina ca vi fazzu truvari ‘ncapu lu como’.
CALOGERINU: - Sign.Girilli chi c’è mezzu sta medicina?
SARBATURI: -E’un segretu ma ti dicu sulu du cosi ca l’accumpagnanu:ciolli di gatti niguri in polvere, brodu di passiaturi e ali di muschi cavaddini. L’atri cosi ‘un ti li pozzu diri.
CALOGERINU: -Schifiu….
SARBATURI: -A mezzannotti precisi ti la biviri e l’indomani matina si vidinu li sintomi. E dopu tri notti addiventi normali (così dopo queste parole si sentono due fortissimi tuoni e poi tre fulmini. La voce di Sarbaturi mentre si va facendo sempre piu’ lontana)Ciao Cuncittina a du litra di vinu e a cinqu chila di sasizza.Ciau Cuncitti.
CUNCITTINA: -U curnutu ca si SARBATURI:(con la voce sempre piu’ lontana)Bagascia,bagascia…(cosi’ si accendono le luci)
TOTU: -Signù, pari ca Sarbaturi Girilli l’avi cu lei.
CUNCITTINA: -Si, ogni bota ca sinni va fa sempri accussi.Chi boli rumpicci l’anima a li morti…
GERLANDO: -Ma du mantellu veru di pilu di vergini è fattu?
ASSUNTA: -E’chi tinteressa a tia’?
CUNCITTINA: -Eccu la midicina di Sarbaturi Girilli, CalogerĂŹ pigliatilla ca si appostu.
CALOGERINU: -Mancu si m’ammazzati!
GERLANDO: -Cu na ciapata ti fazzu girari la testa si un ti la pigli.
AGATA: -Fallu pi l’amuri di Mariella.
TOTU: -Facissi lu cuntu signĂš.
CUNCITTINA: -La chiamata cu Sarbaturi Girilli è 20.000 liri, la visita 30.000 liri, li lumini ca si spardaru 5000 liri, la midicina 50.000 liri e a mia chiddu ca mi vuliti dari mi dati.
ASSUNTA: -SignĂš,ma la cassa mutua nu lla duna, sta medicina?

SCENA SESTA

Siamo in una panchina del viale, dove Calogerino incontra la sua amata segreta. La scenografia è una panchina, dove i due sono seduti. Ad un certo punto calogerino si alza.

ALESSANDRA: -Calogerì, assettati veni cca, ‘un fari accussi.
CALOGERINU: -‘Unni pozzu cchiu’! ‘Un ci la fazzu cchiu’! Ma tu lu capissi chi è ca succidutu di sti jorna? Mi ficiru la causa, po’ mi purtaru ni na magara e po’ mi faciru viviri na fiscinaria mai sintuta, po’ dda schifiu di midicina ca iu u mi la vuliva viviri e cu mi tinia ,cu m’attuppava lu nasu e mi la ficiru viviri. A mezza notti intra di mia pariva natali. A la matina m’arrisbigliavu cu li vuci chi facivanu, mi scummigliavanu e mi taliavanu. E’tutti chi jttavanu vuci. “La midicina funzionà! La midicina funzionà!”Tuttu lu condominiu quannu niscivu mi facivanu l’agurii.’U ni pozzu cchiu’.Truvamu na soluzioni subitu. Picchì sennò ‘un sacciu’ cchiù chi fazzu.
ALESSANDRA: -CalogerĂŹ, chi dici ni nni fuemu?
CALOGERINO: -Ma no è na pazzia, tu ta pigliari ancora lu diploma, iu ‘unn’aiu na lira, quannu vuddi la pignata chi ci calamu?
ALESSANDRA: -Ma comu ci trasissi ni sta famiglia?
CALOGERINO: -Mariella è na picciotta brava, me mà mi dicia ca sulu facennumi zitu cu idda mi putiva dari li casi popolari, picchì so pa’ è accusciatu cu Toto’ Sciangula. E ju fici l’eroi, mi sacrificavu pi la famiglia.
ALESSANDRA, accostandosi a lui affettuosamente: -Calogeriì iu un ti lassu mancu si m’ammazzi.
CALOGERINO: -Però l’idea di lu frosciu fu na strunzata mai vista.
ALESSANDRA: -E comu aviva a fari? Li to si la lassi accussi t’ammazzanu, idda ni murissi?
CALOGERINO: -Sulu San Calogeru ni po’ fari la grazia(Intanto sta per passare Giovanni, il marito di Teresa l’ammurbata.)
GIOVANNI: -Ciao Calogerino come va’?
CALOGERINO: -E tu ‘unnu vidi comu va?
GIOVANNI: -Mi lu presenti lu to amicu?
CALOGERINO: -Certo, Ivano ti presento Giovanni.
GIOVANNI: - (Gli stringe la mano)Piacere Giovanni,CalogerĂŹ pari precisu na fimmina.
CALOGERINO: -Si fici l’operazioni a Casa Blanca
GIOVANNI: -Senta Ivano se qualche volta vuole uscire con me?
ALESSANDRA: -Ma lei è pazzo!
GIOVANNI: -Calogerì ‘u mi diri ca è fimmina?
CALOGERINO: -Giovà vatinni a travagliari ca è megliu, Teresa lu pò sapiri.
GIOVANNI: -E cu ci l’ava a diri?
CALOGERINO: - Ci lu pozzu diri iu…
GIOVANNI: -Ciao, mi nni vaiu a travagliari ca è tardu.
CALOGERINO: -Vatinni ca è megliu pir tia. (Cosi Givanni esce dalla scena)
ALESSANDRA: -Ma chi è? Unnu vidi ca sugnu fimmina?
CALOGERINO: -No, lu fattu è, ca stu guarduni disgraziatu n’aviva vistu prima di lu processu ca mi fici lu condominiu, e iu ci dissi ca tu eratu un travestitu.
ALESSANDRA: -Ma c’è di nesciri lu senzu…
CALOGERINO: -A mia già mi sta niscennu, iu ‘u nni capisciu chiù nenti e ci ristamu ancora sbracu o se no m’ammazzu!
ALESSANDRA: -E’ l’amuri nostru unni va finisci?
CALOGERINO:Amuri miu, iu ‘un ti lassu…(Cosi’si stringono affettuosamente, ma in quel momento arrivano Assunta, Agata e Gerlando.Dopo che i tre si accorgono della coppia).
AGATA: -Fermu ddocu, fermu!(Alessandra fa un sussulto di spavento.)
CALOGERINO: -Moru,moru! A schifiu finĂŹ.
ASSUNTA: -E’ cu è chista?
CALOGERINO: -E’ un me amicu.
GERLANDO: -Si chistu è masculu iu chi sugnu a madunnuzza?
AGATA: -Me figlia Mariella quatu ti voli beni, e tu ci fa chistu?
CALOGERINO: -Nun faciti stu manicomiu mezzu la strata e arragiunamu.
ASSUNTA: -Arragiunamu, videmu ca ha di diri.
CALOGERINO: -Chistu è un travestitu, lu vuliti capiri o no?
AGATA: -(Mettendo tuttu e due le mani nel seno di Alessandra)E chisti chi su’Palloncini? Poi affondando una mano in mezzo alle cosce di Alessandra) E la ceddu chi si lu scurda a la casa? Calogeri’ longha la sa, n’ha bbabiatu ma ora ‘unna chi diri. Disgraziatu comu na babiatu a tutti. Lu dissi lu spiritu di Sarbaturi Girilli ca ‘unn’eratu frosciu?
ALESSANDRA: -Signora non mi tocchi!
AGATA: - Cèe! Fina italianata è…viditi chi cosi…
CALOGERINO: -A chi ti pari che comu da babba…
AGATA: -Cu è sta babba? Dimmillu! Curnutu tu e to pa’vidè! GERLANDO: -Si parlamu di corna, fina a prova cuntraria to maritu è lu primu di li curnuti!
AUSSUNTA: -Finiscila Agata, carmati.E tu Gerlà fa silenziu, ‘unni lu vidi ca è ‘ncazzata?
AGATA: -Tu ‘un fari la mestrina ca siti tutti tolla ma tolla.E crìuca vatri eravu complici di sta buttanella.
ALESSANDRA: -A cu c’è buttanella?
AGATA: -Tu(sputandola)bagascia!(Cosi’ ci si avventa per i capelli, Calogerino che va per dividerli entra nella zuffa, tutti e cinque incominciano la rissa. Nel mentre si sente suonare la sirena della polizia. Dopo un po’ entrano due poliziotti .)
I° POLIZIOTTO: -Fermi tutti!( Ma i cinque continuano a menarsi di santa ragione)
II°POLIZIOTTO: -Basta calmatevi!(Avvicinandosi per dividerli, si becca un calcio in mezzo alle gambe e si mette a saltellare. Cosi’ il primo poliziotto spara una raffica di mitra in aria. A questo punto i cinque si fermano di botto.
I°POLIZIOTTO: -Vi dichiaro in arresto per rissa! Eccetera…eccetera…
GERLANDO: -Marascia’, nenti è na liti in famiglia.
ASSUNTA: -Signor capitano fu na piccola discussioni, a chi boli, na parola iu e na parola tu e jiu a finiri a schifiu.
AGATA: -Commissario semu amici di l’appuntatu Pinzetta èni di lu nostru condominiu.
II°POLIZIOTTO: -C’è la figlia di lu commissariu.
I° POLIZIOTTO: -Nenti da fari, il nostro dovere è portarli in commissariato.
II°POLIZIOTTO: -Avanti! Caminati e mani in alto, e stamu fermi cu li pedi.
ALESSANDRA: -Me patri n’ammazza ora!
CALOGERINO: -Nun ti preoccupari, un ci sugnu iu cu tia?
ALESSANDRA: -E ammazza puru a tia!
AGATA: -Talia chi su romantici l’acidduzzi!
I°POLIZIOTTO: -Silenziu e caminamu, mani in alto (E cosi’ escono dalla scena con le mani in alto).

ATTO TERZO
SCENA SETTIMA

Siamo nel commissariato di polizia d’Agrigento. L’ufficio è occupatissimo.Vi e il primo e il secondo poliziotto, Assunta, Gerlando, Agata, Calogerino e Alessandra.

I°POLIZIOTTO: -Abbiamo trovato questa gente mentre erano in rissa al viale. Prima della rissa abbiamo visto alcune oscenità, e non solo, dopo ci hanno anche aggredito.
COMMISSARIO: -Chi è che si nasconde dietro quel giovane? Venga fuori!
I°POLIZIOTTO: -Commissario scusi…
COMMISSARIO: -Fai silenzio! Venga fuori!
ALESSANDRA,uscendo fuori: -Scusami…
COMMISSARIO, rimanendo soppreso, si rivolge al I°Poliziotto: -Perché non me l’hai detto prima?
I°POLIZIOTTO: -Signor Commissario non mi ha fatto neanche parlare…
COMMISSARIO: -Alessandra che ci fai qui?
ALESSANDRA: -Siamo venuti a trovarti.
I°POLIZIOTTO: -Signor Commisario è stata arrestata pure perchÊ si trovava in mezzo alla rissa.
COMMISSARIO: -Mio dio! Mia figlia? La mia bambina?
ALESSANDRA: -Sono stata coinvolta mentre stavo passando.
AGATA: -Ma quali? A quali? So figlia è la causa principali.
COMMISSARIO: -Lei parli quando sara interrogata!Per adesso faccia silenzio!
ASSUNTA: -Cceeè! Commissà a chi ci si cridi ca n’ava a fari cacari picchi’ è assittatu ddocu narrè? “faccia silenzio! Faccia silenzio!” Ma cu si cridi di essiri? Sta buttanella di so figlia mi strammmà a me figliu Calogerinu ca pari u babbu e sparti voli arragiuni.
COMMISSARIO: -Puoi uscire AppuntĂ .
I°Poliziotto: -Signori(fa il saluto ed esce dalla scena).
COMMISARIO: -Ora putemu parlari. Chi avi di diri signora(con tono di sfida)
GERLANDO: -Commissario Magnà, ama ragiunari comu amici, senza ca si metti ‘ncapu lu sgabellu pi essiri cchiu’ jatu di nautri.
COMMISSARIO: -Va be’! Emu a li fatti, comu accumincià sta sciarra? (A questo punto, Agata, Assunta e Gerlando iniziano a parlare tutti e tre insieme, così il Commissario inizia a battere con la mano sulla cattedra). A unu a unu pi piaciri.
AGATA: -Parlu iu. Stu beddu spicchiu di mennula amara(Segnalando con la mano Calogerino) era zitu cu me figlia Mariella, ca ci nisciva lu senzu pi iddu. A matina ni la putìa di Sarina scoppià un burdellu,picchì Mariella sintiu diri ca Calogerinu o addivinta’ frosciu o ci mittia li corna. Picchì lu maritu di Teresa l’ammurbata, l’haiva vistu cu so figlia e ‘nveci lu figliu di Sarina l’haiva vistu fari lu frosciu a lu viali. Dopu ddu burdellu l’appuntatu di lu nostru condominiu organizzò un processu.
COMMISSARIO: -Comu si chiama l’Appuntatu?
ASSUNTA: -L’Appuntatu Pinsetta.
COMMISSARIO: -(Alzandosi e affacciandosi alla porta)Appuntato Pinsetta! Appuntato Pinsetta! Venga subito qui! (Arriva l’Appuntato Pinsetta come un fulmine, fa il saluto eccessivamente militare)
APP.PINSETTA: -Comandi Signor Commissario(Rimanendo sull’attenti)
COMMISSARIO: -Pinsè ma chi è sta storia?Stu processu?
APP.PINSETTA: -Ho aiutato il condominio a fari luci su un fattu ‘ngrascioso.
COMMISSARIO: -E comu jiu a finiri?
APP.PINSETTA: -Jì a finiri ca la curpa fu di la Signora Agata qui presente, ca ci misi la magaria nni lu cafè pi fallu ‘nn’amurari cchiossà di so figlia Mariella, tantu ca lu poviru Calogerinu, pi l’accessu di la magaria addivintà frosciu, scusassi pi lu termini, tantu ca lu hannu vistu ‘nzemmula a un travestitu a lu viali, con delle testimonianze.
COMMISSARIO: -Talja sta signorina, ti pari u’ frosciu?
APP.PINSETTA: -Signor Commisario signor no, chissa è la signorina Alessandra sua leggittima figlia.
COMMISSARIO: -Pinsè, si sciarriava a lu viali cu sti to parenti…(abbracciando l’Appuntato, il quale gli batte la spalla, poi alza la testa dicendo). Voi potete andare tutti, Alessandra invece resta qui, dobbiamo parlare.
ALESSANDRA: -No iu vaiu ‘nzemmula cu Calogerinu.
ASSUNTA: -Unni va? Moviti cu to pà. A chi ti pari ca a viniri a ruvinari la bella Porto Empè?
CALOGERINO: -Ma è cchiÚ bella di Mariella?
AGATA: -A chi c’havi me figlia? ‘Un ti piaci cchiu’ ora? Mi mazziu…(gridando e battendo la testa e schiaffeggiandosi) Chistu pi la bagascia ca sugnu! Chistu pi aviri stricatu cu na famiglia di curnuti!
ASSUNTA: -Cafuddati ca la curpa è sempri tò!
COMMISSARIO: -E chi è sta sceneggiata? Fora! Fora!
GERLANDO: -Emuninni,e tu camina ruvina famigli!
CALOGERINU: -Iu nu vegnu, itivinni!
ASSUNTA: -Camina ti dissi!
CALOGERINO: -Ciao Alessandra, telefonami.
COMMISSARIO: -Sulu pi via cessu ti po’ telefonari. (E cosi escono dalla scena Gerlando, Assunta, Calogerino e Agata).
COMMISSARIO: -Veni cca’ comu? Taiu avutu comu n’addeva e ‘nveci ti ni va cu sta famiglia di fogna a fari l’amante, per giunta: la disgraziata tinta, e per giunta: a fari lu frosciu?
ALESSANDRA: -Iddu si fici zitu cu Mariella pi aviri li casi popolari e non picchì la vulìa, pò canuscì a mia e si nn’amuraiu di mia, e fici tutti ddi cosi sulu pi mia picchi mi voli veru, e po’ iddu è ‘mpiegatu… COMMISSARIO: -Pò essiri dutturi, tu a chistu ‘unni l’ha vidiri cchiù!E pi sempri!(Alessandra si mette a piangere e così si chiude la scena.)


SCENA OTTAVA


Siamo nella sacrestia parrocchiale della chiesa di quartiere. Dentro ci sono i seguenti personaggi: Mariella(incinta), Calogerinu, Agata, Assunta, il sacrestano Vincenzo, il chirichetto Antonio.In seguito viene Don Giuseppe, un parroco sulla cinquantina,che sara’ il nostro “Don Abbondio”.

MARIELLA: -Mama’ chi è stu sdegnu di stomacu chi haiu?
AGATA: -Nenti la matri è, sta purcaria di ‘ngenzu addumatu.
VINCENZO: -Signù a ‘unn’ava bastimiari?
ANTONIO: -Don Vicè, don Vicè!
VINCENZO: -Lu ‘ngenzu è cosa sacra, la panza di so figlia è natra cosa.
ANTONIO: -Don Vicè,Don Vicè.
VINCENZO: -Si po’ sapiri chi gargia di minchia vò?
CALOGERINO: -Aparica ‘un ci babbìa lei, Don Vicè, bella parola ca ci dissi a lu chirichettu.
ANTONIO: -Don Vicè si ruppi lu buttigliuni di lu vinu…
VINCENZO: -Porcu…(cosi’ si affretta ad andare a vedere giusto sul posto). Don Giuseppe si vivi stu vinu di lu sò paisi e ‘unn’avi cchiù, ora pi fari la missa s’ava a partiri. (Intanto Mariella e Calogerinu si parlanu amoreggiandosi)
ASSUNTA: -U vidi Agata? Semisi fà ni pariva a fini ‘mmeci ora parinu du colombini.
AGATA: -AssuntĂŹ, ma comu facissi a fari riturnari Calogerinu ni la diritta strada?
ASSUNTA: -La magaria, fu!
AGATA: -E pò iu priparavu u restu, ddu iornu si ‘u minn’jiva subitu accavarcava fina a mia.
ANTONIO: -Calogeri a saziassi a Mariella?
CALOGERINO: -Gran pezzu di vastasu. ( Antonio fugge via. Dopo un po’ ritorna)
ANTONIO: -Don Giuseppe,Don Giuseppe sta vinennu!
ASSUNTA: -Cca semu!
AGATA: -Chi n’ama mettiri sull’attenti!
VINCENZO: -Facemu i pirsuni educati, ca iddu è novu di ccà, e un ci la fattu lu caddu.
ASSUNTA: -Chi vò diri ca un semu educati?
MARIELLA: -MmĂ , iu mi vrigognu.
AGATA: -Assettati ca mancu sinn’adduna.
ASSUNTA: -Un ti susiri mancu pi babbiari. (Cosi’ entra in scena Don Giuseppe)
DON GIUSEPPE: -Pace figlioli, pace.
AGATA&ASSUNTA: -Benedica parri, benedica.
DON GIUSEPPE: -Guarda che bella coppia, allora si devono sposare?
ASSUNTA: -Dopu dumani si è possibili.
DON GIUSEPPE: -Si, ma tutti cosi priparati su’?
VINCENZO: -ParrÏ fina la sposa è priparata!
DON GIUSEPPE: -Bene avete preparato la sposa al matrimonio. Perche’ poi la notte la sposa non sa cosa fare e come fare.
VINCENZO: -Ficiru la festa prima e la vigilia dopu.
ASSUNTA: -Ti vo’ zittiri vucca di cantaru.
AGATA: -ParrĂŹ, andura Vincenzinu ci ruppi lu buttigliuni di vinu di lu so paisi.
VINCENZO: -‘U fu’ ju! Antoniu fu’!
DON GIUSEPPE: -Come?Come?
ASSUNTA: -CafuddĂ  na pidata e ci ruppi u buttigliuni, iddu Vincenzu u disgraziatu
DON GIUSEPPE: -Vicè si cosa di scomunicariti, nesci di cca’ intra prima ca mi scappa la pacenzia. VINCENZO:Iu minni vaiu! Di parlari ‘u pozzu parlari, ma la panza ci l’hava a taliari.
ASSUNTA: -Talè fina cu la parti poeta l’havi stu sacristanu!
DON GIUSEPPE: -E’ na pirsuna brava comu l’oru, ma quannu si metti a fari st’indovinelli mi fa nesciri lu senzu. Percio’ dove eravamo?
ASSUNTA: -Unn’eramu semu!
DON GIUSEPPE: -Anche lei cu st’indovinelli?
ASUUNTA: -Parrì ‘unn’amu spustatu di cca’ intra…
DON GIUSEPPE: -(Mettendosi a ridere)Dove eravamo con il discorso.
AGATA: -Alla preparazione della sposa.
DON GIUSEPPE: -A si, va bene i soldi dell’offerta del matrimonio li voglio prima.
ASSUNTA: Quant’è st’offerta parrì?
DON GIUSEPPE: -Che volete la luce si deve pagare, io devo mangiare, un litru di benzina è cchiossa di duemila liri, menu di centucinquantamilaliri un putemu fari nenti.
AGATA: -A la facci di l’offerta, parrì ‘u putemu fari centuquarantamila?
DON GIUSEPPE: -No,no! Mancu li spisi ci pigliu.
MARIELLA: -Va bene,lassamu iri.
DON GIUSEPPE: -Vedo che la promessa sposa è sveglia. Perciò lo sapete qualche comandamento?
CALOGERINO: -Tutti cosi ni priparamu.
DON GIUSEPPE: -Bene, bene:” lu credu”?
CALOGERINO: Uh!
DON GIUSEPPE: -Bravi fanciulli, domani venite a farvi la confessione (intanto si sente una puzza d’incenzo) Ma chi è sta puzza d’incenzo?
MARIELLA: MamĂ  di sveniri mi sta vinennu.(Agata prende in braccio Mariella mentre sviene)
CALOGERINO: -Chistu è du gran curnutu di Vicenzu.
ASSUNTA: -Mu ca mi partu.(cosi’ si avvia di scatto alla porta, che aprendola trova Vincenzino con un sacchino e lo strumento per l’incenzo.)
DON GIUSEPPE: -Ma chi sta succidennu, non ci sto capendo piu’ niente.
VINCENZO: -E’incinta, u capì, parrì è incinta!
DON GIUSEPPE: -Ih? E chi bo cu stu burdellu chi sta facennu? Basta un piccolo exstra di cinquantamilalire e tutto è apposto.
ASSUNTA: -Scappa disgraziatu!
DON GIUSEPPE: -Signora moderiamoci, comunque dopodomani la giovane coppia sarĂ  marito e moglie.
AGATA: -Vasamu li mani a Don Giuseppe. ( Cercano di baciargli le mani)
DON GIUSEPPE: -No, lasciate andare, no!

SCENA NONA


Come scena ultima si vuole rappresentare la sala intrattenimenti, concludendo con tutti i personaggi, affinchè si trasferisca in ultimo la filosofia “di li marinisi”che come si suol dire “unu ogni paisi”. Ancora non c’è nessuno,arrivano i primi invitati che sono Tersa e Giovanni.

TERESA: -SarĂ  chistu lu tavulu, bi!A picca semu.
GIOVANNI: -Assittamuni la muglieri ca ora mangiamu qualche cosa.(Si siedono) Cameriere! Cameriere!
CAMERIERE: -( Arriva sorridente)Arrivo signore. Desidera?
GIOVANNI: - Senti cameriere, ‘un c’è qualche finocchiu?
CAMERIERE: -Si, in cucina.
GIOVANNI: Portamillu!
CAMERIERE: -Subito signore.(CosÏ va via) TERESA: -Chi è? Gerlà,picchi vò un finocchiu?
GIOVANNI: -Haiu un pocu di subacitu (Intanto arriva il cuoco, con un bel paio di baffi)
CUOCO: -Che ha bisogno di me signore? Signore!
GIOVANNI: - No, chi ha fari cu tia?
CUOCO: -Il cameriere mi ha detto: ”c’è un bel signore che ti desidera”, e sono corso subito da lei…
GIOVANNI: -Io avevo chiesto un finocchio.
CUOCO: -(Con ton seccato) Stu curnutu mi la cuminatu già quattru voti. (Così alza la testa è seccato se ne va’, e Teresa si mette a ridere sboiatamente.)
GIOVANNI: -Chi è su lamentu! Nenti c’è! (Nel frattempo arrivano Sarina e suo figlio Pierino)
PIERINO: E cu l’haiva a pinzari quannu lu vitti a lu viali, ca ora si marità?
SARINA: -Buongiorno Teresa.
TERESA: -Bongiorno Sarina, chi viniti di la funzioni?
SARINA: -No! Chiudemu la putia ora, e unn’appimu tempu di iri a la chiesa. (Intanto arriva il cameriere sempre piu’ubriaco e sorridente.)
PIERINO: -Ma chi è mbriacu?
CAMERIERE: -Il signore mi ha chiamato?
PIERINO: -Porta un grissino ca ‘ncuminciamu a mangiari.
CAMERIERE: -Ai suoi ordini signore.(Esce di scena)
GIOVANNI: -Ora videmu chi porta.
CAMERIERE: -Ecco signore.(In un piatto porta solo un grissino)
PIERINO: -Minchia cumpa’ ti spilassi
CAMERIERE: -Mangia cumpa!
PIERINO: -Mancu a l’osteria.
CAMERIERE: -PicchĂŹ unni ti trovi?
SARINA: -Lu ristoranti lu sciglĂŹu Giurlannu lu patri di Calogerinu.
GIOVANNI: -Allura si ca si mangia…
TERESA: -Iu quasi quasi mi nni turnassi a la casa.
SARINA: -Lassa perdiri Tere’!
TERESA: -Chi bo fari a capiri ca sunnu cosa d’osteria?
SARINA: -No! E chi ti staiu dicennu? (Intanto arriva la signora Maria con Catia, Fonziu. Dopo arriva la magara Cuncittina con un uomo, forse è Sarbaturi Girilli?
SIG.MARIA: -(LSorridendo)E buon giorno, pari ca prima di mia n’arrivaru? (Gli altri rispondono al saluto)
FONZIU: -Ciao PierĂŹ .
PIERINO: -Ciao Fonzio, secunnu tia chisti cu su’?
FONZIU: -Chista? E la magara Cuncittina. Lu masculu ‘u nu canusciu.
PIERINO: -Bi la canusciu pi fama. (Anche Cuncittina si siede con lo sconosciuto)
CUNCITTINA: Percepisciu ca oj ‘un si mangia!
GIOVANNI: -Arriva l’aceddu di lu malaguriu.
CUNCITTINA: -Tu si miscredenti.
GIOVANNI: -A lu dumila? Semu arrivati ‘ncapu la luna e a cridiri a li magari?
CUNCITTINA: -E allura si ti dicu na cosa chi fà t’affenni?
GIOVANNI: -No!
CUNCITTINA: -Ti dicu chiddu chi cuminassi jorna fa’ quannu niscissi di l’ufficiu.
GIOVANNI: -No! No! Ci cridu.
TERESA: -Iu lu vogliu sapiri! Signora Cuncetta parlassi.
GIOVANNI: -Lassa perdiri Tere’.
TERESA: -No, ora ava a parlari!
CUNCITTINA: -Per questo consulto voglio ventimilalire.
TERESA: - Dunacci ventimilalire Giova’.
GIOVANNI: -No! ‘Un ci l’haiu.
CUNCITTINA: -Nsacchetta havi settantamila e triccentuliri e du gettona di la sippi.
GIOVANNI: -Ma cu mi lu fici fari? SARINA: -Teresa u mi po’ dari di cinquantaquattrumilaliri chi m’aivitu dari?
SIG.MARIA: -Signori è festa,chi fà l’ama a guastari?Silenziu tutti.
FONZIU: -Me ma m’accatta un vispuni 125.
PIERINU: -Quantu custĂ ?
FONZIU: -Cu l’interessi e li cambiali dumiliuna e mezzu.
PIERINU: -Mancu pi fallu.
FONZIU: -Lu bellu fu ca appimu accattari trentamilaliri di cambiali e ci appimu a firmari na cambiali a u tabbacchinu pi pagari li cambiali
PIERINU: -Allura ‘u vi custà nenti precisu?
SIG.MARIA: -Fonziu fai silenziu? E ‘u sbrigugnari a to ma.
CUNCITTINA: -Oi nun si mangia! (Parlano tra di loro quando arriva il sacrestano Vincenzo.)
VINCENZO: -Silenzio! Silenzio! (Così tutti si ammutoliscono) Signori ‘nvitati dopu ca la sposa dissi si! Ci accuminciaru li dogli e accattà in sacrestia u’ bellu masculiddu(tutti gridano auguri) Lassatimi parlari! Giurlannu mi dissi di jri a mangiari d’intra, la festa ni sti condizioni un si po’ fari. (Ecco che allora ricominciano le parolacce e le bestemmie.)
CUNCITTINA: -Vi lu dicia ca oj ‘un si mangiava!
GIOVANNI: -E ‘un putia accattari cca intra ca ammenu natri mangiavamu?
SARINA: -Jurnata persa e figlia fimmina.
SIGN.MARIA: -Mancu fu masculu?
SARINA: -Pi iddi! Pi natri fimmina fu!
FONZIU: -Talè, ninni emu a fari du gira cu lu vispuni.
PIERINO: -Signora Concetta, ma chistu chi avi nzemmula cu è?
CUNCETTA: -E’ Sarbaturi Girilli, lu spiritu ca m’aiuta e m’assisti.
PIERINO: -Porcu di cca e porcu di dda. Arrivu Fonziu. (CosĂŹ tutti gli invitati vanno via piano piano.Rimane il cameriere.)
CAMERIERE: -(Con una bottiglia di vino in mano) E cu li sirbia oi? Ma la sposa l’haviva caputu ca nun ci arrivava a lu pranzu. Tantu è veru ca u patruni u dissi di priparari dopu ca arrivavanu iddi. Comunque u matrimoniu accussi u ni l’haiu vistu mai!
CUOCO: -Dove sono gli ivitati?
CAMERIERE: -Ad assistere il battesimo di lu primu figliu.
CUOCO: -Comu?
CAMERIERE: -La sposa era ncinta e mentri c’era la cerimonia ci vinniru li dogli e accattà!
CUOCO: -Sti cosi sulu a Portu Empeducli ponnu succediri!!!.


fine
postato da: alphonsedoria alle ore 20:24 | Permalink | commenti
categoria:teatro